Categorii

Audienţa generală de miercuri 16 decembrie 2015

Audienta-15-12-2015Semnele Jubileului

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Duminica trecută a fost deschisă Poarta Sfânta în catedrala din Roma, bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, şi s-a deschis o Poartă a Milostivirii în catedrala din fiecare dieceză din lume, precum şi în sanctuarele şi în bisericile indicate de episcopi. Jubileul este în toată lumea, nu numai la Roma. Am dorit ca acest semn al Porţii Sfinte să fie prezent în fiecare Biserică particulară, pentru ca Jubileul Milostivirii să poată deveni o experienţă împărtăşită de fiecare persoană. Anul Sfânt, în acest mod, a pornit în toată Biserica şi este celebrat în fiecare dieceză ca la Roma. De asemenea, prima Poartă Sfântă a fost deschisă chiar în inima Africii. Şi Roma, iată, este semnul vizibil al comuniunii universale. Fie ca această comuniune eclezială să devină tot mai intensă, pentru ca Biserica să fie în lume semnul viu al iubirii şi al milostivirii Tatălui.

Şi data de 8 decembrie a voit să sublinieze această exigenţă, legând, la 50 de ani de distanţă, începutul Jubileului cu încheierea Conciliului al II-lea din Vatican. De fapt, Conciliul a contemplat şi a prezentat Biserica în lumina misterului comuniunii. Răspândită în toată lumea şi articulată în atâtea Biserici particulare, este însă mereu şi numai unica Biserică a lui Isus Cristos, aceea pe care El a voit-o şi pentru care s-a oferit pe Sine însuşi. Biserica „una” care trăieşti din însăşi comuniunea lui Dumnezeu.

Acest mister de comuniune, care face Biserica semn al iubirii Tatălui, creşte şi se formează în inima noastră, atunci când iubirea, pe care o recunoaştem în Crucea lui Cristos şi în care ne cufundăm, ne face să iubim aşa cum noi înşine suntem iubiţi de El. Este vorba despre o Iubire fără sfârşit, care are faţa iertării şi a milostivirii.

Însă milostivirea şi iertarea nu trebuie să rămână cuvinte frumoase, ci să se realizeze în viaţa zilnică. A iubi şi a ierta sunt semnul concret şi vizibil că credinţa a transformat inimile noastre şi ne permite să exprimăm în noi însăşi viaţa lui Dumnezeu. A iubi şi a ierta aşa cum Dumnezeu iubeşte şi iartă. Acesta este un program de viaţă care nu poate să aibă întreruperi sau excepţii, ci ne determină să mergem mereu mai departe fără a înceta, având certitudinea că suntem susţinuţi de prezenţa paternă a lui Dumnezeu.

Acest mare semn al vieţii creştine se transformă apoi în atâtea alte semne care sunt caracteristice Jubileului. Mă gândesc la cei care vor trece printr-una dintre Porţile Sfinte, care în acest An sunt adevărate Porţi ale Milostivirii. Poarta îl indică pe însuşi Isus care a spus: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune” (In 10,9). A trece prin Poarta Sfântă este semnul încrederii noastre în Domnul Isus care nu a venit pentru a judeca, ci pentru a mântui (cf. In 12,47). Fiţi atenţi ca să nu vie vreun cam vioi sau prea viclean care să vă spună că trebuie plătit: nu! Mântuirea nu se plăteşte. Mântuirea nu se cumpără. Poarta este Isus şi Isus este gratis! El însuşi vorbeşte despre cei care intră nu aşa cum trebuie şi pur şi simplu spune că sunt hoţi şi tâlhari. Iarăşi, fiţi atenţi: mântuirea este gratis. A trece prin Poarta Sfântă este semn al unei adevărate convertiri a inimii noastre. Când trecem prin acea Poartă este bine să ne amintim că trebuie să ţinem larg deschisă şi poarta inimii noastre. Eu stau în faţa Porţii Sfinte şi cer: „Doamne, ajută-mă să deschid larg poarta inimii mele!”. Nu ar avea multă eficacitate Anul Sfânt dacă poarta inimii noastre nu l-ar lăsa să treacă pe Cristos care ne determină să mergem spre ceilalţi, pentru a-l duce pe El şi iubirea sa. Aşadar, după cum Poarta Sfântă rămâne deschisă, pentru că este semnul primirii pe care însuşi Dumnezeu ne-o rezervă, tot aşa şi poarta noastră, cea a inimii, să fie mereu deschisă larg pentru a nu exclude pe nimeni. Nici măcar pe acela sau aceea care mă deranjează: nimeni.

Un semn important al Jubileului este şi Spovada. A ne apropia de Sacramentul cu care suntem reconciliaţi cu Dumnezeu echivalează cu a experimenta direct milostivirea sa. Înseamnă a-l găsi pe Tatăl care iartă: Dumnezeu iartă totul. Dumnezeu ne înţelege şi în limitele noastre, ne înţelege şi în contradicţiile noastre. Nu numai atât, El cu iubirea sa ne spune că tocmai atunci când recunoaştem păcatele noastre ne este încă şi mai aproape şi ne stimulează să privim înainte. Spune mai mult: că atunci când recunoaştem păcatele noastre şi cerem iertare, este sărbătoare în cer. Isus face sărbătoare: aceasta este milostivirea sa: să nu ne descurajăm. Înainte, înainte cu aceasta!

De câte ori am auzit spunându-mi-se: „Părinte, nu reuşesc să-l iert pe vecin, pe colegul de muncă, pe vecină, pe soacră, pe cumnată”. Toţi am auzit asta: „Nu reuşesc să iert”. Dar cum se poate cere lui Dumnezeu să ne ierte pe noi, dacă apoi noi nu suntem capabili de iertare? Şi a ierta este un lucru mare, totuşi nu este uşor, a ierta, pentru că inima noastră este săracă şi numai cu forţele sale nu poate reuşi. Însă dacă ne deschidem să primim milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, la rândul nostru devenim capabili de iertare. De atâtea ori am auzit spunându-se: „Dar persoana aceea eu n-o puteam vedea: o uram. Dar într-o zi, m-am apropiat de Domnul şi I-am cerut iertare de păcatele mele şi am iertat şi persoana aceea”. Acestea sunt lucruri de toate zilele. Şi avem aproape de noi această posibilitate.

De aceea, curaj! Să trăim Jubileul începând cu aceste semne care comportă o mare forţă de iubire. Domnul ne va însoţi pentru a ne conduce să experimentăm alte semne importante pentru viaţa noastră. Curaj şi înainte!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.