Categorii

Audienţa generală de miercuri 16 martie 2016

Audienta-1603201610. Milostivirea şi mângâierea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În cartea profetului Ieremia, capitolele 30 şi 31 sunt numite „cartea mângâierii”, pentru că în ele milostivirea lui Dumnezeu se prezintă cu toată capacitatea sa de a întări şi de a deschide la speranţă inima celor mâhniţi. Astăzi vrem şi noi să ascultăm acest mesaj de mângâiere.

Ieremia se adresează israeliţilor care au fost deportaţi în ţară străină şi prevesteşte întoarcerea în patrie. Această întoarcere este semn al iubirii infinite a lui Dumnezeu Tatăl care nu-i abandonează pe fiii săi, ci se îngrijeşte de ei şi îi salvează. Exilul a fost o experienţă devastatoare pentru Israel. Credinţa a şovăit pentru că în ţară străină, fără templu, fără cult, după ce au văzut ţara distrusă, era dificil să continue să creadă în bunătatea Domnului. Îmi vine gândul despre apropiata Albania şi cum după atâta persecuţie şi distrugere a reuşit să se ridice în demnitate şi în credinţă. Aşa au suferit israeliţii în exil.

Şi noi putem trăi uneori un soi de exil, când singurătatea, suferinţa, moartea ne fac să credem că am fost abandonaţi de Dumnezeu. De câte ori am auzit acest cuvânt: „Dumnezeu m-a uitat”: sunt persoane care suferă şi se simt abandonate. Şi, în schimb, câţi fraţi ai noştri trăiesc în acest timp o reală şi dramatică situaţie de exil, departe de patria lor, având în ochi molozul caselor lor, în inimă frica şi adesea, din păcate, durerea pentru pierderea persoanelor dragi! În aceste cazuri unul se poate întreba: unde este Dumnezeu? Cum este posibil ca atâta suferinţă să se poată abate asupra bărbaţilor, femeilor şi copiilor nevinovaţi? Şi când încearcă să intre în vreo altă parte îi închid poarta. Şi sunt acolo, la graniţă pentru că atâtea porţi şi atâtea inimi sunt închise. Migranţii de astăzi care suferă de frig, fără hrană şi nu pot să intre, nu simt primirea. Mie îmi place mult să aud când văd naţiunile, guvernanţii care îşi deschid inima care îşi deschid porţile!

Profetul Ieremia ne dă un prim răspuns. Poporul exilat va putea să vadă din nou ţara sa şi să experimenteze milostivirea Domnului. Este marea veste de mângâiere: Dumnezeu nu este absent nici astăzi în aceste situaţii dramatice, Dumnezeu este aproape, şi face lucrări mari de mântuire pentru cel care se încrede în El. Nu trebuie să cedăm disperării, ci să continuăm să fim siguri că binele învinge răul şi că Domnul va şterge orice lacrimă şi ne va elibera de orice frică. De aceea Ieremia încredinţează glasul său cuvintelor de iubire ale lui Dumnezeu pentru poporul său:

„De departe mi s-a arătat Domnul:

te-am iubit cu o iubire veşnică;

de aceea te-am atras cu bunătate.

Te voi reclădi din nou şi vei fi reclădită,

fecioară a lui Israel!

Te vei împodobi din nou cu tamburinele tale

şi vei ieşi la jocul celor care se bucură” (31,3-4).

Domnul este fidel, nu abandonează dezolării. Dumnezeu iubeşte cu o iubire fără sfârşit, pe care nici măcar păcatul n-o poate frâna, şi graţie Lui inima omului se umple de bucurie şi de mângâiere.

Visul mângâietor al întoarcerii în patrie continuă în cuvintele profetului, care adresându-se celor care se vor întoarce în Ierusalim spune:

„Ei vor veni şi vor cânta de bucurie pe înălţimile Sionului;

vor alerga spre bunătatea Domnului,

spre grâu şi spre must,

spre untdelemn, spre miei şi spre viţei,

iar sufletul lor va fi ca o grădină udată

şi ei nu se vor mai vlăgui” (31,12).

În bucurie şi în recunoştinţă, cei exilaţi se vor întoarce în Sion, urcând pe muntele sfânt spre casa lui Dumnezeu şi astfel vor putea să înalţe din nou imnuri şi rugăciuni către Domnul care i-a eliberat. Această întoarcere la Ierusalim şi la bunurile sale este descrisă cu un verb care literalmente înseamnă „a curge, a se scurge”. Poporul este văzut, într-o mişcare paradoxală, ca un fluviu umflat care curge spre înălţimea Sionului, urcând spre vârful muntelui. O imagine îndrăzneaţă pentru a spune cât de mare este milostivirea Domnului!

Pământul, pe care poporul a trebuit să-l părăsească, a devenit pradă a duşmanilor şi dezolată. Acum, în schimb, reia viaţă şi reînfloreşte. Şi chiar cei exilaţi vor fi ca o grădină irigată, ca un pământ fertil. Israel, readus în patrie de Domnul său, asistă la victoria vieţii asupra morţii şi a binecuvântării asupra blestemului.

Şi astfel poporul este întărit şi mângâiat de Dumnezeu. Acest cuvânt este important: mângâiat! Repatriaţii primesc viaţă dintr-un izvor care-i irigă gratuit.

În acest moment, profetul vesteşte plinătatea bucuriei şi mereu în numele lui Dumnezeu proclamă:

„Voi schimba jalea lor în veselie,

îi voi mângâia şi-i voi umple de bucurie în îndurerarea lor” (31,13).

Psalmul ne spune că atunci când s-au întors în patrie gura li s-a umplut de zâmbet; este o bucurie atât de mare! Este darul pe care Domnul vrea să-l ofere şi fiecăruia dintre noi, cu iertarea sa care converteşte şi reconciliază.

Profetul Ieremia ne-a dat vestea, prezentând întoarcerea exilaţilor ca un mare simbol al mângâierii date inimii care se converteşte. Domnul Isus, la rândul său, a dus la împlinire acest mesaj al profetului. Adevărata şi radicala întoarcere din exil şi lumina întăritoare după întunericul crizei de credinţă se realizează la Paşti, în experienţa deplină şi definitivă a iubirii lui Dumnezeu, iubire milostivă care dăruieşte bucurie, pace şi viaţă veşnică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.