Categorii

Audiența generală de miercuri 8 ianuarie 2020

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 19. „Niciunul dintre voi nu-şi va pierde viaţa” (Fap 27,22). Încercarea naufragiului: între mântuirea lui Dumnezeu şi ospitalitatea maltezilor.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cartea Faptele Apostolilor, în partea finală, relatează că Evanghelia îşi continuă cursa sa nu numai pe uscat ci pe mare, pe o navă care-l duce pe Paul prizonier din Cezareea spre Roma (cf. Fap 27,1–28,16), în inima imperiului, pentru ca să se realizeze cuvântul Celui Înviat: „Îmi veți fi martori […] până la marginile pământului” (Fap 1,18). Citiți cartea Faptele Apostolilor şi veți vedea cum Evanghelia, cu forţa Duhului Sfânt, ajunge la toate popoarele, devine universală. Luați-o. Citiți-o.

Navigarea întâlnește încă de la început condiții nefavorabile. Călătoria devine periculoasă. Paul sfătuiește să nu se continue navigarea, însă centurionul nu-i dă crezare şi se încrede în timonier şi în căpitan. Călătoria continuă şi se dezlănțuie un vânt aşa de puternic încât echipajul pierde controlul şi lasă nava să meargă în derivă.

Când moartea pare de acum aproape şi disperarea îi cuprinde pe toţi, Paul intervine şi îi asigură pe însoțitori spunând ceea ce am ascultat: „În noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparțin şi căruia îi aduc cult mi-a apărut şi mi-a zis: «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa Cezarului. Şi iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toţi cei care navighează cu tine»” (Fap 27,23-24). Şi în încercare, Paul nu încetează să fie păzitor al vieţii altora şi animator al speranţei lor.

Luca ne arată astfel că planul care-l conduce pe Paul spre Roma îl salvează nu numai pe apostol, ci şi pe însoțitorii săi de călătorie, şi naufragiul, din situaţie de nenorocire, se schimbă în oportunitate providențială pentru vestirea Evangheliei.

După naufragiu urmează debarcarea pe insula Malta, ai cărei locuitori arată o primire atentă. Maltezii sunt buni, sunt blânzi, sunt primitori deja din acel timp. Plouă şi este frig şi ei aprind un foc pentru a le asigura naufragiaților un pic de căldură şi de alinare. Şi aici Paul, ca adevărat discipol al lui Cristos, începe să slujească pentru a alimenta focul cu câteva crengi. În timpul acestor operațiuni este mușcat de o viperă dar nu pățește nimic: oamenii, văzând asta, spun: „Dar acesta trebuie să fie un mare răufăcător pentru că se salvează dintr-un naufragiu şi ajunge să fie mușcat de o viperă!”. Așteptau momentul ca să cadă mort, dar nu pățește nimic şi este considerat chiar – în loc de un răufăcător – o divinitate. În realitate, acea binefacere vine de la Domnul Înviat care-l asistă, conform promisiunii făcute înainte de a se înălța la cer şi adresată celor care cred: „Vor lua șerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca” (Mc 16,18). Spune istoria că din acel moment nu există vipere în Malta: aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru primirea acestui popor atât de bun.

De fapt, șederea în Malta devine pentru Paul ocazia propice pentru a da „trup” cuvântului pe care-l vesteşte şi să exercite astfel o slujire de compătimire în vindecarea bolnavilor. Şi aceasta este o lege a Evangheliei: când unul care crede trăieşte experienţa mântuirii nu o ține pentru sine, ci o pune în circulație. „Binele tinde mereu să se comunice. Fiecare experienţă autentică de adevăr şi de frumusețe încearcă prin ea însăși expansiunea sa şi fiecare persoană care trăieşte o eliberare profundă dobândește sensibilitate mai mare în faţa necesităților celorlalți” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 9). Un creştin „încercat” poate desigur să fie mai aproape de cel care suferă pentru că ştie ce este suferința şi face inima sa deschisă şi sensibilă la solidaritatea faţă de ceilalți.

Paul ne învaţă să trăim încercările ținându-ne de Cristos, pentru a ne forma „convingerea că Dumnezeu poate să acționeze în orice împrejurare, chiar şi în mijlocul eșecurilor aparente” (ibid., 279). Iubirea este mereu rodnică, iubirea faţă de Dumnezeu este mereu rodnică, şi dacă tu te laşi luat de Domnul şi tu primești darurile Domnului, asta îți va permite să le dai celorlalți. Iubirea faţă de Dumnezeu mereu merge dincolo.

Să-i cerem Domnului astăzi să ne ajute să trăim fiecare încercare susținuți de energia credinţei; şi să fim sensibili faţă de mulții naufragiați ai istoriei care debarcă pe coastele noastre, pentru ca să ştim şi noi să-i primim cu acea iubire fraternă care vine din întâlnirea cu Isus. Acest lucru salvează de gerul indiferenței şi al inumanității.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.