Categorii

Bartolomeu: „Darul relicvelor lui Petru este un pas crucial spre unitate”

Darul relicvelor lui Petru pe care Francisc a voit să-l ofere succesorului sfântului Andrei reprezintă „o nouă piatră de hotar” şi un „pas crucial” pe drumul spre unitatea creştinilor. Asta afirmă patriarhul ecumenic de Constantinopol Bartolomeu în ajunul călătoriei sale la Roma în acest interviu acordat la Vatican News şi L’Osservatore Romano, relatând surprinderea pentru darul neaşteptat. Bartolomeu indică drept itinerar pentru evanghelizare calea slujirii aduse lumii şi răspunzând la o întrebare despre următorul Sinod dedicat Amazoniei explică motivaţiile spirituale şi teologice ale angajării pentru mediul ameninţat de distrugere.

Sanctitate, care a fost prima reacţie a dumneavoastră când aţi primit de la papa Francisc darul casetei care conţine cele 9 fragmente din oasele considerate ale apostolului Petru?

Trebuie să admitem că la început am rămas foarte surprinşi aflând că Sanctitatea Sa, fratele nostru papa Francisc, ne dăruia o astfel de comoară. Acest gest i-a surprins pe mulţi. Nici măcar delegaţia patriarhiei ecumenice care era la Roma pentru sărbătoarea patronală a Bisericii noastre surori nu se aştepta la asta. De obicei acest tip de evenimente este obiect de discuţii protocolare. N-a fost aşa de data aceasta. Apreciem cu toată sinceritatea acest dar, care este manifestarea unei spontaneităţi, un semn al adevăratei iubiri fraterne care îi uneşte astăzi pe catolici şi pe ortodocşi.

Care este semnificaţia acestui gest?

Putem distinge cel puţin trei semnificaţii profunde. Înainte de toate, sosirea relicvelor sfântului apostol Petru la sediul patriarhiei ecumenice din Constantinopol este o binecuvântare în sine. Sfântul Petru este o figură centrală de sfinţenie pentru că este apostolic şi în multe privinţe apropiat de toţi creştinii: este apostolul mărturisirii, dar în acelaşi timp al renegării. Sfântul Petru este martori al învierii, semn de speranţă pentru toţi creştinii. A doua semnificaţie care ar trebui să fie amintită este legătura de fraternitate care îi uneşte pe sfântul Petru şi pe sfântul Andrei, patron al patriarhiei ecumenice. În acelaşi  mod în care cei doi apostoli sunt fraţi după trup, tot aşa Bisericile noastre de Roma şi Constantinopol sunt surori. În sfârşit, a treia semnificaţie ester mai ecumenică şi se referă la căutarea unităţii şi a comuniunii. Acest dar al fratelui nostru papa Francisc este o nouă piatră de hotar pe calea apropierii, un pas crucial în dialogul carităţii început în urmă cu peste cincizeci de ani de predecesorii noştri. Un dialog care astăzi este pus sub binecuvântarea sfântului apostol Petru. Amintim numai aceste cuvinte ale apostolului care în contextul nostru actual rezumă o dimensiune foarte specială: „Iubiţi-vă cu înflăcărare unii pe alţii cu inimi curate, pentru că aţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul lui Dumnezeu, cel viu şi care rămâne” (1Pt 1,22).

În urmă cu peste 50 de ani, predecesorul dumneavoastră Atenagora a dăruit sfântului Paul al VI-lea o icoană care-i reprezintă pe fraţii Petru şi Andrei care se îmbrăţişează. Papa Francisc o defineşte un „semn profetic al restaurării comuniunii vizibile dintre Bisericile noastre”. La ce punct este drumul?

Este o întrebare foarte bună. La ce punct suntem? Mult drum a fost parcurs în peste cincizeci de ani. Totuşi, încă avem multă muncă de făcut pentru a restabili legătura de comuniune care continuă să ne facă să suferim ca negare a fraternităţii perfecte la care aspirăm. Diviziunea între creştini este un scandal pentru Biserică, deoarece nu există adevărată mărturie a Evangheliei decât în unitatea membrelor trupului lui Cristos. Aşa cum am spus deja, darul relicvelor sfântului Petru pentru Biserica noastră din partea fratelui nostru papa Francisc este un gest puternic care demonstrează angajarea Bisericii de Roma în slujba unităţii creştinilor. Într-un mod foarte simbolic, este o reflexie aproape perfectă a icoanei citate în întrebarea dumneavoastră. Fraţii Petru şi Andrei se sărută mistic încă o dată pentru a ne învăţa să trăim legătura de fraternitate ecumenică de care suntem aşa de legaţi. Pe drumul unităţii sunt necesare două străzi. Prima este definită ca dialogul carităţii, făcut din toate acele gesturi care ne-au apropiat după îmbrăţişarea schimbată la Ierusalim în 1964 de papa Paul al VI-lea şi de patriarhul ecumenic Atenagora. A doua este numită dialog al adevărului. Este constituită din organisme de dialog teologic care ne permit să analizăm tradiţiile comune pe care să construim viitorul nostru de comuniune, studiind cu onestitate şi respectând problemele care încă ne despart. La aceste două străzi am vrea să adăugăm o a treia, profetică. La aceasta am asistat cu acest dar neaşteptat.

Darul relicvelor a fost însoţit de o scrisoare a papei care a fost făcută publică ieri, 13 septembrie, zi în care Biserica latină celebrează comemorarea predecesorului dumneavoastră, sfântul Ioan Gură de Aur. Un părinte al Bisericii venerat de catolici şi ortodocşi care într-una din vestitele sale omilii a afirmat: „Vrei să cinsteşti Trupul lui Cristos? Nu-l neglija atunci când este gol. Nu-i da cinste aici în templu cu stofe de mătase, pentru a-l neglija afară, unde îndură frig şi goliciune”. Cum se vesteşte Evanghelia astăzi pornind de la aceste cuvinte?

Credem că experienţa liturgică pe care se bazează viaţa noastră spirituală de creştini nu trebuie să ne despartă de angajarea noastră în lume şi faţă de lume. Aşa cum ştiţi cu siguranţă, la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii spunem: „Să mergem în pace”. Această invitaţie nu numai că ne cheamă să menţinem pacea care ne-a fost dată, ci şi s-o împărtăşim cu restul lumii. Când îl urmăm pe sfântul Paul şi mărturisim Biserica drept trup al lui Cristos, trebuie să ne amintim că nu există alt mod pentru a duce la capăt misiunea şi a răspândi vestea bună a lui Cristos înviat decât prin slujire, diakonia. Astfel urmăm exemplul lui Cristos însuşi care s-a dat în întregime „pentru viaţa lumii”. Însă slujirea noastră va fi şi mai bună când creştinii vor redobândi unitatea deplină în comuniunea Bisericilor.

Biserica catolică urmează să celebreze un Sinod dedicat regiunii Panamazoniene, o mare resursă verde pentru „mama noastră pământul”. Dumneavoastră aţi fost mereu deosebit de sensibil faţă de tema salvgardării creaţiei. De ce este important ca să se răspândească această sensibilitate şi ce pot face împreună creştinii pentru a ajuta concret acest drum?

Ocrotirea ambientului nostru natural este o angajare prioritară pentru patriarhia ecumenică de peste treizeci de ani. Motivaţiile sunt ecologice, dar şi teologice. Creaţia este un dar al lui Dumnezeu oferit întregii omeniri. În creaţie, la care participă fiinţele umane, se realizează harul mântuitor al lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Astfel, am fost mereu deosebit de ataşaţi de ideea că distrugerea naturii este înainte de toate o problemă spirituală şi un păcat. Iată pentru ce răspunsul trebuie să fie şi spiritual. Ne rugăm pentru creaţie la fiecare liturghie. Ne rugăm îndeosebi pentru ocrotirea ambientului la fiecare 1 septembrie. Rugăciunea este esenţială, dar este numai un prim pas. Creştinii trebuie să se angajeze în dezvoltarea unei ecologii spirituale bazate pe tema convertirii. Adesea simţim problema convertirii când vorbim, de exemplu, despre sacramentul spovezii. Este acelaşi lucru aici. Dacă distrugerea ambientului este un păcat, nu putem să-l ocrotim fără a ne converti. Pentru că din convertirea inimilor va veni conştiinţa responsabilităţii noastre. În tradiţia creştină avem mijloacele pentru a gândi şi a influenţa transformarea modurilor noastre de viaţă: cultul, ascetismul, postul şi acţiunile caritative.

Pădurile din Amazonia au fost devastate recent de incendii…

Să ne rugăm cu intensitatea inimii pentru pădurea amazoniană a cărei distrugere este mai mult decât o catastrofă, este o nenorocire. Impactul acestor incendii enorme ar putea avea consecinţe timp de generaţii, lovind terenul, infrastructurile şi fiinţele umane. Este nevoie urgentă de a schimba practicile noastre şi stilul nostru de viaţă, pentru că aceste fenomene extreme ne constrâng să luăm în considerare fragilitatea fundamentală a naturii, resursele limitate ale planetei noastre şi sacralitatea unică a creaţiei.

De Andrea Tornielli

(După Vatican News, 14 septembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.