Categorii

Biserica ruso-ortodoxă în 2016. Sinodul panortodox

Biserica-RusaLa 12 februarie, Papa Francisc îl va întâlni în Cuba pe Patriarhul Kiril de Moscova, devenind ambii protagonişti ai unui eveniment istoric, dat fiind că este prima dată de secole că Papa de la Roma şi Patriarhul de Moscova se întâlnesc. Pentru a înţelege mai mult viaţa Bisericii ruso-ortodoxe, deja înainte de întâlnirea anunţată între cei doi lideri, agenţia Asia News i-a cerut jurnalistului Serghei Chapnin să schiţeze provocările pe care Biserica va trebui să le înfrunte în acest an. Deşi a fost concediat în decembrie 2015 din postul de director al Revistei Patriarhiei de Moscova – în polemică deschisă cu vârfurile Bisericii ruse – Chapnin rămâne una dintre minţile cele mai atente la dezvoltările Bisericii ortodoxe ruse. În studiul său pentru AsiaNews, el prezintă raportul Patriarhiei de Moscova cu celelalte Biserici ortodoxe în vederea Sinodului panortodox; criza economică ce loveşte Rusia şi repercusiunea sa în relaţiile dintre Patriarhie şi dieceze; pierderea încrederii credincioşilor faţă de ierarhiile ecleziastice şi mai în general gestionarea autoritară a Bisericii din partea primatului Kiril, care anul acesta a celebrat a şaptea aniversare la conducerea Patriarhiei.

Chapnin, 48 de ani, din Moscova, este căsătorit şi are doi copii. Este autor a diferite lucrări între care „Biserica în Rusia post-sovietică”, în care susţine că problema Rusiei astăzi – de la societate la politică, până la credinţă – este faptul că încă nu s-a eliberat de mentalitatea sovietică. S-a îngrijit şi de publicaţiile Patriarhiei şi începuse o mică revoluţie, demarând în 2014 o revistă lunară „Templul rus în secolul al XXI-lea” care pentru prima dată a tratat chestiunea arhitecturii bisericilor ortodoxe moderne. Tocmai pe frontul artei creştine contemporane se concentrează acum munca lui Chapnin. În decembrie a fost publica primul „Almanah al culturii creştine contemporane”, un proiect independent care-l are angajat în primele rânduri în relatarea contribuţiei actuale a artiştilor, regizorilor, sculptorilor la cultura rusă de astăzi; tot în decembrie, la sala de expoziţii de la „Turnul imperial” în gara Kazan din Moscova, a inaugura o expoziţie care pentru prima dat a reunit lucrări ale artiştilor contemporani de artă sacră în Rusia de gen diferit: de la icoane la mozaicuri şi sculpturi.

Partea I

Provocările pe care Biserica ortodoxă rusă le-a înfruntat în ultimele luni, cu puţină probabilitate vor fi rezolvate cu succes în 2016. Aceste provocări, la prima vedere, par externe, dar în realitate sunt extrem de corelate cu probleme nerezolvate din perioada „renaşterii Bisericii”, probleme care era mai comod să nu fie rezolvate şi să fie lăsat deoparte. La sfârşitul anului 2015, începutul anului 2016, multe dintre aceste chestiuni au ieşit în evidenţă. Totuşi, contextul este schimbat în mod radical: creditul de încredere pe care-l avea Biserica în Rusia în anii ’90 şi în primii ani 2000, astăzi este în parte epuizat. A devenit mai simţit conflictul cu Patriarhia de Constantinopol. Criza economică poate agrava serios conflictul dintre eparhii (dieceze) şi aparatul central al Patriarhiei de Moscova.

 

  1. Ecleziologie şi diplomaţie ecleziastică

Evenimentul despre care se va vorbi mai mult în 2016 poate să fie Sinodul panortodox, care pentru prima dată în ultimii 1300 de ani reuneşte episcopii Bisericilor ortodoxe din toată lumea. Nu am folosit întâmplător verbul „poate”: în pofida faptului că până la Sinod – care ar fi foarte simbolic să se ţină în ziua de Rusalii (19 iunie) din 2016 – lipsesc literalmente patru luni, acordurile finale încă n-au fost dobândite.

Şi însăşi desfăşurarea Sinodului trezeşte sentimente contrastante. Pregătirile pentru Sinod cu intensitate mai mare sau mai mică merg înainte de aproape 50 de ani. Pe de o parte, Sinodul poate să devină manifestarea evidentă, vizibilă de unitate şi unanimitate a Bisericilor ortodoxe locale, dar pe de altă parte – cum este natural – în ajunul Sinodului s-au agravat acele contradicţii acumulate de secole în relaţiile dintre Biserici. Vor fi depăşite? Dacă nu, atunci Sinodul are toate posibilităţile de a se transforma într-o întâlnire pentru „frumoase fotografii de grup”.

Scepticismul derivă din faptul că la următorul Sinod se împletesc prea strict chestiunile ecleziologice şi diplomatice. Confruntarea dintre patriarhul de Constantinopol Bartolomeu I şi cel de Moscova Kiril este problema cea mai evidentă, dar nu unica. La baza acestui conflict există modele ecleziologice diferite. Încă n-au fost pronunţate în mod clar, dar liniile generale sunt deja planificate. Patriarhul de Moscova vede iminentul Sinod în mod prea instrumental. Patriarhul Kiril literalmente luptă pentru documente concrete şi insistă pentru aprobarea cât mai repede posibil a schiţelor lor, cu cât sunt mai mult cu atât e mai bine. Patriarhul de Constantinopol Bartolomeu consideră că Sinodul panortodox nu este o serie de documente, ci un proces. Şi aici lucrul cel mai important este a mărturisi sinceritatea propriei dorinţe de unitate. Procesul sinodal presupune noi întâlniri în ritm de cinci, şapte sau zece ani, deci nu contează dacă unele documente nu vor fi aprobate în 2016. Se va mai putea lucra asupra lor.

Care punct de vedere va învinge, este greu de spus. Dar abordarea instrumentală este foarte vulnerabilă în faţa criticii. Şi această critică, printre altele, chiar în Rusia are un caracter foarte puternic şi apocaliptic. Cred că patriarhul Kiril este constrâns, cel puţin în parte, să ţină cont de glasurile care vin din parte de dreapta, şi acestea de mult timp susţin că nu se va ţine un Sinod panortodox, ci o „ruşine panortodoxă”. În această parte, aşteptările că vor fi luate decizii eretice care vor dăuna „purităţii credinţei ortodoxe” sunt extrem de înalte.

Patriarhul Kiril consideră că publicarea rapidă de proiecte de documente, care vor fi evaluate de Sinod, îl va ajuta să se debaraseze de aceste acuze radicale. Dar este probabil că această critică este numai un caz particular al unei lipse generale de încredere din partea grupurilor ortodoxe-monarhice şi ortodoxe-patriotice faţă de ierarhia ecleziastică în sine. În acest mod, nu se va reuşi să revoce acuzele de erezie, deoarece „erezia” din punctul lor de vedere este orice tentativă de a formula şi de a încerca să se rezolve orice problemă, legată de modernitate. Formula lor este următoarea: „Sfinţii părinţi au spus de mai multe ori că tot ceea ce are nevoie omul pentru mântuire a fost formulat în primele şapte concilii ecumenice şi nu mai avem nevoie de nimic”. Cu alte cuvinte, nu contează ce se va întâmpla în Sinod şi ce documente vor fi aprobate, aceste grupuri condamnă însuşi faptul că se desfăşoară Sinodul. Patriarhul Kiril înţelege că este inutil să polemizeze cu acela care are o astfel de conştiinţă mitologizată? Discursul despre provocările din lumea contemporană şi despre stilul de viaţă care se schimbă este improbabil ca să fie acceptat cu simpatie de criticii consecvenţi ai Sinodului.

Un alt aspect important este legat de cel poziţie vor lua celelalte Biserici locale la Sinod. Se ştie că Bisericile „greceşti”, chiar dacă nu sunt lipsite de contraste interne, acţionează mereu împreună. Care este situaţia în ajunul Sinodului printre Bisericile „slave”? Biserica rusă are adevăraţi prieteni şi susţinători în confruntarea cu Fanarul? Aceasta este o mare întrebare şi echilibrul forţelor nu este clar. În ianuarie, Patriarhia de Constantinopol a consemnat mare victorie, acţionând ca forţă reconciliatoare în conflictul prelungit în episcopatul Bisericii ortodoxe din ţinuturile din Cehia şi din Slovacia. Mitropolitul Rostislav sub presiunea patriarhului Bartolomeu a fost constrâns să facă o serie de concesii care sunt în contrast cu politica pe care a susţinut-o în ultimii ani Patriarhia de Moscova. Luarea dură de poziţie s-a revelat contraproductivă (N.B.: acest articol a fost scris când deciziile oficiale ale reuniunii din ianuarie dintre reprezentanţii Bisericilor locale de la Chambésy încă nu fuseseră publicate).

 

***

Biserica ruso-ortodoxă în 2016. Falimentele economice (Partea a II-a)

 

  1. Economia şi administrarea Bisericii

În afară de problemele grave în relaţiile inter-ortodoxe, Biserica ruso-ortodoxă va înfrunta, în 2016, dificultăţi economice serioase datorită faptului că Rusia se află într-o criză profundă. Judecând după faptul că la sfârşitul anului 2015 Sfântul Sinod a numit „optimizare” fuziunea a două departamente sinodale nu foarte mari (în total circa zece angajaţi), Biserica ortodoxă deocamdată nu vede dimensiunile reale ale crizei economice. Decizia de a uni departamente, fără îndoială, a fost exclusiv politice. Această decizie nu oferă niciun avantaj în termeni de economisire sau de folosire a noi modele de governance. În afară de asta, deja în 2016 criza economică a lovit în mod semnificativ activităţile organizaţiilor ecleziastice. Şi primele semnale sunt deja evidente. Este vorba despre pierdere directe derivate din închiderea a două bănci care era cele mai strâns legate de Biserica ruso-ortodoxă: Ergobank şi Vneshprombank. Închiderea lui Ergobank a dăunat la 61 de organizaţii ortodoxe, inclusiv mănăstiri importante precum aceea a „Sfintei Treimi” a Sfântului Sergiu şi cea din Danilovsky. Totuşi, a evalua pierderile financiare chiar şi numai în mod aproximativ este extrem de dificil. În cazul lui Vneshprombank există o evaluare şi este de circa 1,5 miliarde de ruble de pierderi pentru aparatul Patriarhiei de Moscova.

 

  1. O Biserică săracă

Criza a lovit nu numai gestiunea ecleziastică. Recesiunea economică profundă va interesa toate nivelele vieţii Bisericii. Nu este exclus că deja în viitorul apropiat vom auzi despre comunităţi parohiale în faliment, care nu vor putea să-şi menţină bisericile lor.

În timpul „renaşterii Bisericii” deschiderea de biserici a avut un caracter spontan şi haotic. Episcopii şi preoţii nu au reflectat mereu asupra faptului că o comunitate poate sau nu să întreţină propriul templu. La faptul că din mijloacele comunităţii este plătit salarul parohului s-au gândit şi mai rar.

Prin urmare, majoritatea bisericilor a fost deschisă la ţară şi se află în sate odinioară foarte populate şi mari. Astăzi, enoriaşii lor sunt 5-10 pensionari care nu reuşesc în niciun mod să întreţină biserica. Totul se bazează pe raporturile bune ale abatelui (parohul) cu autorităţile locale şi sponsorii săi personali. În condiţii de deficit crescând de bani, sponsorii pleacă şi abatele rămâne numai cu problemele întreţinerii bisericii şi a plătirii facturilor.

Cazuri de biserici constrânse să închidă sunt deja cunoscute, dar este posibil ca în viitorul apropiat să devină tot mai răspândite. Desigur, toţi vor evita cuvântul „faliment” în descrierea problemelor care se nasc, dar substanţa nu se schimbă.

În condiţii de criză vor răsuna tot mai des apelurile la a face transparente bilanţurile bisericilor, mănăstirilor, diecezelor şi aparatului central al Patriarhiei de Moscova. Astăzi, practic nimeni nu ştie cât costă întreţinerea unei biserici, care este bugetul unei dieceze sau cât trebuie cheltuit pentru întreţinerea a zeci de reşedinţe patriarhale în care însuşi Patriarhul merge o dată sau de două ori pe an. Aceste întrebări vor apare la cei care fac donaţii Bisericii şi ar vrea să înţeleagă dacă ofertele lor sunt cheltuite sau nu conform scopului prevăzut.

Deocamdată această „transparenţă” apare cel mult o excepţie. Ea există numai în adevăratele comunităţi parohiale, unde clerul şi laicii au decis că întreţinerea bisericii şi a clerului este o obligaţie directă a enoriaşilor înşişi. Dar repet încă o dată, aceste comunităţi sunt extrem de rare şi bilanţurile lor sunt destinate numai membrilor comunităţii şi nu sunt publicate nicăieri.

Până acum cu ceva timp în urmă, orice discurs despre oportunitatea de a face transparent bugetul Bisericii era perceput ca un atac la ceva sacru. Cum este posibil să nu ai încredere în cei care gestionează finanţele Bisericii? Cine şi cum se poate îndoi că nu este totul în ordine? Aceste întrebări pot să fie formulate numai de persoane distante de Biserică, păcătoase.

Capacitatea de a nu pune întrebări despre cum se cheltuiesc banii şi în acelaşi timp a face donaţii continue este semn sigur al unui creştin ortodox corect. Dar este important de amintit că istoria persecuţiei Bisericii este o istorie recentă. Şi amintirea modul în care comuniştii au închis bisericile este încă vie. Orice întoarcere la închidere de parohii – chiar dacă din alte motive, cum sunt cele economice – va reprezenta pentru mulţi o gravă problemă psihologică. Asocierea cu perioada persecuţiilor va veni în mod spontan, totuşi cât timp va trebui să se treacă prin această încercare. Situaţia generală este agravată de stratificarea economică (inegalitatea economică) a Bisericii, care a devenit mai pronunţată după ce patriarhul Kiril a demarat procesul de împărţire a eparhiilor. Discursurile generice despre faptul că un episcop trebuie să fie mai aproape de popor şi de cler sunt numai un aspect al problemei. Tocmai pe asta s-a pus mereu accentul, când se comenta procesul de despărţire a diecezelor (reforma teritorială a diecezelor), însă transformarea unor zone sărace în eparhii autonome a creat probleme la care nimeni nu s-a gândit. Cum se vor întreţine? Câţi bani sunt necesari pentru a întreţine sute de noi oficii diecezane? Cât va creşte povara financiară pentru preoţi? Sunt întrebări care încep să se pună abia acum.

Nivelul de viaţă al clerului în marile oraşe şi în mănăstirile mari este de zeci de ori mai mare decât cel al clerului rural. Episcopatul şi vârfurile ecleziastice încă n-au acordat atenţie acestei probleme, dar în curând situaţia se va schimba.

Fapt este că sub pragul sărăciei se află nu numai parte a clerului, ci şi episcopatul tânăr. Acesta are puţină experienţă de gestionare a unei dieceze, dar este clar că în cea mai mare parte a cazurilor aşteptările episcopilor tineri nu sunt satisfăcute. Aceştia vor rămâne în tăcere? Nu exclud că foarte curând vor pune întrebările lor patriarhului Kiril.

 

***

Biserica ruso-ortodoxă în 2016. Neînţelegerea şi neîncrederea poporului (Partea a III-a)

 

  1. Patriarhul Kiril: o problemă de înţelegere şi încredere

În interviul de Crăciun dat la unul dintre principalele canale de televiziune ruseşti patriarhul Kiril a spus că nu vede nicio problemă în reducerea consumurilor. Nu mă îndoiesc că cea mai mare parte a telespectatorilor n-au înţeles aceste cuvinte: deja mulţi trăiesc sub pragul sărăciei şi au restricţii practic în toate.

„În general, astăzi în ţară nu este nicio tragedie. Pentru aceasta, sunt dezamăgiţi cei slabi cu nervii, persoanele slabe în interior şi cele goale. Dacă voi toţi legaţi bunăstarea voastră numai cu banii, dacă bunăstarea este măsurată cu calitatea vacanţelor care se fac, cu condiţiile materiale de viaţă atunci reducerea minimă a consumurilor poate să devină o tragedie monstruoasă” (http://www.patriarchia.ru/db/text/4327642.html).

Cui s-a adresat exact patriarhul Kiril cu aceste îndemnuri este destul de complicat de imaginat, deoarece conform datelor Rosstat [Serviciu federal de statistică] pentru ianuarie-septembrie 2015 numărul persoanelor cu retribuţie mai mică decât minimul de subzistenţă este de 14,1% din populaţie, faţă de 12,6% din aceeaşi perioadă din 2014 (http://www.vedomosti.ru/economics/articles/2016/01/13/623856-kudrin-krug). Problema nu este în reducerea consumurilor – care poate să preocupe clasa mijlocie în marile oraşe – ci în faptul că în ultimele luni 2,3 milioane de persoane s-au aflat sub pragul sărăciei.

Şi Patriarhul refuză să numească această situaţie o tragedie? Desigur, mai departe în discursul său Patriarhul face o corectare: „Singurul lucru împotriva căruia trebuie luptat, care în orice caz nu se poate permite şi de care avem nevoie este eradicarea sărăciei” (http://www.patriarchia.ru/db/text/4327642.html).

Problema este că aceste cuvinte sună prea abstracte, ca o teorie. În condiţii de criză, despre ce tip de eradicare a sărăciei se poate vorbi? Se poate vorbi despre lipsă de protecţii sociale, despre atenţie faţă de obligaţiile sociale, despre suferinţa persoanelor, care au pierdut locurile de muncă şi mijloacele de subzistenţă. Totuşi, Patriarhul nu vorbeşte despre asta. El a preferat să spună vreo frază generică, în care nu este compasiune faţă de săraci, nici un apel adresat statului pentru ca să are faţă de ei mai multă preocupare.

Toate acestea se inserează pe deplin în tendinţa din ultimii ani: în ansamblu, încrederea faţă de Patriarh este în scădere. Vorbeşte bine, dar în mod prea abstract. Înţelege mult, dar vrea să demonstreze că este în acelaşi timp atât cu puterea cât şi cu poporul. Rezultă că tot mai puţine persoane se consideră cu el atât în prima cât şi în a doua categorie.

A mărturisi asta este destul de dificil. După Sinodul din 1917-1918 Patriarhia a fost adoptată ca unic model acceptabil de conducere a Bisericii. Deocamdată nu există discuţii serioase cu privire la întoarcerea la „modelul sinodal” sau cel puţin la posibilitatea de a-l folosi, însă într-o parte a clerului şi a laicilor a apărut dorinţa de a aminti discuţiile de la începuturile secolului al XX-lea şi de a studia în mod mai atent argumentele criticilor şi ale opozanţilor „modelului patriarhal”.

În urmă cu şase, şapte ani au ajuns la patriarhul Kiril speranţele într-o ulterioară dezvoltare a vieţii Bisericii; acum a admite că aceste speranţe n-au fost satisfăcute este extrem de dificil.

Şi dacă o critică îndreptată spre Patriarh vine numai din partea celor care în ultimii ani s-au aflat în afara structurilor oficiale – protodiaconul Andrei Kuraev (concediat din Academia spirituală din Moscova în decembrie 2013) şi protopopul Vsevolod Chaplin (concediat din funcţia de preşedinte al departamentului sinodal pentru raporturile dintre Biserică şi societate în decembrie 2015) – atunci lipsa generală de înţelegere este în mod semnificativ mai amplă.

Ce instrumente pot să folosească vârfurile Bisericii ruso-ortodoxe pentru a vedea problemele prezentate nu numai dintr-un punct de vedere politic, diplomatic sau administrativ? Institutele de realizare practică a originii sinodale în Biserică – organul de Permanenţă interconciliară, Conciliul episcopal şi altele – au fost puternic supuse de verticala ierarhică şi sunt complet controlate de aparatul patriarhului Kiril. Asta înseamnă că toţi, într-un mod sau în altul, urmăresc o unică politică definită personal de Patriarh. În cei şapte ani de patriarhat, Kiril a dus Biserica rusă într-un regim „de control manual”. Acest lucru nu este surprinzător deoarece pentru a-l face era suficient să copie modelul utilizat de statul rus modern. În realitate, este şi realizarea „simfoniei” puterii spirituale şi temporale, despre care fundamentaliştilor ortodocşi le place să vorbească. Dar mă tem că nicio „simfonie”, nici „control manual” nu vor ajuta la depăşirea crizei.

 

(După AsiaNews, 8, 9 şi 10 februarie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.