Categorii

Audienţa generală de miercuri 12 iunie 2019

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 2. „A fost adăugat la cei unsprezece apostoli” (Fap 1,26)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am început un parcurs de cateheză care va urma „călătoria”: călătoria Evangheliei relatată de cartea Faptele Apostolilor, pentru că această carte arată desigur călătoria Evangheliei, cum a mers Evanghelia mai departe, mai departe, mai departe… Totul porneşte de la învierea lui Cristos. De fapt, aceasta nu este un eveniment printre altele, ci este izvorul vieţii noi. Discipolii ştiu asta şi – ascultători faţă de porunca lui Isus – rămân uniţi, în acelaşi cuget şi perseverenţi în rugăciune. Se strâng în jurul Mariei, Mama, şi se pregătesc să primească puterea lui Dumnezeu nu în mod pasiv, ci consolidând comuniunea între ei.

Acea primă comunitate era formată din mai mult sau mai puţin 120 de fraţi şi surori: un număr care poartă înăuntrul său cifra 12, emblematică pentru Israel, pentru că reprezintă cele douăsprezece triburi, şi emblematică pentru Biserica, datorită celor doisprezece apostoli aleşi de Isus. Dar acum, după evenimentele dureroase ale pătimirii, apostolii Domnului nu mai sunt doisprezece, ci unsprezece. Unul dintre ei, Iuda, nu mai este: şi-a luat viaţa strivit de remuşcare.

Deja începuse mai înainte să se despartă de comuniunea cu Domnul şi cu ceilalţi, să acţioneze singur, să se izoleze, să se alipească de bani până la instrumentalizarea săracilor, să piardă din vedere orizontul gratuităţii şi al dăruirii de sine, până la a permite virusului orgoliului să-i infecteze mintea şi inima transformându-l din „prieten” (Mt 26,50) în duşman şi „călăuză a celor care l-au prins pe Isus” (Fap 1,16). Iuda a primit marele har de a face parte din grupul intimilor lui Isus şi de a participa la înseşi slujirea sa, dar la un moment dat a pretins „să-şi salveze” de la sine propria viaţă cu rezultatul de a o pierde (cf. Lc 9,24). A încetat să-i aparţină lui Isus cu inima şi s-a pus în afara comuniunii cu El şi cu ai săi. A încetat să fie discipol şi s-a pus mai presus de Învăţătorul. L-a vândut şi cu „preţul delictului său” a cumpărat un teren, care n-a adus roade dar a fost impregnat cu însuşi sângele său (cf. Fap 1,18-19).

Dacă Iuda a preferat moartea în locul vieţii (cf. Dt 30,19; Sir 15,17) şi a urmat exemplul celor răi a căror cale este ca bezna şi duce la pieire (cf. Prov 4,19; Ps 1,6), cei unsprezece ale în schimb viaţa, binecuvântarea, devin responsabili în a o face să curgă la rândul lor în istorie, din generaţie în generaţie, de la poporul lui Israel la Biserică.

Evanghelistul ne arată că în faţa abandonării unuia din cei doisprezece, care a creat o rană în trupul comunitar, este necesar ca funcţia sa să treacă la un altul. Şi cine ar putea s-o asume? Petru arată condiţia: noul membru trebuie să fi fost un discipol al lui Isus de la început, adică de la botezul în Iordan, până la sfârşit, adică până la înălţarea la cer (cf. Fap 1,21-22). Trebuie reconstituit grupul celor doisprezece. Se inaugurează în acest moment practica discernământului comunitar, care constă în a vedea realitatea cu ochii lui Dumnezeu, în optica unităţii şi a comuniunii.

Sunt doi candidaţi: Iosif Barsaba şi Matia. Atunci toată comunitatea se roagă astfel: „Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul… din care a căzut Iuda” (Fap 1,24-25). Şi, prin tragere la sorţi, Domnul îl indică pe Matia, care este asociat la cei unsprezece. Astfel se reconstituie corpul celor doisprezece, semn al comuniunii, şi comuniunea învinge diviziunile, izolarea, mentalitatea care absolutizează spaţiul privatului, semn că comuniunea este prima mărturie pe care o oferă apostolii. Isus spusese asta: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35).

Cei doisprezece manifestă în Faptele Apostolilor stilul Domnului. Sunt martorii acreditaţi ai operei de mântuire a lui Cristos şi nu manifestă lumii presupusa lor perfecţiune ci, prin harul unităţii, fac să se evidenţieze un Altul care de acum trăieşte într-un mod nou în mijlocul poporului său. Şi cine este acesta? Este Domnul Isus. Apostolii aleg să trăiască sub domnia Celui Înviat în unitatea dintre fraţi, care devine unica atmosferă posibilă a autenticei dăruiri de sine.

Şi noi avem nevoie să redescoperim frumuseţea de a-l mărturisi pe Cel Înviat, ieşind din atitudinile autoreferenţiale, renunţând să reţinem darurile lui Dumnezeu şi necedând în faţa mediocrităţii. Refacerea colegiului apostolic arată că în ADN-ul comunităţii creştine sunt unitatea şi libertatea de noi înşine, care permit să nu ne temem de diversitate, să nu ne alipim de lucruri şi de daruri şi să devenim martyres, adică martori luminoşi ai Dumnezeului viu şi activ în istorie.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.