Categorii

Audienţa generală de miercuri 4 noiembrie 2015: Familia – 31. Iartă greşelile

Papa-audientaIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Adunarea Sinodului Episcopilor, care s-a încheiat de puţin timp, a reflectat profund asupra vocaţiei şi misiunii familiei în viaţa Bisericii şi a societăţii contemporane. A fost un eveniment de har. La sfârşit, părinţii sinodali mi-au încredinţat textul concluziilor lor. Am voit ca acest text să fie publicat, pentru ca toţi să fie părtaşi de munca în care am fost angajaţi împreună timp de doi ani. Nu este acesta momentul de a examina aceste concluzii, asupra cărora eu însumi trebuie să meditez.

Însă, între timp viaţa nu se opreşte, îndeosebi viaţa familiilor nu se opreşte! Voi, dragi familii, sunteţi mereu în mişcare. Şi încontinuu scrieţi deja în paginile vieţii concrete frumuseţea Evangheliei familiei. Într-o lume care uneori devine aridă de viaţă şi de iubire, voi în fiecare zi vorbiţi despre marele dar care sunt căsătoria şi familia.

Astăzi aş vrea să subliniez acest aspect: că familia este o mare sală de antrenament la dăruirea şi la iertarea reciprocă fără de care nicio iubire nu poate dura îndelung. Fără dăruire şi fără iertare iubirea nu rămâne, nu durează. În rugăciunea pe care El însuşi ne-a învăţat-o – adică Tatăl nostru – Isus ne face să-i cerem Tatălui: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Şi la sfârşit comentează: „Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre” (Mt 6,12.14-15). Nu se poate trăi fără iertare, sau cel puţin nu se poate trăi bine, în special în familie. În fiecare zi facem greşeli unul împotriva altuia. Trebuie să ţinem cont de acesta greşeli, datorate fragilităţii noastre şi egoismului nostru. Însă ceea ce ne este cerut este să vindecăm imediat rănile pe care ni le facem, să înnodăm imediat firele pe care le rupem în familie. Dacă aşteptăm prea mult, totul devine mai dificil. Şi există un secret simplu pentru a vindeca rănile şi pentru a rezolva acuzele. Este acesta: a nu lăsa să se termine ziua fără a cere scuze, fără a face pace între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori… între noră şi soacră! Dacă învăţăm să ne cerem scuze imediat şi să ne dăruim iertarea reciprocă, se vindecă rănile, căsătoria se întăreşte şi familia devine o casă tot mai solidă care rezistă la zdruncinăturile răutăţilor noastre mici şi mari. Şi pentru aceasta nu este necesar să se facă un discurs mare, ci este suficientă o mângâiere: o mângâiere şi totul se termină şi reîncepe. Dar a nu termina ziua în război!

Dacă învăţăm să trăim astfel în familie, facem asta şi în afară, oriunde ne aflăm. Este uşor a fi sceptici cu privire la asta. Mulţi – chiar şi printre creştini – cred că este o exagerare. Se spune: da, sunt cuvinte frumoase, dar e imposibil a le pune în practică. Dar slavă lui Dumnezeu nu este aşa. De fapt, tocmai primind iertarea de la Dumnezeu noi, la rândul nostru, suntem capabili de iertare faţă de ceilalţi. Pentru aceasta Isus ne face să repetăm aceste cuvinte ori de câte ori recităm rugăciunea Tatăl nostru, adică în fiecare zi. Şi este indispensabil ca, într-o societate uneori nemiloasă, să existe locuri, precum familia, unde să se înveţe iertarea unii altora.

Sinodul a reînviat speranţa noastră şi cu privire la asta: face parte din vocaţia şi din misiunea familiei capacitatea de a ierta şi de a se ierta. Practica iertării nu numai că salvează familiile de la dezbinare, ci fiecare gest de iertare repară casa de crăpături şi întăreşte zidurile sale. Biserica, dragi familii, vă stă mereu aproape pentru a vă ajuta să construiţi casa voastră pe stânca despre care a vorbit Isus. Şi să nu uităm aceste cuvinte care preced imediat parabola casei: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri”. Şi adaugă: „Mulţi vor spune în ziua aceea: «Doamne! Doamne! Nu am profeţit în numele tău, nu am alungat diavoli în numele tău şi nu am făcut atâtea minuni în numele tău?». Atunci le voi declara: Niciodată nu v-am cunoscut” (cf. Mt 7,21-23). Este un cuvânt puternic, nu este îndoială, care are scopul să ne zdruncine şi să ne cheme la convertire.

Vă asigur, dragi familii, că dacă veţi fi capabili să mergeţi tot mai hotărât pe calea Fericirilor, învăţând voi şi învăţând pe alţii să vă iertaţi reciproc, în toată marea familie a Bisericii va creşte capacitatea de a da mărturie forţei renovatoare a iertării lui Dumnezeu. Altminteri, vom face predici chiar foarte frumoase, şi eventual vom alunga şi vreun diavol, dar la sfârşit Domnul nu ne va recunoaşte ca discipoli ai săi, pentru că nu am avut capacitatea de a ierta şi de a fi iertaţi de ceilalţi!

Cu adevărat familiile creştine pot face mult pentru societatea de astăzi şi chiar pentru Biserică. Pentru aceasta doresc ca în Jubileul Milostivirii familiile redescoperă comoara iertării reciproce. Ne rugăm pentru ca familiile să fie tot mai capabile să trăiască şi să construiască drumuri concrete de reconciliere, unde nimeni să nu se simtă abandonat greutăţii greşelilor sale.

Cu această intenţie, să spunem împreună: „Tatăl nostru, ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. [Să spunem împreună: „Tatăl nostru, ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”].

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.