Categorii

Audiența generală de miercuri 13 noiembrie 2019

Salut la cald adresat bolnavilor în Aula Paul al VI-lea

Bună ziua tuturor!

Afară plouă. Aici veți fi liniștiți, veți putea urmări audiența pe ecranele mari, liniștiți, în pace, fără să vă udați. Acest lucru este bun. Vă mulţumesc pentru această vizită. Pentru mine este o bucurie când văd că voi veniţi aşa, cu atâtea dificultăți, dar din iubire faţă de Biserică, pentru a spune că iubiți Biserica. Asta face bine tuturor celor care vă văd; mie îmi face bine. Mulţumesc.

Şi acum merg la celălalt grup care este în piață; va fi un pic ud, dar voi rămâneți aici. Suntem uniţi prin ecranul mare. Acum aş vrea să vă dau tuturor binecuvântarea. Toţi, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria mai întâi. [Recitarea Bucură-te Marie; Binecuvântarea]

Rugaţi-vă pentru mine şi mulţumesc că aţi venit!

____________________

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 16. „Priscila şi Acvila l-au luat la ei” (Fap 18,26). Un cuplu în slujba Evangheliei.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Această audiență se face în două grupuri: bolnavii sunt în Aula Paul al VI-lea – eu am fost cu ei, i-am salutat şi i-am binecuvântat; sunt circa 250. Acolo vor fi mai comozi pentru ploaie – şi noi aici. Dar ei ne privesc pe ecranul mare. Să ne salutăm amândouă grupurile cu aplauze.

Faptele Apostolilor relatează că Paul, ca evanghelizator neobosit cum era, după șederea la Atena, duce înainte cursa Evangheliei în lume. Etapă nouă a călătoriei sale misionare este Corint, capitală a provinciei romane din Ahaia, un oraș comercial şi cosmopolit, grație prezenței a două porturi importante.

Aşa cum citim în capitolul 18 din Faptele Apostolilor, Paul găsește ospitalitate la un cuplu de soți, Acvila şi Priscila (sau Prisca), constrânși să se mute de la Roma la Corint după ce împăratul Claudiu a poruncit expulzarea iudeilor (cf. Fap 18,2). Eu aş vrea să fac o paranteză. Poporul ebraic a suferit mult în istorie. A fost alungat, persecutat… Şi, în secolul trecut, am văzut atâtea, atâtea brutalități pe care le-au făcut poporului ebraic şi toţi eram convinși că asta s-a terminat. Dar astăzi, începe să se renască pe alocuri obișnuința de a-i persecuta pe evrei. Fraţi şi surori, acest lucru nu este nici uman nici creştin. Evreii sunt fraţii noştri! Şi nu trebuie persecutați. S-a înțeles? Acești soți demonstrează că au o inimă plină de credinţă în Dumnezeu şi generoasă faţă de alţii, capabilă să facă spațiu celui care, asemenea lor, experimentează condiția de străin. Această sensibilitate a lor îi face să se descentralizeze din ei pentru a practica arta creştină a ospitalității (cf. Rom 12,13; Evr 13,2) şi să deschidă ușile casei lor pentru a-l primi pe apostolul Paul. Astfel ei îl primesc nu numai pe evanghelizator, ci şi vestea pe care el o aduce cu sine: Evanghelia lui Cristos care este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede” (Rom 1,16). Şi din acel moment casa lor se impregnează de parfumul Cuvântului „viu” (Evr 4,12) care dă viaţă inimilor.

Acvila şi Priscila împărtășesc cu Paul şi activitatea profesională, adică fabricarea de corturi. De fapt, Paul stima mult munca manuală şi o considera un spațiu privilegiat de mărturie creştină (cf. 1Cor 4,12), în afară de a fi un mod corect pentru a se întreține fără a fi povară pentru alţii (cf. 1Tes 2,9; 2Tes 3,8) sau pentru comunitate.

Casa lui Acvila şi Priscila la Corint deschide ușile nu numai pentru apostol ci şi pentru fraţii şi surorile în Cristos. De fapt, Paul poate vorbi despre „comunitatea care se adună în casa lor” (1Cor 16,19), care devine o „casă a Bisericii”, o „domus ecclesiae”, un loc de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de celebrare a Euharistiei. Şi astăzi în unele țări unde nu este libertate religioasă şi nu este libertatea creştinilor, creştinii se adună într-o casă, un pic ascunși, pentru a se ruga şi a celebra Euharistia. Şi astăzi există aceste case, aceste familii care devin un templu pentru Euharistie.

După un an şi jumătate de rămânere la Corint, Paul părăsește acel oraș împreună cu Acvila şi Priscila, care se opresc la Efes. Şi acolo casa lor devine loc de cateheză (cf. Fap 18,26). În sfârşit, cei doi soți se vor întoarce la Roma şi vor fi destinatari ai unui elogiu splendid pe care apostolul îl inserează în Scrisoarea către Romani. Ascultați: „Salutați-i pe Priscila şi pe Acvila, colaboratorii mei în Cristos Isus: aceştia şi-au pus în primejdie viaţa pentru mine şi le sunt recunoscător nu numai eu, ci şi toate Bisericile dintre națiunile păgâne” (16,4). Câte familii în timp de persecuție îşi riscă viaţa pentru a-i menține ascunși pe cei persecutați! Acesta este primul exemplu: primirea familială, chiar şi în momentele urâte.

Printre numeroșii colaboratori ai lui Paul, Acvila şi Priscila se evidenţiază ca „modele ale unei vieți conjugale angajate responsabil în slujba întregii comunităţi creştine” şi ne amintesc că, grație credinţei şi angajării în evanghelizarea atâtor laici ca şi ei, creștinismul a ajuns până la noi. De fapt „pentru a se înrădăcina în pământul poporului, pentru a se dezvolta în mod viu, era necesară angajarea acestor familii. Dar gândiți-vă că de la început creștinismul a fost predicat de laici. Şi voi laicii sunteți responsabili, prin Botezul vostru, să duceți înainte credinţa. Era angajarea atâtor familii, a acestor soți, a acestor comunităţi creştine, a credincioșilor laici care au oferit «humusul» pentru creșterea credinţei” (Benedict al XVI-lea, Cateheză, 7 februarie 2007). Este frumoasă această frază a papei Benedict al XVI-lea: laicii dau humusul pentru creșterea credinţei.

Să-i cerem Tatălui, care a ales să facă din soți „adevărata sa «sculptură» vie” (Exortaţia apostolică Amoris laetitia, 11) – Cred că aici sunt noii soți: ascultați voi vocația voastră, trebuie să fiți adevărata sculptură vie – să reverse Duhul său asupra tuturor cuplurilor creştine pentru ca, după exemplul lui Acvila şi Priscila, să ştie să deschidă ușile inimilor lor lui Cristos şi fraților şi să transforme casele lor în biserici familiale. Frumos cuvânt: o casă este o biserică familială, unde să se trăiască comuniunea şi să se ofere cultul vieţii trăite cu credinţă, speranţă şi caritate. Trebuie să-i rugăm pe acești doi sfinţi, Acvila şi Priscila, pentru ca să învețe familiile noastre fie ca ei: o biserică familială unde există humusul, pentru ca să crească credinţa.

_________________

APEL

Îndrept un gând special spre iubita Burkina Faso, încercată de câtva timp de violenţe repetate şi unde recent un atentat a costat viaţa pentru aproape o sută de persoane. Încredințez Domnului toate victimele, răniții, numeroșii evacuați şi cei care suferă datorită acestor drame. Fac apel pentru ca să nu lipsească protecția pentru cei mai vulnerabili; şi încurajez autoritățile civile şi religioase şi cei care sunt animați de bunăvoință să înmulțească eforturile, în spiritul Documentului de la Abu Dhabi despre Fraternitatea Umană, pentru a promova dialogul interreligios şi înțelegerea.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.