Categorii

Audienţă acordată unei delegaţii a conducerii Comuniunii Mondiale a Bisericilor Reformate (10 iunie 2016)

Papa-reformatiIubiţi fraţi şi surori,

Din inimă vă adresez bun-venit şi vă mulţumesc pentru vizita voastră: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos” (1Cor 1,3). Îndeosebi sunt recunoscător domnului secretar general pentru cuvintele sale.

Întâlnirea noastră de astăzi este un ulterior pas al drumului care caracterizează mişcarea ecumenică; drum binecuvântat şi încărcat de speranţă, de-a lungul căruia încercăm să trăim tot mai în conformitate cu rugăciunea Domnului „ca toţi să fie una” (In 17,21).

Au trecut zece ani de când o delegaţie a Alianţei Mondiale a Bisericilor Reformate l-a vizitat pe predecesorul meu, Papa Benedict al XVI-lea. Între timp, unificarea istorică dintre Consiliul Ecumenic Reformat şi Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate, petrecută în 2010, a oferit un exemplu tangibil de înaintare spre ţinta unităţii creştinilor şi a fost de încurajare pentru mulţi pe drumul ecumenic.

Astăzi, înainte de toate trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru fraternitatea noastră regăsită care, aşa cum a scris sfântul Ioan Paul al II-lea, „nu este consecinţa unui filantropism liberal sau al unui spirit vag de familie, ci se înrădăcinează în recunoaşterea unicului Botez şi în respectiva exigenţă ca Dumnezeu să fie glorificat în lucrarea sa” (cf. Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 42). În această comuniune spirituală, catolicii şi reformaţii pot să promoveze o creştere comună pentru a-l sluji mai bine pe Domnul.

Un motiv specific de recunoştinţă este recenta încheiere a celei de-a patra faze a dialogului teologic între Comuniunea Mondială a Bisericilor Reformate şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu tema Justificarea şi sacramentalitatea: comunitatea creştină ca făcătoare de dreptate. Mă bucur să constat că raportul final subliniază bine legătura necesară între justificare şi dreptare. De fapt, credinţa noastră în Isus ne determină să trăim caritatea prin gesturi complete, capabile să aibă incidenţă asupra stilului nostru de viaţă, asupra relaţiilor şi asupra realităţii care ne înconjoară. Pe baza acordului despre doctrina justificării, există multe domenii în care reformaţii şi catolicii pot colabora pentru a mărturisi împreună iubirea milostivă a lui Dumnezeu, adevărat antidot în faţa sentimentului de rătăcire şi a indiferenţei care par să ne înconjoare.

De fapt, astăzi experimentăm adesea o „deşertificare spirituală”. Mai ales acolo unde se trăieşte ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, comunităţile noastre creştine sunt chemate să fie „amfore” care adapă cu speranţă, prezenţe în măsură să inspire fraternitate, întâlnire, solidaritate, iubire genuină şi dezinteresată (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 86-87); ele sunt ţinute să primească şi să reînsufleţească harul lui Dumnezeu, pentru a nu se închide în ele însele şi să se deschidă la misiune. De fapt, nu este posibil a comunica credinţa trăind-o în manieră izolată sau în grupuri închise şi separate, într-un soi de falsă autonomie şi de imanentism comunitar. Făcând astfel nu se reuşeşte să se răspundă la setea de Dumnezeu care ne interpelează şi care reiese şi din multiple noi forme de religiozitate. Acestea uneori riscă să însoţească această concentrare asupra lor înşişi şi asupra propriilor nevoi, favorizând un soi de „consumism spiritual”. De aceea, dacă oamenii din timpul nostru „nu găsesc o spiritualitate care să-i vindece, să-i elibereze, să-i umple de viață și de pace și care în același timp să-i cheme la comuniunea solidară și la rodnicia misionară, vor ajunge să fie înșelați de propuneri care nu umanizează, nici nu dau slavă lui Dumnezeu” (cf. ibid., 89).

Este nevoie urgentă de un ecumenism care, împreună cu efortul teologic pentru a soluţiona controversele doctrinale dintre creştini, să promoveze o comună misiune de evanghelizare şi de slujire. Fără îndoială, există deja multe iniţiative şi bune colaborări în diferite locuri. Dar toţi putem face mai mult, împreună, pentru a oferi o mărturie vie „celui care cere cont de speranţa care este în noi” (cf. 1Pt 3,15): a transmite iubirea milostivă a Tatălui nostru, pe care o primim gratuit şi suntem chemaţi s-o dăruim şi noi cu generozitate.

Iubiţi fraţi şi surori, reînnoindu-vă recunoştinţa mea pentru prezenţa voastră şi pentru angajarea voastră în slujba Evangheliei, exprim dorinţa ca această întâlnire să fie un semn eficace al determinării noastre perseverente de a merge împreună în pelerinajul spre unitatea deplină. Întâlnirea noastră să poată încuraja toate comunităţile reformate şi catolice să continue să lucreze împreună pentru a transmite bucuria Evangheliei bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.