Categorii

Audiența generală de miercuri 10 iunie 2020

Cateheze despre rugăciune: 6. Rugăciunea lui Iacob

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm cateheza noastră despre tema rugăciunii. Cartea Genezei, prin evenimentele bărbaților şi femeilor din epoci îndepărtate, ne relatează istorii în care noi putem să ne oglindim viaţa noastră. În ciclul patriarhilor, găsim şi aceea a unui om care a făcut din şiretenie cea mai bună calitate a sa: Iacob. Relatarea biblică ne vorbește despre raportul dificil pe care îl avea Iacob cu fratele său Esau. Încă de mici, între ei există rivalitate şi nu va fi niciodată depășită în continuare. Iacob este al doilea născut – erau gemeni –, însă prin înșelare reușește să smulgă tatălui Isaac binecuvântarea şi darul de prim născut (cf. Gen 25,19-34). Este numai prima dintr-o lungă serie de şiretenii de care este capabil acest om fără scrupule. Şi numele „Iacob” înseamnă cineva care are şiretenie în a se mișca.

Constrâns să fugă departe de fratele, în viaţa sa pare să reușească în orice activitate. Este abil în afaceri: se îmbogățește mult, devenind proprietar al unei turme enorme. Cu tenacitate şi răbdare reușește să ia în căsătorie pe cea mai frumoasă dintre fiicele lui Laban, de care era cu adevărat îndrăgostit. Iacob – am spune cu limbaj modern – este un om care „s-a descurcat”, cu dibăcie, şiretenie, reușește să cucerească tot ceea ce dorește. Însă îi lipsește ceva. Îi lipsește raportul viu cu propriile rădăcini.

Şi într-o zi simte amintirea casei, a patriei sale vechi, unde încă trăia Esau, fratele cu care a fost întotdeauna în raporturi foarte rele. Iacob pleacă şi face o lungă călătorie cu o caravană numeroasă de persoane şi animale, până când ajunge la ultima etapă, la vadul Iaboc. Aici cartea Genezei ne oferă o pagină memorabilă (cf. 32,23-33). Relatează că patriarhul, după ce ia trecut râul pe toţi oamenii săi şi toate animalele – care erau multe –, rămâne singur pe malul străin. Şi se gândeşte: ce îl aşteaptă ziua următoare? Ce atitudine va asuma fratele său Esau, căruia îi furase dreptul de întâi născut? Mintea lui Iacob este un vârtej de gânduri… Şi, în timp ce se întunecă, dintr-o dată un necunoscut îl prinde şi începe să lupte cu el. Catehismul explică: „Tradiţia spirituală a Bisericii a păstrat din povestirea aceasta simbolul rugăciunii ca o luptă a credinţei şi o izbândă a stăruinţei” (CBC, 2573).

Iacob a luptat toată noaptea, fără a lăsat vreodată strânsoarea adversarului său. La sfârşit este învins, lovit de rivalul său la nervul sciatic, şi de atunci va fi șchiop toată viaţa. Acel luptător misterios îi cere patriarhului numele şi îi spune: „Nu vei mai fi chemat cu numele «Iacob», ci cu «Israel», pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai biruit” (v. 29). Ca şi cum ar spune: nu vei mai fi omul care merge aşa, ci drept. Îi schimbă numele, îi schimbă viaţa, îi schimbă atitudinea; te vei chema Israel. Atunci şi Iacob îi cere aceluia: „Spune-mi, te rog, numele tău”. Acela nu i-l revelează, dar în schimb îl binecuvântează. Şi Iacob înţelege că l-a întâlnit pe Dumnezeu „faţă către faţă” (cf. v. 30-31).

A lupta cu Dumnezeu: o metaforă a rugăciunii. Alte dăţi Iacob s-a arătat capabil să dialogheze cu Dumnezeu, să-l simtă ca prezență prietenoasă şi apropiată. Însă în noaptea aceea, printr-o luptă care se prelungește îndelung şi în care ajunge aproape să moară, patriarhul iese schimbat. Schimbare a numelui, schimbare a modului de a trăi şi schimbare a personalității: iese schimbat. Pentru un moment nu mai este stăpân al situației – şiretenia sa nu foloseşte –, nu mai este omul strateg şi calculator; Dumnezeu îl readuce la adevărul său de muritor care tremură şi căruia îi este frică, pentru că în luptă lui Iacob îi este frică. Pentru un moment Iacob nu are altceva de prezentat lui Dumnezeu decât fragilitatea sa şi neputința sa, chiar şi păcatele sale. Şi acest Iacob e cel care primeşte de la Dumnezeu binecuvântarea, cu care intră şchiopătând în ţara promisă: vulnerabil şi vulnerat, dar cu o inimă nouă. Odată am auzit un om bătrân – om bun, creştin bun, dar păcătos care avea multă încredere în Dumnezeu – care spunea: „Dumnezeu mă va ajuta; nu mă va lăsa singur. Voi intra în paradis, şchiopătând, dar voi intra”. Iacob, înainte era unul sigur pe sine, se încredea în propria şiretenie. Era un om impermeabil la har, refractar la milostivire; nu cunoștea ce era milostivirea. „Aici sunt eu, poruncesc eu!”, nu considera că are nevoie de milostivire. Însă Dumnezeu a mântuit ceea ce era pierdut. L-a făcut să înțeleagă că era limitat, că era un păcătos care avea nevoie de milostivire şi l-a mântuit.

Noi toţi avem o întâlnire cu Dumnezeu noaptea, în noaptea vieţii noastre, în multele nopți ale vieţii noastre: momente întunecate, momente de păcate, momente de dezorientare. Acolo este o întâlnire cu Dumnezeu, întotdeauna. El ne va surprinde în momentul în care nu ne aşteptăm, în care vom ajunge să rămânem cu adevărat singuri. Chiar în acea noapte, luptând împotriva necunoscutului, vom conștientiza că suntem numai sărmani oameni – îmi permit să spun „sărăntoci” – dar, chiar atunci, în momentul în care ne simţim „sărăntoci”, n-ar trebui să ne temem: pentru că în acel moment Dumnezeu ne va da un nume nou, care conține sensul întregii noastre vieți; ne va schimba inima şi ne va da binecuvântarea rezervată celui care s-a lăsat schimbat de El. Aceasta este o frumoasă invitaţie de a ne lăsa schimbați de Dumnezeu. El ştie cum să facă asta, deoarece cunoaște pe fiecare dintre noi. „Doamne, Tu mă cunoști”, poate să spună fiecare dintre noi. „Doamne, Tu mă cunoști. Schimbă-mă”.

_______________

APEL

Vinerea viitoare, 12 iunie, se celebrează Ziua mondială împotriva exploatării muncii minorilor, un fenomen care-i privează pe băieți şi pe fetițe de copilăria lor şi care le pune în pericol dezvoltarea integrală. În actuala situaţie de urgență sanitară, în diferite țări mulţi copii şi adolescenți sunt constrânși la munci nepotrivite pentru vârsta lor, pentru a ajuta propriile familii aflate în condiții de sărăcie extremă. În destule cazuri este vorba de forme de sclavie şi de detenție, cu ulterioare suferințe fizice şi psihologice. Noi toţi suntem responsabili de acest lucru.

Fac apel la instituții pentru ca să depună toate eforturile pentru a-i proteja pe minori, umplând lacunele economice şi sociale care stau la baza dinamicii deformate în care ei sunt implicați din păcate. Copiii sunt viitorul familiei umane: nouă tuturor ne revine misiunea de a favoriza creșterea, sănătatea şi seninătatea lor!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.