Categorii

Audienţa generală de miercuri 18 septembrie 2019

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 8. „Nu cumva să vă găsiţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” (Fap 5,39). Criteriile de discernământ propuse de înţeleptul Gamaliel.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm catehezele despre Faptele Apostolilor. În faţa interdicţiei iudeilor de a învăţa în numele lui Cristos, Petru şi apostolii răspund cu curaj că nu pot să asculte de cel care vrea să oprească drumul Evangheliei în lume.

Astfel cei doisprezece arată că au acea „ascultare a credinţei” pe care vor vrea după aceea s-o trezească în toţi oamenii (cf. Rom 1,5). De fapt, pornind de la Rusalii nu mai sunt oameni „singuri”. Experimentează acea sinergie specială care face să se disloce de ei înşişi şi îi face să spună: „noi şi Duhul Sfânt” (Fap 5,32) sau „Duhul Sfânt şi noi” (Fap 15,28). Simt că nu pot spune „eu” singur, sunt oameni dislocaţi de ei înşişi. Întăriţi de această alianţă, apostolii nu se lasă înfricoşaţi de nimeni. Aveau un curaj impresionant! Să ne gândim că aceştia erau laşi: toţi au plecat, au fugit când Isus a fost arestat. Dar, din laşi au devenit aşa de curajoşi. De ce? Pentru că Duhul Sfânt era cu ei. Acelaşi lucru ni se întâmplă nouă: dacă noi îl avem în noi pe Duhul Sfânt, vom avea curajul de a merge înainte, curajul de a învinge atâtea lupte, nu prin noi ci prin Duhul care este cu noi. Nu se dau înapoi în marşul lor de martori curajoşi ai lui Isus Înviat, ca martirii din toate timpurile, inclusiv ale noastre. Martirii, îşi dau viaţa, nu ascund că sunt creştini. Să ne gândim, acum câţiva ani – şi astăzi sunt atâţia – dar să ne gândim în urmă cu patru ani, acei copţi ortodocşi creştini, adevăraţi muncitori, pe plaja din Libia: toţi au fost decapitaţi. Însă ultimul cuvânt pe care-l spuneau era „Isus, Isus”. Nu au vândut credinţa, pentru că Duhul Sfânt era cu ei. Aceştia sunt martirii de astăzi! Apostolii sunt „megafoanele” Duhului Sfânt, trimişi de Cel Înviat să răspândească prompt şi fără ezitări Cuvântul care dă mântuire.

Şi într-adevăr, această determinare face să tremure „sistemul religios” iudaic, care se simte ameninţat şi răspunde cu violenţă şi condamnări la moarte. Persecuţia creştinilor este mereu aceeaşi: persoanele care nu vor creştinismul se simt ameninţate şi astfel îi dau la moarte pe creştini. Însă, în mijlocul sinedriului, se ridică glasul diferit al unui fariseu care alege să stăvilească reacţia colegilor săi: se numea Gamaliel, om prudent, „învăţător al Legii, stimat de tot poporul”. La şcoala sa, sfântul Paul a învăţat să respecte „Legea părinţilor” (cf. Fap 22,3). Gamaliel ia cuvântul şi arată fraţilor săi cum să exercite arta discernământului în faţa situaţiilor care depăşesc schemele obişnuite.

El demonstrează, citând câteva personaje care s-au erijat ca Mesia, că orice proiect uman poate să obţină mai întâi consensuri şi apoi să naufragieze, în timp ce tot ceea ce vine de sus şi are „semnătura” lui Dumnezeu este destinat să dureze. Proiectele umane eşuează mereu; au un timp, ca şi noi. Gândiţi-vă la atâtea proiecte politice şi cum se schimbă dintr-o parte în alta, în toate ţările. Gândiţi-vă la marile imperii, gândiţi-vă la dictaturile din secolul trecut: se simţeau foarte puternici, credeau că domină lumea. Şi apoi s-au prăbuşit toate. Gândiţi-vă şi astăzi, la imperiile de astăzi: se vor prăbuşi, dacă Dumnezeu nu este cu ei, pentru că forţa pe care oamenii o au în ei înşişi nu este durabilă. Numai forţa lui Dumnezeu durează. Să ne gândim la istoria creştinilor, precum şi la istoria Bisericii, cu atâtea păcate, cu atâtea scandaluri, cu atâtea lucruri urâte în aceste două milenii. Şi de ce nu s-a prăbuşit? Pentru că Dumnezeu este acolo. Noi suntem păcătoşi, şi chiar dăm scandal de atâtea ori. Dar Dumnezeu este cu noi. Şi Dumnezeu ne mântuieşte mai întâi pe noi şi după aceea pe ei; dar mântuieşte mereu, Domnul. Forţa este „Dumnezeu cu noi”. Gamaliel demonstrează, citând câteva personaje care s-au erijat ca Mesia, că orice proiect uman poate să obţină mai întâi consensuri şi apoi să naufragieze. De aceea Gamaliel conclude că, dacă discipolii lui Isus din Nazaret au crezut într-un impostor, sunt destinaţi să dispară în nimic; în schimb dacă-l urmează pe unul care vine de la Dumnezeu, este mai bine să renunţe să-i combată; şi avertizează: „Nu cumva să vă găsiţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” (Fap 5,39). Ne învaţă să facem acest discernământ.

Sunt cuvinte liniştite şi clarvăzătoare, care permit să se vadă evenimentul creştin cu o lumină nouă şi oferă criterii care „sunt din Evanghelie”, pentru că invită la recunoaşterea pomului după roadele sale (cf. Mt 7,16). Ele ating inimile şi obţin efectul sperat: ceilalţi membri ai sinedriului urmează părerea sa şi renunţă la propunerile de moarte, adică să-i ucidă pe apostoli.

Să cerem Duhului Sfânt să acţioneze în noi pentru ca, fie personal fie comunitar, să putem dobândi habitus-ul discernământului. Să-i cerem să ştim să vedem mereu unitatea istoriei mântuirii prin semnele trecerii lui Dumnezeu în acest timp al nostru şi pe feţele celor care sunt lângă noi, pentru ca să învăţăm că timpul şi feţele umane sunt mesageri ai Dumnezeului celui viu.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.