Categorii

Biserica din China, situaţia reală şi erorile mediatice

Biserica-China„Opinia mea reflectă pe cea a preoţilor care trăiesc în China. Ei disting între politica religioasă a guvernului şi credinţa creştină. Guvernul cere ca Biserica catolică din China să fie «independentă». Noi considerăm că independenţa cerută trebuie să fie numai cea politică şi economică, dar nu cea religioasă. Respectăm aşadar normele dictate de politica religioasă a guvernului ca orice altă lege din ţara noastră, adică atât cât permit conştiinţa noastră şi credinţa noastră. Nu cred că va fi dificil în viitor ca Sfântul Scaun şi guvernul chinez să găsească un acord cu privire la această atitudine a noastră”. Aşa scrie părintele Joseph Shih, iezuit care trăieşte la Shanghai, într-un articol intitulat „Biserica catolică din China”, publicat în ultimul număr al revistei „La Civiltà Cattolica”, tocmai în zilele în care sunt făcute cunoscute indiscreţii referitoare la intensificarea întâlnirilor dintre delegaţiile vaticană şi chineză. Un parcurs lent şi nu lipsit de obstacole, deşi în Vatican se nutreşte speranţa ca să poată duce în sfârşit la normalizarea relaţiilor, aşadar la un acord împărtăşit cu privire la numirea episcopilor.

Controlul asupra religiilor

În articolul părintelui Shih se citeşte că pentru a înţelege Biserica catolică din China ar trebui să ţinem cont de trei avertismente: „Să nu fim prea literali în înţelegerea declaraţiilor autorităţilor chineze, să nu ne încredem prea mult în ştirile răspândite de mass-media străine şi să cunoaştem mai bine credinţa catolicilor care trăiesc în China”. Guvernul de la Pekin impune tuturor celor cinci mari religii „determinate organe de control, care le administrează şi le conduc. Cât priveşte Biserica catolică, ele sunt, la nivel naţional, yihui ytuan (Asociaţia patriotică şi Conferinţa Episcopală) şi, la nivel local, lianghui (Asociaţia patriotică şi Comisia pentru probleme religioase)”. În realitate – explică autorul – mulţi dintre episcopi şi preoţi ai Bisericii catolice chineze nu acceptă această impunere. „Guvernul ştie asta, îi cunoaşte pe acei episcopi şi preoţi şi le neagă orice rol în Biserica catolică chineză, considerându-i mai degrabă drept conducători ai comunităţilor dintr-o religie populară nerecunoscută oficial; totuşi le permite să rămână în ţară, cu condiţia să nu dăuneze unităţii naţionale şi păcii sociale”.

Nu există două Biserici

În al doilea rând, insistă părintele iezuit, „nu trebuie să ne încredem prea mult în ştirile răspândite de mass-media străine. Ele în general acceptă afirmaţiile guvernului chinez, dar le exprimă cu termeni mai familiari lumii creştine, numind «Biserică oficială» partea Bisericii catolice din China care este recunoscută de guvern, şi «Biserică clandestină» pe cea care nu este recunoscută de acesta. Astfel, conform ştirilor răspândite de aceste mass-media, pare că în China există chiar două Biserici catolice: una «fidelă», care ascultă de Papa; şi cealaltă «patriotică», ce ascultă de guvernul chinez”.

Episcopii sunt în comuniune cu Papa

În sfârşit, trebuie să se cunoască mai bine credinţa catolicilor care trăiesc în China. „Ea – explică articolul din «La Civiltà Cattolica» – este exprimată de catehismul pe care credincioşii îl învaţă; de liturghia la care participă; şi de episcopii de care ascultă. Catehismul pe care credincioşii îl învaţă este acelaşi care era folosit în toate diecezele chineze înainte de întemeierea Republicii Populare Chineze. Liturghia la care participă este celebrată conform Liturghierului roman, adoptat deja în diecezele de Taiwan şi de Hong Kong. Episcopii de care ascultă, ori au fost numiţi de Papa ori au fost acceptaţi de el”.

Numărul de credincioşi în creştere

Catolicii care trăiesc în China, „în general sunt conştienţi de prezenţa, în bisericile pe care le frecventează, a organelor de control, ca Asociaţia patriotică”. O consideră ca „un amestec necuvenit al guvernului” şi o „tolerează în măsura în care nu dăunează integrităţii credinţei lor catolice”. Părintele Shih explică apoi că deşi guvernul de la Pekin este „hotărât să controleze şi să conducă Biserica catolică în ţară”, viaţa Bisericii catolice din China „nu corespunde în realitate dorinţelor guvernului”. Iezuitul afirmă că în Biserica din Shanghai, de exemplu, „numărul credincioşilor care frecventează bisericile continuă să crească. Asta se întâmplă nu pentru că aceste fapte sunt determinate sau controlate de guvern, ci pentru că se nasc şi au trăit în cadrul Bisericii însăşi”.

Biserica este foarte distinctă de guvern

Deci este clar că, „în pofida controlului sever al Bisericii din partea autorităţilor, Biserica şi guvernul rămân în China două entităţi foarte distincte între ele şi nu se confundă. De aceea nu mi se pare corect faptul că, atunci când are loc ceva negativ cu privire la Biserică să se acuze imediat guvernul chinez”.

„Formarea” clerului voită de autorităţi

Părintele Shin revelează apoi o anecdotă referitoare la faptul că uneori preoţii sunt convocaţi de autorităţile guvernamentale pentru o „formare” a lor. „Unii vorbesc despre «spălarea creierului», însă preoţilor nu le este frică să meargă la aceste întâlniri şi sunt liniştiţi când se întorc. Într-o zi – povesteşte el – am observat în sufragerie o carte, intitulată Lecturi alese din regulile politicii religioase şi pe copertă era indicat numele proprietarului, un preot. I-am cerut să mi-o împrumute, lucru pe care el l-a făcut cu plăcere, adăugând: «Ia-o. Această carte mi-a folosit în timpul formării; acum nu-mi mai foloseşte. Sunt toate cuvintele pe care ni le spun»”.

Interpretarea „socialistă” a dogmelor

„Într-o zi, uitându-mă la televizor – continuă iezuitul – am fost atras de o ştire, pentru că era anunţată de o persoană pe care o cunoşteam. Ea vorbea despre «cinci progrese şi cinci schimbări în Biserica creştină» şi vorbea despre un curs de formare a personalului religios în provincia Sichuan, în care se preda şi o nouă interpretare a dogmelor creştine. Această nouă interpretare, conform celui care anunţa, era necesară pentru ca Biserica creştină să se poată adapta la societatea socialistă chineză”.

Preoţii nu împărtăşesc acele conţinuturi

„După ce am văzut cartea în sufragerie şi am ascultat ştirea la televizor – explică autorul articolului din «La Civiltà Cattolica» – am înţeles care a fost comportamentul confraţilor mei din Shanghai: ei au acceptat convocarea guvernului şi au mers la cursurile de formare fără frică, pentru că au un concept de «formare» diferit de cel al guvernului. Pentru acesta din urmă, ea este un mijloc pentru a-i instrui pe preoţi cu privire la practica politicii sale religioase. Guvernul vrea ca Biserica creştină din China să se conformeze la societatea socialistă. De aceea Biserica trebuie să se schimbe, modificând şi interpretarea dogmelor. În schimb pentru preoţi formarea este, e adevărat, o obligaţie de care nu se pot scuti, dar o obligaţie al cărei scop şi ale cărei conţinuturi nu le împărtăşesc”.

Situaţie neideală, dar…

„Aşadar, Biserica şi guvernul rămân în China două entităţi distincte – adaugă părintele Joseph Shih –. Raportul lor este delicat şi uneori confuz şi nu se lasă definit cu categorii clare, aşa cum s-ar dori în schimb adesea în Occident”. „Este adevărat că situaţia Bisericii catolice din China nu este ideală – conclude iezuitul – şi că nu toate deciziile Sfântului Scaun care se refereau la ea au întâlnit consensul credincioşilor din China. Dar cel care vorbeşte despre Biserica din China trebuie să ia în considerare circumstanţele reale în care ea trăieşte şi ar greşi dacă ar critica-o indicându-i numai defectele. Ni se pare că trebuie deplâns mai ales cel care încearcă să insinueze că Biserica din China nu este leală, inducându-i astfel pe credincioşi să-şi piardă încrederea în Biserica însăşi”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 19 mai 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.