Categorii

Bari. Bartolomeu: „Orient şi Occident unite de sfântul Nicolae”

bari-nicolae„Dialogul teologic dintre Bisericile noastre înaintează, raporturile sunt fraterne, respectuoase, călduroase, şi chiar când apar dificultăţile, răbdarea şi rugăciunea sunt armele noastre. Aşa a afirmat patriarhul ecumenic Bartolomeu în omilia sa de ieri, în timpul vesperelor pentru încredinţarea bisericii „Preasfânta Inimă a lui Isus” comunităţii greco-ortodoxe din Bari.

Primatul ortodox – care ieri dimineaţă a inaugurat anul academic de la Facultatea Teologică din Puglia, primind şi premiul ecumenic „Sfântul Nicolae” – a remarcat legătura puternică dintre Biserica din Bari şi Tronul Ecumenic din Constantinopol, ca „rod copt al relaţiilor dintre preasfintele noastre Biserici” începute după întâlnirea din urmă cu 50 de ani la Ierusalim dintre Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora.

„Sunt departe acei ani, dar în acest timp Domnul, Regele păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre, a acţionat cu putere”, a spus Bartolomeu. Şi a mulţumit sfântului Nicolae, sfântul din Myra venerat de catolici şi ortodocşi, ale cărui relicve se odihnesc la Bari, care cu rugăciunea şi mijlocirea sa a revigorate relaţiile reciproce.

„Myra şi Bari, Orientul şi Occidentul sunt legate spiritual prin acest sfânt, a cărui veneraţie a trecut de toate graniţele oamenilor”, a subliniat patriarhul. „Este este sfântul probabil cel mai venerat în Orientul creştin, după Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, theotokos, şi pentru aceasta în fiecare an se revarsă în acest oraş mii de pelerini ortodocşi din toate colţurile pământului, pentru a putea trece pe lângă cripta sfântului, pentru a fi pelerini cu el, pentru a obţine un har cu rugăciunile sale”.

„Este confidenţial raportul pe care credinciosul ortodox îl are cu sfinţii, dar este familial raportul pe care foarte mulţi credincioşi îl au cu sfântul Nicolae”, a adăugat Bartolomeu, amintind ca mărturie a acestui lucru „marele număr de biserici dedicate lui şi chiar icoana sa este printre icoanele cele mai cunoscute şi venerate”.

Sfântul Nicolae „nu este numai sfântul mării, care aminteşte trecerea sa de la Myra la Bari”, ci şi „sfântul adevărului, al blândeţii şi al dreptăţii”. Aşa cum cântă imnologia Bisericii din Orient, „el este imagine de blândeţe şi învăţător de continenţă” care a apărat adevărurile credinţei împotriva ereziei ariane şi care a arătat toată etica şi înţelepciunea sa şi la Conciliul din Niceea din 325. „A fost un episcop blând dar drept”, a spus Bartolomeu, care „a ştiut să organizeze Biserica lui Cristos cu mare atenţie faţă de puritatea credinţei şi faţă de conduita dreaptă a vieţii credincioşilor”.

„Cu umilinţa a ajuns la vârfuri înalte şi cu sărăcia a ajuns la bogăţie. Este deci un exemplu de credinţă pentru credincioşii din orice epocă, este sfântul confidenţei şi al corectitudinii. Pentru aceasta este şi un sfânt ecumenic, care-i uneşte pe toţi într-o îmbrăţişare în faţa altarului lui Dumnezeu”.

„Este îmbrăţişarea pe care o simţim în această seară”, a subliniat patriarhul ortodox adresându-se arhiepiscopului de Bari-Bitonto, mons. Francesco Cacucci, „pentru acordarea acestui templu sacru pentru celebrările liturgice ale comunităţii noastre greco-ortodoxe locale”. „De fapt, biserica este centrul vieţii parohiale, este locul în care se celebrează sfânta taină al Dumnezeieştii Euharistii şi toate celelalte sfinte taine, este locul contemplaţiei şi al rugăciunii, este locul în care liturgia formează comunitatea”.

Bartolomeu a încheiat omilia sa încredinţând comunitatea greco-ortodoxă din Bari rugăciunilor sfântului Nicolae, „sfântul unităţii”, a cărui binecuvântare a invocat-o pentru întregul oraş şi pentru „toţi cei care trăiesc, acţionează şi lucrează pentru binele său”.

[sub îngrijirea lui Salvatore Cernuzio]

(După Zenit, 6 decembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.