Categorii

Audienţă acordată Tribunalului Rota Romana cu ocazia inaugurării anului judecătoresc (21 ianuarie 2017)

Dragi judecători, oficiali, avocaţi

şi colaboratori ai Tribunalului Apostolic Rota Romana,

Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu, începând de la colegiul prelaţilor auditori cu decanul, mons. Pio Vito Pinto, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale, şi pro-decanul care a fost numit de puţin timp în această funcţie. Vă urez vouă tuturor să lucraţi cu seninătate şi cu iubire ferventă faţă de Biserică în acest an judecătoresc pe care-l inaugurăm astăzi.

Astăzi aş vrea să revin asupra temei raportului dintre credinţă şi căsătorie, îndeosebi asupra perspectivelor de credinţă imprimate în contextul uman şi cultural în care se formează intenţia matrimonială. Sfântul Ioan Paul al II-lea a scos bine în evidenţă, bazându-se pe învăţătura Sfintei Scripturi, „cât de profundă este legătura dintre cunoaşterea credinţei şi cea a raţiunii […]. Particularitatea care distinge textul biblic constă în convingerea care există o unitate profundă şi indisolubilă dintre cunoaşterea raţiunii şi cea a credinţei” (Enciclica Fides et ratio, 16). De aceea, cu cât se îndepărtează mai mult de perspectiva de credinţă, cu atât mai mult „omul se expune riscului falimentului și sfârșește prin a se găsi în condiția «nebunului». Pentru Biblie, în nebunia aceasta se află o amenințare pentru viață. De fapt nebunul se înșală că ar cunoaște multe lucruri, dar în realitate nu este în stare să-și fixeze privirea asupra celor esențiale. Lucrul acesta îl împiedică să facă ordine în mintea lui (cf. Pr 1,7) și să-și asume o atitudine adecvată în raport cu sine însuși și cu natura înconjurătoare. Apoi când ajunge să afirme că «Dumnezeu nu există» (cf. Ps 14[13],1), arată cu o claritate definitivă cât de deficientă este cunoașterea lui și cât de departe se află de adevărul întreg cu privire la lucruri, la originea și destinul lor” (ibid., 18).

La rândul său, Papa Benedict al XVI-lea, în ultimul său discurs adresat vouă, amintea că „numai deschizându-ne la adevărul lui Dumnezeu […] este posibil să se înţeleagă şi să se realizeze în concreteţea vieţii şi conjugale şi familiale adevărul omului ca fiu al său, renăscut de Botez […]. Refuzarea propunerii divine conduce, de fapt, la un dezechilibru profund în toate relaţiile umane […], inclusiv cea matrimonială” (26 ianuarie 2013, 2). Este deosebit de necesar să se aprofundeze raportul dintre iubire şi adevăr. „Iubirea are nevoie de adevăr. Numai întrucât este întemeiată pe adevăr iubirea poate să dureze în timp, să depăşească clipa efemeră şi să rămână fermă pentru a susţine un drum comun. Dacă iubirea nu are raport cu adevărul, este supusă schimbării sentimentelor şi nu depăşeşte încercarea timpului. În schimb iubirea adevărată unifică toate elementele persoanei noastre şi devine o lumină nouă spre o viaţă mare şi deplină. Fără adevăr, iubirea nu poate să ofere o legătură solidă, nu reuşeşte să ducă «eul» dincolo de izolarea sa, nici să-l elibereze de clipa fugară pentru a edifica viaţa şi a aduce rod” (Enciclica Lumen fidei, 27).

Nu putem să ne ascundem că o mentalitate răspândită tinde să întunece accesul la adevărurile veşnice. O mentalitate care implică, adesea în mod vast şi capilar, atitudinile şi comportamentele creştinilor înşişi (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 64), a căror credinţă de vlăguită şi îşi pierde propria originalitate de criteriu interpretativ şi operativ pentru existenţa personală, familială şi socială. Acest context, lipsit de valori religioase şi de credinţă, nu poate decât să condiţioneze şi consimţământul matrimonial. Experienţele de credinţă ale celor care cer căsătoria creştină sunt foarte diferite. Unii participă activ la viaţa parohiei; alţii se apropie pentru prima dată; unii au o viaţă de rugăciune chiar intensă; alţii, în schimb, sunt conduşi de un sentiment religios mai generic; uneori sunt persoane departe de credinţă sau lipsite de credinţă.

În faţa acestei situaţii, trebuie găsite remedii valabile. Un prim remediu îl indic în formarea tinerilor, printr-un adecvat drum de pregătire menit să se redescopere căsătoria şi familia conform planului lui Dumnezeu. E vorba de a-i ajuta pe viitorii soţi să perceapă şi să guste harul, frumuseţea şi bucuria iubirii adevărate, mântuite şi răscumpărate de Isus. Comunitatea creştină căreia i se adresează logodnicii este chemată să vestească din inimă Evanghelia acestor persoane, pentru ca experienţa lor de iubire să poată deveni un sacrament, un semn eficace al mântuirii. În această circumstanţă, misiunea răscumpărătoare a lui Isus ajunge la bărbat şi la femeie în concreteţea vieţii lor de iubire. Acest moment devine pentru toată comunitatea o extraordinară ocazie de misiune. Astăzi mai mult ca oricând, această pregătire se prezintă ca o adevărată ocazie de evanghelizare a adulţilor şi, adesea, a aşa-numiţilor îndepărtaţi. De fapt, sunt numeroşi tinerii pentru care apropierea căsătoriei constituie ocazia pentru a întâlni din nou credinţa de mult timp izolată la marginile vieţii lor; ei, de altfel, se află într-un moment deosebit, caracterizat adesea şi de disponibilitatea de a revedea şi de a schimba orientarea existenţei. Deci, poate fi un timp favorabil pentru a reînnoi propria întâlnire cu persoana lui Isus Cristos, cu mesajul Evangheliei şi cu învăţătura Bisericii.

De aceea, este nevoie ca lucrătorii şi organismele care se ocupă de pastoraţia familială să fie animaţi de o puternică preocupare de a face tot mai eficace itinerarele de pregătire la sacramentul căsătoriei, pentru creşterea nu numai umană, ci mai ales a credinţei logodnicilor. Scopul fundamental al întâlnirilor este acela de a-i ajuta pe logodnici să realizeze o inserare progresivă în misterul lui Cristos, în Biserică şi cu Biserica. Ea comportă o progresivă maturizare în credinţă, prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, adeziunea şi urmarea generoasă a lui Cristos. Adică finalitatea acestei pregătiri constă în a-i ajuta pe logodnici să cunoască şi să trăiască realitatea căsătoriei pe care intenţionează s-o celebreze, pentru ca să poată face asta nu numai valid şi licit, ci şi rodnic, şi pentru ca să fie disponibili să facă din această celebrare o etapă a drumului lor de credinţă. Pentru a realiza toate acestea, este nevoie de persoane cu competenţă specifică şi pregătite corespunzător pentru această slujire, într-o sinergie oportună între preoţi şi perechile de miri.

În acest spirit, simt că trebuie să reafirm necesitatea unui „nou catecumenat” ca pregătire pentru căsătorie. Primind auspiciile părinţilor de la ultimul sinod ordinar, este urgent de a realiza concret ceea ce deja s-a propus în Familiaris consortio (nr. 66), adică, aşa cum pentru botezul adulţilor catecumenatul este parte a procesului sacramental, tot aşa şi pregătirea pentru căsătorie să devină parte integrantă a întregii proceduri sacramentale a căsătoriei, ca antidot care să împiedice înmulţirea de celebrări matrimoniale nule sau inconsistente.

Un al doilea remediu este acela de a-i ajuta pe tinerii soţi să continue drumul în credinţă şi în Biserică şi după celebrarea căsătoriei. Este necesar să se găsească, cu curaj şi creativitate, un proiect de formare pentru tinerii soţi, cu iniţiative menite la o conştiinţă crescândă a sacramentului primit. Este vorba de a-i încuraja să ia în considerare diferitele aspecte ale vieţii lor zilnice de cuplu, care este semn şi instrument al iubirii lui Dumnezeu, întrupat în istoria oamenilor. Dau două exemple. Înainte de toate, iubirea din care noua familie trăieşte îşi are rădăcina şi izvorul ultim în misterul Treimii, prin care ea poartă acest sigiliu în pofida trudelor şi sărăciilor cu care trebuie să se măsoare în propria viaţă zilnică. Un alt exemplu: istoria de iubire a perechii creştine este parte din istoria sacră, pentru că este locuită de Dumnezeu şi pentru că Dumnezeu nu încalcă niciodată angajamentul asumat cu soţii în ziua căsătoriei; de fapt, El este „un Dumnezeu fidel şi nu se poate renega pe sine” (2Tim 2,13).

Comunitatea creştină este chemată să primească, să însoţească şi să ajute tinerele perechi, oferind ocazii şi instrumente adecvate – pornind de la participarea la Liturghia duminicală – pentru a îngriji viaţa spirituală fie în interiorul vieţii familiale, fie în cadrul programării pastorale în parohie sau în asociaţii. Adesea tinerii soţi sunt lăsaţi în voia lor, eventual datorită faptului simplu că se arată mai puţin în parohie; asta se întâmplă mai ales cu naşterea copiilor. Dar tocmai în aceste prime momente ale vieţii familiale trebuie garantată apropiere mai mare şi un puternic sprijin spiritual, şi în opera educativă a copiilor, faţă de care ei sunt primii martori şi purtători ai darului credinţei. în drumul de creştere umană şi spirituală a tinerilor soţi este de dorit ca să existe grupuri de referinţă în care să poată parcurge un drum de formare permanentă: prin ascultarea Cuvântului, confruntarea despre tematici care interesează viaţa familiilor, rugăciunea, împărtăşirea fraternă.

Aceste două remedii pe care le-am indicat au ca scop să favorizeze un potrivit context de credinţă în care să fie celebrată şi trăită căsătoria. Un aspect aşa de determinant pentru soliditatea şi adevărul sacramentului nupţial, îi cheamă pe parohi să fie tot mai conştienţi de misiunea delicată care le este încredinţată în gestionarea parcursului sacramental matrimonial al viitorilor logodnici, făcând inteligibilă şi reală în ei sinergia între foedus şi fides. Este vorba de a trece de la o viziune strict juridică şi formală a pregătirii viitorilor soţi la o întemeiere sacramentală ab initio, adică pornind de la drumul spre plinătatea lui foedus-consimţământ al lor ridicat de Cristos la rangul de sacrament. Asta va cere aportul generos al creştinilor adulţi, bărbaţi şi femei, care să se alăture preotului în pastoraţia familială pentru a construi „capodopera societăţii”, adică „familia: bărbatul şi femeia care se iubesc” (Cateheză, 29 aprilie 2015) conform „planului luminos al lui Dumnezeu” (Cuvinte la Consistoriul Extraordinar, 20 februarie 2014).

Duhul Sfânt, care conduce mereu şi în toate poporul sfânt al lui Dumnezeu, să-i asiste şi să-i susţină pe cei care, preoţi şi laici, se angajează şi se vor angaja în acest domeniu, pentru ca să nu piardă niciodată elanul şi curajul de a se strădui pentru frumuseţea familiilor creştine, în pofida curselor distrugătoare ale culturii dominante a efemerului şi a provizoriului.

Iubiţi fraţi, aşa cum am spus de mai multe ori, este nevoie de mare curaj pentru a se căsători în timpul în care trăim. Şi cei care au forţa şi bucuria de a face acest pas important trebuie să simtă alături de ei afectul şi apropierea concretă a Bisericii. Cu acest auspiciu vă reînnoiesc urarea de spor la muncă pentru noul an pe care Domnul ni-l dăruieşte. Vă asigur rugăciunea mea şi contez şi eu pe a voastră, în timp ce din inimă vă împart Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.