Categorii

Audienţa generală de miercuri 6 februarie 2019

Călătoria apostolică în Emiratele Arabe Unite

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În zilele trecute am făcut o scurtă călătorie apostolică în Emiratele Arabe Unite. O călătorie scurtă dar foarte importantă care, legându-se cu întâlnirea din 2017 la Al-Azhar, în Egipt, a scris o nouă pagină în istoria dialogului dintre creştinism şi islam şi în angajarea de a promova pacea în lume pe baza fraternităţii umane.

Pentru prima dată un papă a mers în peninsula arabică. Şi Providenţa a voit ca să fie un papă cu numele Francisc, la 800 de ani după vizita sfântului Francisc din Assisi la sultanul al-Malik al-Kamil. M-am gândit adesea la sfântul Francisc în timpul acestei călătorii: mă ajuta să ţin în inimă Evanghelia, iubirea lui Isus Cristos, în timp ce trăiam diferitele momente ale vizitei; în inima mea era Evanghelia lui Cristos, rugăciunea către Tatăl pentru toţi fiii săi, în special pentru cei mai săraci, pentru victimele nedreptăţilor, ale războaielor, ale mizeriei…; rugăciunea pentru ca dialogul dintre creştinism şi islam să fie factor decisiv pentru pacea în lumea de astăzi.

Mulţumesc din inimă principelui moştenitor, preşedintelui, vicepreşedintelui şi tuturor autorităţilor din Emiratele Arabe Unite, care m-au primit cu mare respect. Acea ţară a crescut mult în ultimele decenii: a devenit o răscruce între Orient şi Occident, o „oază” multietnică şi multireligioasă, aşadar un loc potrivit pentru a promova cultura întâlnirii. Recunoştinţă vie exprim episcopului Paul Hinder, vicar apostolic al Arabiei de Sud, care a pregătit şi a organizat evenimentul pentru comunitatea catolică, şi „mulţumesc”-ul meu se extinde cu afect la preoţii, la călugării şi la laicii care animă prezenţa creştină în acel ţinut.

Am avut oportunitatea să-l salut pe primul preot – de nouăzeci de ani – care a mers acolo să întemeieze atâtea comunităţi. Este în scaunul cu rotile, orb, dar zâmbetul nu cade de pe buzele sale, zâmbetul că l-a slujit pe Domnul şi că a făcut atâta bine. Am salutat şi un alt preot de nouăzeci de ani – dar acesta mergea şi continua să lucreze. Brav! – şi atâţia preoţi care sunt acolo în slujba comunităţilor creştine de rit latin, de rit siro-malabarez, siro-malankarez, de rit maronit care vin din Liban, din India, din Filipine şi din alte ţări.

În afară de discursuri, la Abu Dhabi a fost făcut un pas în plus: marele imam de Al-Azhar şi eu am semnat Documentul despre Fraternitatea Umană, în care afirmăm împreună vocaţia tuturor bărbaţilor şi femeilor de a fi fraţi ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu, condamnăm orice formă de violenţă, în special aceea îmbrăcată în motivaţii religioase, şi ne angajăm să răspândim în lume valorile autentice şi pacea. Acest document va fi studiat în şcoli şi în universităţi din multe ţări. Dar şi eu vă recomand ca voi să-l citiţi, să-l cunoaşteţi, pentru că dă atâtea stimulente pentru a merge înainte în dialogul despre fraternitatea umană.

Într-o perioadă ca a noastră, în care este puternică tentaţia de a vedea în desfăşurare o ciocnire între civilizaţia creştină şi cea islamică, precum şi de a considera religiile ca izvoare de conflict, am voit să dăm un alt semn, clar şi hotărât, că în schimb este posibil să ne întâlnim, este posibil să ne respectăm şi să dialogăm şi că, deşi în diversitatea culturilor şi a tradiţiilor, lumea creştină şi cea islamică apreciază şi tutelează valori comune: viaţa, familia, simţul religios, cinstea faţă de bătrâni, educaţia tinerilor şi încă altele.

În Emiratele Arabe Unite trăiesc circa puţin peste un milion de creştini: muncitori originari din diferite ţări din Asia. Ieri dimineaţă am întâlnit o reprezentanţă a comunităţii catolice în catedrala „Sfântul Iosif” din Abu Dhabi – un templu foarte simplu – şi apoi, după această întâlnire, am celebrat pentru toţi. Erau foarte mulţi! Spun că printre cei care erau pe stadion, care are capacitatea de 40 de mii, şi cei care erau în faţa ecranelor în afara stadionului, se ajungea la 150 de mii! Am celebrat Euharistia pe stadionul din oraş, vestind Evanghelia fericirilor. La Liturghie, concelebrată cu patriarhii, arhiepiscopii majori şi episcopii prezenţi, ne-am rugat în mod deosebit pentru pace şi dreptate, cu intenţie specială pentru Orientul Mijlociu şi pentru Yemen.

Iubiţi fraţi şi surori, această călătorie aparţine „surprizelor” lui Dumnezeu. Aşadar să-l lăudăm pe El şi providenţa sa şi să ne rugăm pentru ca seminţele aruncate să aducă roade după voinţa sa sfântă.

_____________________

APEL

Sâmbăta trecută, aproape de arhipelagul din Bahamas, s-a scufundat un vas care avea la bord zeci de migranţi care proveneau din Haiti şi care căutau speranţă şi un viitor de pace. Gândul meu afectuos se îndreaptă spre familiile încercate de durere, precum şi spre poporul haitian lovit de această nouă tragedie. Vă invit să vă uniţi cu rugăciunea mea pentru cei care au murit în mod dramatic şi pentru răniţi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.