Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Bulgaria şi Macedonia de Nord (5-7 mai 2019)

Vizită la memorialul Maica Tereza în prezenţa liderilor religioşi şi întâlnire cu săracii, Memorialul Maica Tereza (Skopje)

Marţi, 7 mai 2019

Sfântul Părinte:

Dumnezeule, Părinte al Milostivirii şi al oricărui bine,

îţi mulţumim pentru darul vieţii

şi al carismei sfintei Maici Tereza.

În Providenţa ta imensă ai chemat-o

să dea mărturia iubirii tale

printre cei mai săraci din India şi din lume.

Ea a ştiut să facă bine celor mai nevoiaşi,

pentru că a recunoscut în fiecare bărbat şi femeie

faţa Fiului tău.

Docilă faţă de Duhul tău,

a devenit glasul rugător al săracilor

şi al tuturor celor

cărora le este foame şi sete de dreptate.

Primind strigătul lui Isus de pe cruce,

„Mi-e sete”,

Maica Tereza a potolit

setea lui Isus pe cruce,

îndeplinind faptele iubirii milostive.

Îţi cerem ţie, sfântă Maică Tereza,

mamă a săracilor,

mijlocirea ta deosebită şi ajutorul tău,

aici, în oraşul în care te-ai născut,

unde era casa ta.

Aici tu ai primit darul renaşterii

în sacramentele Iniţierii Creştine.

Aici ai ascultat primele cuvinte ale credinţei

în familia ta şi în comunitatea credincioşilor.

Aici ai început să vezi

şi să cunoşti oamenii aflaţi în nevoie,

pe cei săraci şi pe cei mici.

Aici ai învăţat de la părinţii tăi să-i iubeşti

pe cei mai nevoiaşi şi să-i ajuţi.

Aici, în tăcerea din biserică,

ai simţit chemarea lui Isus de a-l urma,

ca o călugăriţă, în misiuni.

De aici te rugăm: mijloceşte la Isus

pentru ca şi noi să obţinem harul

de a fi vigilenţi şi atenţi la strigătul săracilor,

al celor care sunt privaţi de drepturile lor,

al bolnavilor, al celor marginalizaţi, al celor din urmă.

El să ne dea harul de a-l vedea

în ochii celui care ne priveşte

pentru că are nevoie de noi.

Să ne dăruiască o inimă care ştie să-l iubească pe Dumnezeu

prezent în fiecare bărbat şi femeie

şi care ştie să-l recunoască în cei

care sunt chinuiţi de suferinţe şi nedreptăţi.

Să ne dea harul de a fi şi noi

semn de iubire şi de speranţă în timpul nostru,

în care sunt atâţia nevoiaşi, abandonaţi,

marginalizaţi şi emigranţi.

Să facă în aşa fel încât iubirea noastră să nu fie numai în cuvinte,

ci să fie eficace şi adevărată,

pentru ca să putem da

o mărturie credibilă despre Biserică,

ea care are datoria

de a predica săracilor Evanghelia,

prizonierilor eliberarea, celor suferinzi bucuria,

tuturor harul mântuirii.

Sfântă Maică Tereza, roagă-te pentru acest oraş,

pentru acest popor, pentru Biserica sa

şi pentru toţi cei care vor să-l urmeze pe Cristos

ca discipoli ai lui, Bun Păstor,

făcând fapte de dreptate, de iubire,

de milostivire, de pace şi de slujire,

asemenea Lui care a venit nu ca să fie slujit,

ci pentru a sluji şi a-şi da viaţa pentru mulţi,

Cristos Domnul nostru.

Amin.

BINECUVÂNTAREA PRIMEI PIETRE

PENTRU SANCTUARUL MAICII TEREZA

 

Sfântul Părinte:

Orémus.

Dómine, sancte Pater,
cuius Fílium ex María Vírgine natum,
lápidem de monte sine mánibus
excísum nuntiávit Prophéta
et immutábile fundaméntum vocávit Apóstolus,
bénedic + hunc primárium lápidem
in eius nómine collocándum;
et præsta ut ipse,
quem ómnium rerum princípium
constituísti et finem,
istíus óperis inítium sit
et increméntum et consummátio.
Qui vivit et regnat in sǽcula sæculórum.

R/. Amen.

Sfântul Părinte stropeşte piatra cu apă sfinţită.

BINECUVÂNTAREA

Sfântul Părinte:

Dóminus vobíscum.

  1. Et cum spíritu tuo.

Benedícat vos omnípotens Deus,
Pater, 
+ et Fílius, + et Spíritus + Sanctus.

  1. Amen.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.