Categorii

Audienţă acordată participanţilor la reuniunea Asociaţiei Rurale Catolice Internaţionale (I.C.R.A.) (10 decembrie 2016)

papa-agricultoriIubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros pentru această întâlnire, la sfârşitul reuniunii voastre despre problemele lumii rurale şi mai ales despre realitatea celor care lucrează în agricultură cu angajare zilnică. O muncă uneori foarte obositoare, dar făcută cu conştiinţa că se face ceva pentru alţii, cultivând cu pasiune pământul pentru a-i garanta roadele, urmând ciclurile anotimpurilor şi înfruntând greutăţile datorate schimbărilor climatice, din păcate agravate de neglijenţa umană.

Cu atenţia îndreptată spre lumea rurală înrădăcinată în viziunea învăţăturii sociale a Bisericii, voi reprezentaţi bine acel imperativ de „a cultiva şi a păstra grădina lumii” (Enciclica Laudato si’, 67) la care suntem chemaţi dacă vrem să dăm continuitate acţiunii creatoare a lui Dumnezeu şi să ocrotim casa comună.

Trăim paradoxul unei agriculturi care nu mai este considerată sector primar al economiei, dar care menţine o relevanţă evidentă în politicile de dezvoltare, în dezechilibrele siguranţei alimentare precum şi în viaţa comunităţilor rurale. De fapt, în unele zone geografice, dezvoltarea agricolă rămâne răspunsul principal posibil la sărăcie şi la lipsa de hrană. Însă asta înseamnă a remedia lipsa aparatelor instituţionale, dobândirea nedreaptă de terenuri a căror producţie este sustrasă de la beneficiarii legitimi, metodele speculative nedrepte sau lipsa de politici specifice, naţionale şi internaţionale.

Privind la lumea rurală astăzi, reiese primatul dimensiunii pieţei, care orientează acţiuni şi decizii. Afacerile, înainte de toate! Chiar cu preţul de a sacrifica ritmurile vieţii agricole, cu momentele sale de muncă şi de timp liber, de odihnă săptămânală şi de îngrijire a familiei. Pentru cei care trăiesc realitatea rurală asta înseamnă a constata că dezvoltarea nu este egală pentru toţi, ca şi cum viaţa comunităţilor de la câmpie ar avea o valoare mai joasă. Solidaritatea însăşi, larg invocată ca remediu, este insuficientă dacă nu este însoţită de dreptate în atribuirea terenurilor, în salariile agricole sau în accesul la piaţă. Pentru micii producători participarea la decizii rămâne departe, datorită absenţei instituţiilor locale şi lipsei de reguli sigure care să recunoască valori ca onestitatea, corectitudinea şi mai ales lealitate.

Ce-i de făcut? Istoria lui ICRA arată că e posibil a conjuga verbul a fi creştini cu verbul a acţiona ca nişte creştini în realitatea lumii agricole, unde semnificaţia persoanei umane, dimensiunea familială şi socială, simţul solidarităţii sunt valori esenţiale, chiar şi în situaţiile de mai mare subdezvoltare şi sărăcie. Structura voastră mondială, relaţiile cu marile organizaţii internaţionale sunt modul prin care este posibil, pentru o ONG de inspiraţie creştină cum este a voastră, să se reacţioneze la provocări şi să se răspundă la necesităţi. Însă pentru aceasta este cerut un supliment de umanitate, format înainte de toate din alegeri curajoase şi din competenţă constant actualizată, pentru a coopera cu instituţiile statale şi internaţionale în a predispune tehnicile şi în a da soluţie la probleme, mereu în cheie umanizatoare. Aşadar, un rol pozitiv care să ajute lumea rurală să nu rămână la marginile deciziilor politice, ale planurilor normative sau ale acţiunii în diferitele sectoare ale vieţii sociale şi ale economiei.

În proiectele voastre de formare, voi sunteţi pe bună dreptate critici cu privire la modelul orientat spre agribusiness, dar puneţi mai degrabă accentul pe nevoile reale, în funcţie de condiţiile persoanelor şi locurilor. Asta permite să se evite nu numai pierderi şi risipe în producţie, ci şi recurgerea nesăbuită la tehnici care, în numele unei recolte îmbelşugate, pot să elimine varietatea speciilor şi bogăţia biodiversităţii; şi în afară de asta nu se cunosc consecinţele asupra sănătăţii umane. Când vedem atâtea aşa-numite „boli rare” care nu se ştie de unde vin, trebuie să ne gândim… Să nu ni se întâmple să fim „martori muţi ai unor nedreptăţi foarte grave”, ca atunci când „se pretinde să se obţină beneficii importante făcând să plătească restul omenirii, prezente şi viitoare, costurile foarte mari ale degradării mediului” (enciclica Laudato si’, 36).

În contribuţia la acţiunea instituţiilor internaţionale, rolul unei ONG puternic ancorată în doctrina socială a Bisericii este înainte de toate acela de a construi punţi, pornind de la o cunoaştere aprofundată a propriilor rădăcini, nelimitându-se să participe la procese, ci lucrând pentru o schimbare de strategii şi de proiecte. Pentru aceasta este necesară o competenţă care să înlocuiască improvizaţia, chiar şi aceea care exprimă o bună voinţă sau un simţ evident de altruism. Ca membri ai ICRA sunteţi chemaţi să propuneţi un stil de viaţă sobru şi o cultură a muncii agricole care îşi are fundamentele, precum şi obiectivele, în centralitatea persoanei, în disponibilitatea faţă de celălalt şi în gratuitate.

Îmi permit o anecdotă personală: în urmă cu mai mult de o lună am avut un colocviu cu un agricultor. Îmi povestea cum curăţa măslinii. Un agricultor simplu, care cultiva măslini. Şi când îmi povestea modul în care făcea asta, vă asigur că eu am văzut acolo duioşie; avea acel raport cu natura. Şi curăţa pomii săi ca şi cum era tatăl, cu duioşie. Fie ca să nu se piardă acest raport cu natura, cu creaţia! Asta asigură demnitate nouă tuturor.

Binecuvântez din inimă activitatea voastră şi îl rog împreună cu voi pe Domnul să vegheze asupra fiecărui lucrător al pământului, asupra familiilor rurale şi asupra celor care lucrează în lumea agricolă. Şi vă cer cu rugăminte să vă amintiţi şi de mine în rugăciunile voastre, pentru că am nevoie de asta. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.