Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Bulgaria şi Macedonia de Nord (5-7 mai 2019)

Vizita la patriarh şi la Sfântul Sinod, Palatul Sfântului Sinod (Sofia), Duminică, 5 mai 2019

Sanctitate, veneraţi mitropoliţi şi episcopi, iubiţi fraţi,

Christos vozkrese!

În bucuria Domnului înviat vă adresez salutul pascal în această duminică, numită în Orientul creştin „duminica sfântului Toma”. Îl contemplăm pe apostolul care pune mâna în coasta Domnului şi, atingând rănile sale, mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In 20,28). Rănile care de-a lungul istoriei s-au deschis între noi creştinii sunt sfâşieri dureroase provocate Trupului lui Cristos care este Biserica. Şi astăzi atingem cu mâna consecinţele lor. Dar poate că, dacă punem împreună mâna în aceste răni şi mărturisim că Isus a înviat şi îl proclamăm Domnul şi Dumnezeul nostru, dacă recunoscând lipsurile noastre ne cufundăm în rănile sale de iubire, putem să regăsim bucuria iertării şi să pregustăm ziua în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea celebra la acelaşi altar misterul pascal.

Pe acest drum suntem susţinuţi de atâţia fraţi şi surori, cărora aş vrea înainte de toate să le aduc omagiu: sunt martorii Paştelui. Câţi creştini în această ţară au îndurat suferinţe pentru numele lui Isus, îndeosebi în timpul persecuţiei din secolul trecut! Ecumenismul sângelui! Ei au răspândit mireasmă plăcută în „Ţara trandafirilor”. Au trecut prin spinii încercării pentru a emana parfumul Evangheliei. Au îmbobocit într-un teren fertil şi bine lucrat, într-un popor bogat în credinţă şi umanitate genuină, care le-a dat lor rădăcini robuste şi adânci: mă gândesc, îndeosebi, la monahism, care din generaţie în generaţie a hrănit credinţa oamenilor. Cred că aceşti martori ai Paştelui, fraţi şi surori din diferite confesiuni uniţi în cer de caritatea divină, acum privesc la noi ca la seminţe plantate în pământ pentru a da rod. Şi în timp ce atâţia fraţi şi surori în lume continuă să sufere din cauza credinţei, ne cer nouă să nu rămânem închişi, ci să ne deschidem, pentru că numai aşa seminţele aduc rod.

Sanctitate, această întâlnire, pe care am dorit-o atât de mult, urmează după aceea a sfântului Ioan Paul al II-lea cu patriarhul Maxim, în timpul primei vizite a unui episcop de Roma în Bulgaria, şi merge pe urmele sfântului Ioan al XXIII-lea, care în anii petrecuţi aici s-a afecţionat atât de mult de acest popor „simplu şi bun” (Giornale dell’anima, Bologna 1987, 325), apreciindu-i onestitatea, hărnicia şi demnitatea în încercări. Mă aflu şi eu aici, oaspete primit cu afect, şi simt în inimă nostalgia fratelui, acea nostalgie salutară pentru unitatea dintre fiii aceluiaşi Tată, pe care papa Ioan cu siguranţă a avut ocazia s-o maturizeze în acest oraş. Chiar în timpul Conciliului al II-lea din Vatican, convocat de el, Biserica ortodoxă a trimis proprii observatori. De atunci contactele s-au înmulţit. Mă gândesc la vizitele delegaţiilor bulgare, care de cincizeci de ani merg în Vatican şi pe care în fiecare an am bucuria de a le primi; precum şi la prezenţa în Roma a unei comunităţi ortodoxe bulgare, care se roagă într-o biserică din dieceza mea. Mă bucură primirea deosebită rezervată aici trimişilor mei, a căror prezenţă s-a intensificat în ultimii ani, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales în domeniul cultural. Sunt încrezător că aceste contacte, cu ajutorul lui Dumnezeu şi în timpurile pe care le va dispune Providenţa, vor putea avea incidenţă în mod pozitiv asupra atâtor alte aspecte ale dialogului nostru. Între timp suntem chemaţi să mergem şi să facem împreună pentru a da mărturie Domnului, îndeosebi slujindu-i pe fraţii mai săraci şi uitaţi, în care El este prezent. Ecumenismul săracului.

Ne orientează pe acest drum mai ales sfinţii Ciril şi Metodiu, care ne-au legat încă din primul mileniu şi a căror comemorare vie în Bisericile noastre rămâne ca izvor de inspiraţie, pentru că, în pofida adversităţilor, ei au pus pe primul loc vestirea Domnului, chemarea la misiune. Aşa cum a spus sfântul Ciril: „Cu bucurie eu plec pentru credinţa creştină; oricât de obosit şi încercat din punct de vedere fizic aş fi, eu voi merge cu bucurie” (Vita Constantini VI,7; XIV,9). Şi în timp ce se presimţeau semnele prevestitoare ale diviziunilor dureroase care aveau să vină în secolele următoare, au ales perspectiva comuniunii. Misiune şi comuniune: două cuvinte declinate mereu în viaţa celor doi sfinţi şi care pot să lumineze drumul nostru pentru a creşte în fraternitate. Ecumenismul misiunii.

Ciril şi Metodiu, bizantini de cultură, au avut îndrăzneala de a traduce Biblia într-o limbă accesibilă popoarelor slave, aşa încât Cuvântul divin să preceadă cuvintele umane. Apostolatul lor curajos rămâne pentru toţi un model de evanghelizare. Un domeniu care ne interpelează în vestire este cel al tinerelor generaţii. Cât de important este, respectând respectivele tradiţii şi particularităţi, să ne ajutăm şi să găsim moduri pentru a transmite credinţa conform limbajelor şi formelor care să le permită tinerilor să experimenteze bucuria unui Dumnezeu care îi iubeşte şi îi cheamă! Altminteri vor fi tentaţi să acorde încredere atâtor sirene înşelătoare din societatea consumurilor.

Comuniune şi misiune, apropiere şi vestire, sfinţii Ciril şi Metodiu au mult să ne spună şi cât priveşte viitorul societăţii europene. De fapt „într-un anumit sens au fost promotorii unei Europe unite şi ai unei păci profunde între locuitorii continentului, arătând fundamentele unei noi arte de a trăi împreună, respectând diferenţele, care nu sunt deloc o piedică în calea unităţii” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Salut adresat delegaţiei oficiale din Bulgaria, 24 mai 1999: Insegnamenti XXII,1 [1999], 1080). Şi noi, moştenitori ai credinţei sfinţilor, suntem chemaţi să fim artizani ai comuniunii, instrumente ale păcii în numele lui Isus. În Bulgaria, „răscruce spirituală, ţară de întâlnire şi de înţelegere reciprocă” (Idem, Discurs în timpul ceremoniei de bun-venit, Sofia, 23 mai 2002: Insegnamenti XXV,1 [2002], 864), au găsit primire diferite confesiuni, de la cea armeană la cea evanghelică, şi diferite exprimări religioase, de la cea ebraică la cea musulmană. Întâlneşte primire şi respect Biserica catolică, atât în tradiţia latină cât şi în cea bizantino-slavă. Sunt recunoscător Sanctităţii Voastre şi Sfântului Sinod pentru această bunăvoinţă. Şi în raporturile noastre, sfinţii Ciril şi Metodiu ne amintesc că „o anumită diversitate de uzanţe şi obiceiuri nu se opune nicidecum unităţii Bisericii” şi că între Orient şi Occident „diferite formule teologice adesea mai degrabă se completează, decât să se opună” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Unitatis redintegratio, 16-17). „Câte lucruri putem învăţa unii de la alţii” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 246).

Sanctitate, peste puţin timp voi avea posibilitatea să intru în catedrala patriarhală „Sfântul Aleksander Nevskij” pentru a rămâne în rugăciune în amintirea sfinţilor Ciril şi Metodiu. Sfântul Aleksander Nevskij, din tradiţia rusă, şi sfinţii fraţi, care provin din tradiţia greacă şi apostoli ai popoarelor slave, revelează cât de mult Bulgaria este o ţară-punte. Sanctitate, iubiţi fraţi, asigur rugăciunea mea pentru voi, pentru credincioşii din acest popor iubit, pentru înalta vocaţie a acestei ţări, pentru drumul nostru într-un ecumenism al sângelui, al săracului şi al misiunii. La rândul meu cer un loc în rugăciunile voastre, având certitudinea că rugăciunea este uşa care deschide orice cale de bine. Doresc să reînnoiesc mulţumirea pentru primirea primită şi să vă asigur că voi purta în inimă amintirea acestei întâlniri fraterne.

Christos vozkrese!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.