Categorii

Audiența generală de miercuri 29 ianuarie 2020

Cateheze despre Fericiri: 1. Introducere

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Începem astăzi o serie de cateheze despre Fericirile din Evanghelia lui Matei (5,1-11). Acest text care deschide „Predica de pe munte” şi care a luminat viaţa celor care cred, precum şi a atâtora care nu cred. Este greu să fii atins de aceste cuvinte ale lui Isus şi este corectă dorința de a le înţelege şi a le primi tot mai deplin. Fericirile conțin „cartea de identitate” a creștinului – aceasta este cartea noastră de identitate –, pentru că schițează faţa lui Isus însuși, stilul său de viaţă.

Acum să încadrăm global aceste cuvinte ale lui Isus; în următoarele cateheze vom comenta fiecare Fericire, una câte una.

Înainte de toate este important cum a avut loc proclamarea acestui mesaj: Isus, văzând mulțimile care-l urmează, urcă pe povârnișul dulce care înconjoară lacul Galileei, se așază şi, adresându-se discipolilor săi, vesteşte Fericirile. Așadar mesajul este adresat discipolilor, însă la orizont sunt mulțimile, adică toată omenirea. Este un mesaj pentru toată omenirea.

În afară de asta, „muntele” face trimitere la Sinai, unde Dumnezeu i-a dat lui Moise poruncile. Isus începe să învețe o lege nouă: a fi săraci, a fi blânzi, a fi milostivi… Aceste „porunci noi” sunt mult mai mult decât norme. De fapt, Isus nu impune nimic, ci dezvăluie calea fericirii – calea sa – repetând de opt ori cuvântul „fericiți”.

Fiecare Fericire se compune din trei părţi. Mai întâi este mereu cuvântul „fericiți”; apoi vine situația în care se află cei fericiți: sărăcia în duh, plânsul, foamea şi setea de dreptate, şi aşa mai departe; în sfârşit este motivul fericirii, introdus de conjuncția „pentru că”: „Fericiți aceştia pentru că, fericiți aceia pentru că…”. Aşa sunt cele opt Fericiri şi ar fi frumos să le învățăm pe de rost pentru a le repeta, pentru a avea chiar în minte şi în inimă această lege pe care ne-a dat-o Isus.

Să fim atenți la acest fapt: motivul fericirii nu este situația actuală ci noua condiție pe care cei fericiți o primesc în dar de la Dumnezeu: „pentru că a lor este împărăția cerurilor”, „pentru că ei vor fi mângâiați”, „pentru că ei vor moșteni pământul”, şi aşa mai departe.

În al treilea element, care este întocmai motivul fericirii, Isus foloseşte adesea un viitor pasiv: „vor fi mângâiați”, „vor moșteni pământul”, „ei se vor sătura”, „vor afla milostivire”, „vor fi numiți fiii lui Dumnezeu”.

Dar ce înseamnă cuvântul „fericit”? De ce fiecare dintre cele opt Fericiri începe cu termenul „fericit”? Termenul original nu indică unul care are burta plină sau se descurcă bine, ci este o persoană care este într-o condiție de har, care înaintează în harul lui Dumnezeu şi care înaintează pe calea lui Dumnezeu: răbdarea, sărăcia, slujirea faţă de alţii, mângâierea… Cei care înaintează în aceste lucruri sunt fericiți şi vor fi fericiți.

Dumnezeu, pentru a ni se dărui, alege adesea căi inimaginabile, eventual cele ale limitelor noastre, ale lacrimilor noastre, ale înfrângerilor noastre. Este bucuria pascală despre care vorbesc fraţii orientali, aceea care are stigmatele dar este vie, a trecut prin moarte şi a trăit experienţa puterii lui Dumnezeu. Fericirile te duc la bucurie, mereu; sunt calea pentru a ajunge la bucurie.

Ne va face bine să luăm astăzi Evanghelia lui Matei, capitolul al cincilea, versetul de la unu la unsprezece şi să citim Fericirile – poate de câteva ori în plus, în timpul săptămânii – pentru a înţelege această cale atât de frumoasă, atât de sigură a fericirii pe care Domnul ne-o propune.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.