Categorii

Audiența generală de miercuri 17 iunie 2020

Cateheze despre rugăciune: 7. Rugăciunea lui Moise

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În itinerarul nostru despre tema rugăciunii, ne dăm seama că lui Dumnezeu nu i-a plăcut niciodată să aibă de-a face cu rugători „uşori”. Şi nici Moise nu va fi un interlocutor „vlăguit”, încă din prima zi a vocației sale.

Când Dumnezeu îl cheamă, Moise este din punct de vedere uman „un falit”. Cartea Exodului ni-l prezintă în ţara lui Madian ca un fugar. De tânăr a simţit milă faţă de oamenii săi şi chiar s-a aliat în apărarea celor oprimați. însă descoperă repede că, în pofida propunerilor bune, din mâinile sale nu izvorăște dreptate, ci mai degrabă violență. Iată cum se sfărâmă  visele de glorie: Moise nu mai este un funcționar promițător, destinat la o carieră rapidă, ci unul care şi-a jucat oportunitățile, şi acum paşte o turmă care nici măcar nu este a lui. Şi tocmai în tăcerea pustiului din Madian îl convocă Dumnezeu pe Moise la revelația tufişului care arde: „«Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». Moise şi-a ascuns faţa pentru că se temea să-l privească pe Dumnezeu” (Ex 3,6).

Lui Dumnezeu care vorbește, care îl invită să se îngrijească din nou de poporul lui Israel, Moise îi opune fricile sale, obiecțiile sale: nu este vrednic de misiunea aceea, nu cunoaște numele lui Dumnezeu, nu va fi crezut de israeliți, are o limbă care se bâlbâie… Şi astfel atâtea obiecţii. Cuvântul care înflorește adesea pe buzele lui Moise, în fiecare rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu, este întrebarea: „de ce?”. De ce m-ai trimis? De ce vrei să eliberezi acest popor? În Pentateuh există chiar un pasaj dramatic, unde Dumnezeu îi reproșează lui Moise lipsa sa de încredere, lipsă care îl va împiedica să intre în ţara promisă (cf. Num 20,12).

Cu aceste temeri, cu această inimă care adesea șovăie, cum se poate ruga Moise? Mai mult, Moise apare om ca şi noi. Şi asta ni se întâmplă nouă: când avem îndoieli, dar cum putem să ne rugăm? Nu ne vine să ne rugăm. Şi este datorită acestei slăbiciuni a lui, în afară de forţa sa, rămânem uimiți. Însărcinat de Dumnezeu să transmită poporului său Legea, fondator al cultului divin, mediator al celor mai înalte mistere, nu va înceta pentru acest motiv să întreţină strânse legături de solidaritate cu poporul său, în special în ora ispitei şi a păcatului. Mereu alipit de popor. Moise n-a pierdut niciodată amintirea poporului său. Şi aceasta este măreția păstorilor: a nu uita poporul, a nu uita rădăcinile. Este ceea ce Paul îi spune tânărului episcop iubit Timotei: „Aminteşte-ți de mama ta şi de bunica ta, de rădăcinile tale, de poporul tău”. Moise este aşa de prieten cu Dumnezeu încât poate vorbi cu el faţă în faţă (cf. Ex 33,11); şi va rămâne aşa de prieten cu oamenii încât simte milostivire pentru păcatele lor, pentru ispitele lor, pentru nostalgiile neprevăzute pe care evacuații le îndreaptă spre trecut, gândindu-se la timpul în care erau în Egipt.

Moise nu-l renegă pe Dumnezeu, dar nu renegă nici poporul său. Este coerent cu sângele său, este coerent cu glasul lui Dumnezeu. Așadar Moise nu este conducător autoritar şi despot; dimpotrivă, cartea Numerilor îl definește „mai umil şi blând decât orice om de pe pământ” (cf. 12,3). În pofida condiției sale de privilegiat, Moise nu încetează să aparțină acelei cete de săraci în duh care trăiesc făcând din încrederea în Dumnezeu viaticul drumului lor. Este un om al poporului.

Astfel, modul cel mai propriu de a se ruga al lui Moise va fi mijlocirea (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2574). Credinţa sa în Dumnezeu este una cu simțul de paternitate pe care îl are faţă de oamenii săi. Scriptura îl reprezintă în mod obișnuit cu mâinile întinse în sus, spre Dumnezeu, ca şi cum ar fi o punte cu însăși persoana sa între cer şi pământ. Chiar şi în momentele mai dificile, chiar şi în ziua în care poporul îl repudiază pe Dumnezeu şi pe el însuși drept conducător făcându-şi un viţel de aur, Moise nu se simte să pună deoparte pe oamenii săi. Este poporul meu. Este poporul tău. Este poporul meu. Nu-l renegă pe Dumnezeu nici pe poporul său. Şi îi spune lui Dumnezeu: „Poporul acesta a săvârșit un păcat mare: şi-au făcut un dumnezeu din aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, șterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!” (Ex 32,31-32). Moise nu pune la bătaie poporul. Este puntea, este mijlocitorul. Ambii, poporul şi Dumnezeu, şi el este în mijloc. Nu-i vinde pe oamenii săi pentru a face carieră. Nu este un căţărător, este un mijlocitor: pentru oamenii săi, pentru trupul lor, pentru istoria lor, pentru poporul său şi pentru Dumnezeu care l-a chemat. Este puntea. Ce exemplu frumos pentru toţi păstorii care trebuie să fie „punte”. Pentru aceasta, sunt numiți pontifex, punţi. Păstorii sunt niște punţi între poporul căruia îi aparțin şi Dumnezeu, căruia îi aparține prin vocație. Aşa este Moise: „Iartă-le, Doamne, păcatul, dacă Tu nu ierţi, șterge-mă din cartea pe care ai scris-o! Nu vreau să fac carieră cu poporul meu”.

Şi aceasta este rugăciunea pe care adevărații credincioşi o cultivă în viaţa lor spirituală. Deşi experimentează lipsurile persoanelor şi îndepărtarea lor de Dumnezeu, aceste persoane care se roagă nu le condamnă, nu le refuză. Atitudinea mijlocirii este proprie sfinților, care, imitându-l pe Isus, sunt „punţi” între Dumnezeu şi poporul său. În acest sens, Moise a fost cel mai mare profet al lui Isus, avocatul şi mijlocitorul nostru (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2577). Şi astăzi, Isus este pontifex, este puntea între noi şi Tatăl. Şi Isus mijlocește pentru noi, îi arată Tatălui rănile care sunt prețul mântuirii noastre şi mijlocește. Şi Moise este figură a lui Isus care astăzi se roagă pentru noi, mijlocește pentru noi.

Moise ne stimulează să ne rugăm cu aceeași ardoare a lui Isus, să mijlocim pentru lume, să amintim că ea, în pofida tuturor fragilităţilor sale, aparține mereu lui Dumnezeu. Toţi îi aparțin lui Dumnezeu. Cei mai urâți păcătoşi, oamenii cei mai răi, conducătorii cei mai corupți, sunt fii ai lui Dumnezeu şi Isus simte asta şi mijlocește pentru toţi. Şi lumea trăieşte şi prosperă grație binecuvântării celui drept, grație rugăciunii de milostivire, grație acestei rugăciuni de milostivire, cel sfânt, cel drept, mijlocitorul, preotul, episcopul, papa, laicul, orice botezat, înalță neîncetat pentru oameni, în orice loc şi în orice timp al istoriei. Să ne gândim la Moise, mijlocitorul. Şi când vrem să condamnăm pe cineva şi ne supărăm înăuntru – a ne supăra face bine însă a condamna nu face bine – să mijlocim pentru el: asta ne va ajuta mult.

_______________

APEL

Astăzi este „Ziua Conștiinței”, inspirată din mărturia diplomatului portughez Aristides de Sousa Mendes, care, în urmă cu optzeci de ani, a decis să urmeze glasul conștiinței şi a salvat viaţa la mii de evrei şi alți persecutați. Fie ca întotdeauna şi pretutindeni să fie respectată libertatea de conștiință; şi fie ca fiecare creştin să dea exemplu de coerență cu o conștiință dreaptă şi luminată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.