Categorii

Audiența generală de miercuri 5 august 2020

Cateheze – „A vindeca lumea”: 1. Introducere

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Pandemia continuă să provoace răni profunde, demascând vulnerabilităţile noastre. Mulţi sunt răposaţii, foarte mulţi sunt bolnavii, în toate continentele. Atâtea persoane şi atâtea familii trăiesc un timp de incertitudine, din cauza problemelor socio-economice, care îi lovesc în special pe cei mai săraci.

Pentru aceasta trebuie să ținem privirea noastră îndreptată spre Isus (cf. Evr 12,2) şi cu această credinţă să îmbrățișăm speranţa Împărăției lui Dumnezeu pe care însuși Isus ne-o aduce (cf. Mc 1,5; Mt 4,17; CBC, 2816). O Împărăție de vindecare şi de mântuire care este deja prezentă în mijlocul nostru (cf. Lc 10,11). O Împărăție de dreptate şi de pace care se manifestă cu opere de caritate, care la rândul lor măresc speranţa şi întăresc credinţa (cf. 1Cor 13,13). În tradiția creştină, credinţă, speranţă şi caritate sunt mult mai mult decât sentimente sau atitudini. Sunt virtuți insuflate în noi de harul Duhului Sfânt (cf. CBC, 1812-1813): daruri care ne vindecă şi care ne fac vindecători, daruri care ne deschid la orizonturi noi, chiar şi în timp ce navigăm în apele dificile din timpul nostru.

O nouă întâlnire cu Evanghelia credinţei, a speranţei şi a iubirii ne invită să asumăm un spirit creativ şi reînnoit. În acest mod, vom fi în măsură să transformăm rădăcinile infirmităţilor noastre fizice, spirituale şi sociale. Vom putea vindeca în profunzime structurile nedrepte şi practicile distructive care ne despart pe unii de alţii, ameninţând familia umană şi planeta noastră.

Activitatea lui Isus oferă multe exemple de vindecare. Atunci când îi vindecă pe cei care sunt afectați de febră (cf. Mc 1,29-34), de lepră (cf. Mc 1,40-45), de paralizie (cf. Mc 2,1-12); când redă vederea (cf. Mc 8,22-26; In 9,1-7), cuvântul sau auzul (cf. Mc 7,31-37), în realitate vindecă nu numai un rău fizic, ci întreaga persoană. În acest mod o readuce şi în comunitate, vindecată; o eliberează de izolarea sa pentru că a vindecat-o.

Să ne gândim la relatarea foarte frumoasă a vindecării paraliticului la Cafarnaum (cf. Mc 2,1-12), pe care am auzit-o la începutul audienței. În timp ce Isus predică la intrarea casei, patru bărbați îl aduc pe prietenul lor paralitic la Isus; şi neputând să intre, pentru că era multă mulțime, fac o gaură în acoperiș şi coboară targa în faţa Lui care predică. „Isus, văzând credinţa lor, i-a spus celui paralizat: Fiule, îți sunt iertate păcatele” (v. 5). Şi după aceea, ca semn vizibil, a adăugat: „Ridică-te, ia-ți targa şi du-te la casa ta” (v. 11).

Ce exemplu minunat de vindecare! Acțiunea lui Cristos este un răspuns direct la credinţa acelor persoane, la speranţa pe care o pun în El, la iubirea pe care demonstrează că o au unii faţă de alţii. Deci Isus vindecă, însă nu vindecă pur şi simplu paralizia, vindecă tot, iartă păcatele, reînnoieşte viaţa paraliticului şi a prietenilor săi. Face să se nască din nou, ca să spunem aşa. O vindecare fizică şi spirituală, totul împreună, rod al unei întâlniri personale şi sociale. Să ne imaginăm cum această prietenie, şi credinţa tuturor celor prezenți în casa aceea, au crescut grație gestului lui Isus. Întâlnirea vindecătoare cu Isus!

Şi atunci ne întrebăm: în ce mod putem ajuta să vindecăm lumea noastră, astăzi? Ca discipoli ai Domnului Isus, care este medic al sufletelor şi al trupurilor, suntem chemaţi să continuăm „opera sa de vindecare şi de mântuire” (CBC, 1421) în sens fizic, social şi spiritual.

Biserica, deşi administrează harul vindecător al lui Cristos prin sacramente şi deşi se îngrijește de servicii sanitare în colțurile cele mai îndepărtate ale planetei, nu este expertă în prevenirea sau în îngrijirea pandemiei. Şi nici nu dă indicații socio-politice specifice (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Octogesima adveniens, 14 mai 1971, 4). Aceasta este misiunea conducătorilor politici şi sociali. Totuşi, în decursul secolelor, şi în lumina Evangheliei, Biserica a dezvoltat unele principii sociale care sunt fundamentale (cf. Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 160-208), principii care ne pot ajuta să mergem înainte, pentru a pregăti viitorul de care avem nevoie. Citez principalele, strâns unite între ele: principiul demnității persoanei, principiul binelui comun, principiul opţiunii preferențiale faţă de săraci, principiul destinației universale a bunurilor, principiul solidarității, subsidiarităţii, principiul grijii faţă de casa noastră comună. Aceste principii îi ajută pe conducători, pe responsabilii societății să ducă înainte creșterea precum şi, ca în acest caz de pandemie, vindecarea țesutului personal şi social. Toate aceste principii exprimă, în moduri diferite, virtuțile credinţei, speranţei şi iubirii.

În săptămânile următoare, vă invit să înfruntăm împreună problemele presante pe care pandemia le-a scos în evidență, mai ales bolile sociale. Şi vom face asta în lumina Evangheliei, a virtuților teologale şi a principiilor doctrinei sociale a Bisericii. Vom explora împreună cum tradiția noastră socială catolică poate ajuta familia umană să vindece această lume care suferă de boli grave. Este dorința mea de a reflecta şi de a lucra toţi împreună, ca ucenici ai lui Isus care vindecă, pentru a construi o lume mai bună, plină de speranţă pentru generaţiile viitoare (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, 183).

***

Ieri la Beirut, în zona portului, explozii foarte puternice au provocat zeci de morți şi mii de răniți şi multe distrugeri grave. Să ne rugăm pentru victime şi pentru cei din familiile lor; şi să ne rugăm pentru Liban, pentru ca, având angajarea tuturor componentelor sociale, politice şi religioase, să poată înfrunta acest moment aşa de tragic şi dureros şi, cu ajutorul comunităţii internaționale, să depășească criza gravă prin care trece.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.