Categorii

Audienţa generală de miercuri 31 august 2016

Audienta-3108201627. Milostivirea oferă demnitate (cf. Mt 9,20-22)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia pe care am ascultat-o ne prezintă o figură care se evidenţiază prin credinţa sa şi curajul său. Este vorba despre femeia pe care Isus a vindecat-o de hemoragia sa (cf. Mt 9,20-22). Trecând prin mijlocul mulţimii, se apropie de spatele lui Isus pentru a atinge marginea mantiei sale. „Căci îşi spunea: «De mă voi atinge fie şi numai de mantia lui, voi fi vindecată»” (v. 21). Câtă credinţă! Câtă credinţă avea această femeie! Raţionează astfel pentru că este însufleţită de atâta credinţă şi atâta speranţă şi, cu un pic de viclenie, realizează ceea ce are în inimă. Dorinţa de a fi salvată de Isus este aşa de mare încât o face să meargă dincolo de prescrierile stabilite de legea lui Moise. De fapt, această sărmană femeie de mulţi ani nu este pur şi simplu bolnavă, ci este considerată necurată pentru că este afectată de hemoragie (cf. Lev 15,19-30). De aceea este exclusă de la liturgii, de la viaţa conjugală, de la raporturile normale cu aproapele. Evanghelistul Marcu adaugă că a consultat mulţi medici, consumând mijloacele sale pentru a-i plăti şi suportând îngrijiri dureroase, dar situaţiei ei doar se înrăutăţise. Era o femeie rebutată de societate. Este important de a lua în considerare această condiţie – de rebutată – pentru a înţelege starea sa sufletească: ea simte că Isus poate s-o elibereze de boală şi de starea de marginalizare şi de nevrednicie în care se află de mulţi ani. Într-un cuvânt: ştie, simte că Isus poate s-o salveze.

Acest caz ne face să reflectăm asupra modului în care femeia este adesea percepută şi reprezentată. Toţi suntem puşi gardă, şi comunităţile creştine, cu privire la viziuni despre feminitate afectate de prejudecăţi şi suspiciuni care lezează demnitatea sa intangibilă. În acest sens tocmai Evangheliile restabilesc adevărul şi conduc din nou la un punct de vedere eliberator. Isus a admirat credinţa acestei femei pe care toţi o evitau şi a transformat speranţa sa în mântuire. Nu ştim numele său, dar puţinele rânduri cu care Evangheliile descriu întâlnirea sa cu Isus schiţează un itinerar de credinţă capabil să restabilească adevărul şi măreţia demnităţii fiecărei persoane. În întâlnirea cu Cristos se deschide pentru toţi, bărbaţi şi femei din orice loc şi din orice timp, calea eliberării şi a mântuirii.

Evanghelia lui Matei spune că atunci când femeia a atins mantia lui Isus. El „s-a întors” şi „a văzut-o” (v. 22), şi apoi i-a adresat cuvântul. Cum spuneam, din cauza stării sale de excludere, femeia a acţionat în ascuns, la spatele lui Isus, era un pic temătoare, pentru a nu fi văzută, pentru că era o rebutată. În schimb Isus o vede şi privirea sa nu este de reproş, nu spune: „Pleacă, tu eşti o rebutată!”, ca şi cum ar spune: „Tu eşti o leproasă, pleacă!”. Nu, nu reproşează, ci privirea lui Isus este de milostivire şi duioşie. El ştie ce s-a întâmplat şi caută întâlnirea personală cu ea, ceea ce în fond dorea însăşi femeia. Asta înseamnă că Isus nu numai că o primeşte, ci o consideră demnă de această întâlnire până acolo încât îi dăruieşte cuvântul său şi atenţia sa.

În partea centrală a relatării termenul mântuire este repetat de trei ori. „«De mă voi atinge fie şi numai de mantia lui, voi fi vindecată». Întorcându-se şi văzând-o, Isus i-a zis: «Încrede-te, fiică, credinţa ta te-a mântuit!» Iar femeia a fost vindecată din ceasul acela” (v. 21-22). Acest „încrede-te, fiică” exprimă toată milostivirea lui Dumnezeu faţă de acea persoană. Şi faţă de orice persoană rebutată. De câte ori ne simţim în interior rebutaţi datorită păcatelor noastre, am făcut aşa de multe, am făcut aşa de multe… Şi Domnul ne spune: „Curaj! Vino! Pentru mine tu nu eşti un rebutat, o rebutată. Încrede-te, fiică! Tu eşti un fiu, o fiică”. Şi acesta este momentul harului, este momentul iertării, este momentul includerii în viaţa lui Isus, în viaţa Bisericii. Este momentul milostivirii. Astăzi, nouă tuturor Domnul ne spune: „Curaj, vino! Nu mai eşti rebutat, nu mai eşti rebutată: eu te iert, eu te îmbrăţişez”. Aşa este milostivirea lui Dumnezeu. Trebuie să avem curaj şi să mergem la El, să cerem iertare pentru păcatele noastre şi să mergem înainte. Cu curaj, aşa cum a făcut această femeie. Apoi, „mântuirea” asumă conotaţii multiple: înainte de toate redă femeii sănătatea; apoi o eliberează de discriminările sociale şi religioase; în afară de asta, realizează speranţa pe care ea o purta în inimă anulând fricile sale şi descurajarea sa; în sfârşit, o redă comunităţii eliberând-o de necesitatea de a acţiona pe ascuns. Şi acest ultim lucru este important: o persoană rebutată acţionează mereu pe ascuns, uneori sau toată viaţa: să ne gândim la leproşii din acele timpuri, la cei fără adăpost de astăzi…; să ne gândim la păcătoşi, la noi păcătoşii: facem mereu ceva pe ascuns, avem nevoia să facem ceva pe ascuns, pentru că ne ruşină de ceea ce suntem… Şi el ne eliberează de asta, Isus ne eliberează şi ne ridică în picioare: „Ridică-te, vino, în picioare!”. Aşa cum Dumnezeu ne-a creat: Dumnezeu ne-a creat în picioare, nu umiliţi. În picioare. Ceea ce Isus dăruieşte este o mântuire totală, care reintegrează viaţa femeii în sfera iubirii lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, o restabileşte în demnitatea sa deplină.

Aşadar, nu mantia pe care femeia a atins-o i-a dat mântuirea, ci cuvântul lui Isus, primit în credinţă, capabil s-o consoleze, s-o vindece şi s-o restabilească în relaţia cu Dumnezeu şi cu poporul său. Isus este unicul izvor de binecuvântare din care provine mântuirea pentru toţi oamenii, iar credinţa este dispoziţia fundamentală pentru a o primi. Isus, încă o dată, cu comportamentul său plin de milostivire, indică Bisericii parcursul care trebuie făcut pentru a merge în întâmpinarea fiecărei persoane, pentru ca fiecare să poată fi vindecat în trup şi în spirit şi să recupereze demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.