Categorii

Audienţa generală de miercuri 29 mai 2019

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 1. „Li s-a prezentat viu… le-a poruncit… să aştepte promisiunea Tatălui” (Fap 1,3.4)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Începem astăzi un parcurs de cateheză prin cartea Faptele Apostolilor. Această carte biblică, scrisă de sfântul evanghelist Luca, ne vorbeşte despre călătoria – despre o călătorie: dar despre care călătorie? Despre călătoria Evangheliei în lume şi ne arată cununia minunată între Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt care inaugurează timpul evanghelizării. Protagoniştii din Faptele Apostolilor sunt chiar un „cuplu” viu şi eficace: Cuvântul şi Duhul.

Dumnezeu „îşi trimite cuvântul pe pământ” şi „cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare” – spune Psalmul (147,4). Cuvântul lui Dumnezeu aleargă, este dinamic, irigă orice teren pe care cade. Şi care este forţa sa? Sfântul Luca ne spune că un cuvânt uman devine eficace nu graţie retoricii, care este arta de a vorbi frumos, ci graţie Duhului Sfânt, care este dýnamis a lui Dumnezeu, dinamica lui Dumnezeu, forţa sa, care are puterea de a curăţa cuvântul, de a-l face aducător de viaţă. De exemplu, în Biblie sunt istorii, cuvinte umane; dar care este diferenţa dintre Biblie şi o carte de istorie? Cuvintele din Biblie sunt luate de Duhul Sfânt care dă o forţă foarte mare, o forţă diferită şi ne ajută pentru ca acel cuvânt să fie sămânţă de sfinţenie, sămânţă de viaţă, să fie eficace. Când Duhul vizitează cuvântul umane el devine dinamic, ca „dinamita”, capabilă deci să aprindă inimile şi să explodeze schemele, rezistenţele şi zidurile de diviziune, deschizând căi noi şi dilatând graniţele poporului lui Dumnezeu. Şi asta o vom vedea pe parcursul acestor cateheze, în cartea Faptele Apostolilor.

Cel care dă sonoritate vibrantă şi incisivitate cuvântului nostru uman aşa de fragil, capabil chiar să mintă şi să se sustragă de la propriile responsabilităţi, este numai Duhul Sfânt, prin intermediul căruia Fiul lui Dumnezeu a fost născut; Duhul care l-a uns şi l-a susţinut în misiune; Duhul graţie căruia i-a ales pe apostolii săi şi care a garantat vestirii lor perseverenţa şi rodnicia, aşa cum le garantează astăzi şi vestirii noastre.

Evanghelia se încheie cu învierea şi înălţarea lui Isus, şi conţinutul narativ din Faptele Apostolilor porneşte tocmai de aici, de la supraabundenţa vieţii Celui Înviat transfuzată în Biserica sa. Sfântul Luca ne spune că Isus, „după pătimirea sa, li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu” (Fap 1,3). Cel Înviat, Isus Înviat face gesturi foarte umane, cum ar fi a lua masa cu ai săi, şi îi invită să trăiască încrezători aşteptarea împlinirii promisiunii Tatălui: „veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt” (Fap 1,5).

De fapt, botezul în Duhul Sfânt este experienţa care ne permite să intrăm într-o comuniune personală cu Dumnezeu şi să participăm la voinţa sa mântuitoare universală, dobândind virtutea parresia, curajul, capacitatea de a rosti un cuvânt „ca fii ai lui Dumnezeu””, nu numai ca oameni, ci ca fii ai lui Dumnezeu: un cuvânt limpede, liber, eficace, plin de iubire faţă de Cristos şi faţă de fraţi.

Aşadar nu trebuie luptat pentru a câştiga sau a merita darul lui Dumnezeu. Totul este dat gratuit şi la timpul său. Domnul dă totul gratuit. Mântuirea nu se cumpără, nu se plăteşte: este un dar gratuit. În faţa dorinţei puternice de a cunoaşte cu anticipare timpul în care vor avea loc evenimentele anunţate de El, Isus le răspunde discipolilor săi: „Vouă nu vă este dat să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului” (Fap 1,7-8).

Cel Înviat îi invită pe ai săi să nu trăiască prezentul cu nelinişte, ci să facă alianţă cu timpul, să ştie să aştepte depănarea unei istorii sacre care nu s-a întrerupt ci înaintează, merge mereu înainte; să ştie să aştepte „paşii” lui Dumnezeu, Stăpânul timpului şi al spaţiului. Cel Înviat îi invită pe ai săi să nu „fabrice” de la sine misiunea, ci să aştepte ca Tatăl să dinamizeze inimile lor cu Duhul său, pentru a se putea implica într-o mărturie misionară capabilă să se iradieze de la Ierusalim în Samaria şi să treacă de graniţele Israelului pentru a ajunge la periferiile lumii.

Această aşteptare apostolii o trăiesc împreună, o trăiesc ca familie a Domnului, în sala de sus sau cenacol, ale cărui pereţi încă sunt martori ai darului cu care Isus s-a oferit discipolilor săi în Euharistie. Şi cum aşteaptă ei forţa, dýnamis a lui Dumnezeu? Rugându-se cu perseverenţă, ca şi cum n-ar fi mulţi ci unul singur. Rugându-se în unitate şi cu perseverenţă. De fapt, cu rugăciunea se învinge singurătatea, ispita, suspiciunea şi se deschide inima la comuniune. Prezenţa femeilor şi a Mariei, mama lui Isus, intensifică această experienţă: ele au învăţat cele dintâi de la Învăţătorul să mărturisească fidelitatea iubirii şi forţa comuniunii care învinge orice teamă.

Să cerem şi noi Domnului răbdarea de a aştepta paşii săi, de a nu voi „să fabricăm” noi lucrarea sa şi să rămânem docili rugându-ne, invocându-l pe Duhul şi cultivând arta comuniunii ecleziale.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.