Categorii

Audienţă acordată participanţilor la Întâlnirea Internaţională despre Muzica Sacră (4 martie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi toţi, veniţi la Roma din diferite ţări pentru a participa la Întâlnirea despre „Muzica şi Biserica: cult şi cultură la 50 de ani de la Musicam sacram”, organizat de Consiliul Pontifical al Culturii şi de Congregaţia pentru Educaţia Catolică, în colaborare cu Institutul de Muzică Sacră şi Institutul Pontifical Liturgic al Ateneului „Sfântul Anselm”. Vă salut pe toţi cordial, începând de la cardinalul Gianfranco Ravasi, căruia îi mulţumesc pentru introducere. Doresc ca experienţa de întâlnire şi de dialog trăită în aceste zile, în reflecţia comună asupra muzicii sacre şi îndeosebi asupra aspectelor sale culturale şi artistice, să fie rodnică pentru comunităţile ecleziale.

La jumătate de secol după instrucţiunea Musicam sacram, întâlnirea a voit să aprofundeze, într-o optică interdisciplinară şi ecumenică, raportul actual dintre muzica sacră şi cultura contemporană, dintre repertoriul muzical adoptat şi folosit de comunitatea creştină şi tendinţele muzicale prevalente. De mare importanţă a fost şi reflecţia despre formarea estetică şi muzicală fie a clerului şi a călugărilor fie a laicilor angajaţi în viaţa pastorală, şi mai direct în scholae cantorum.

Primul document dat de Conciliul al II-lea din Vatican a fost tocmai constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium. Părinţii conciliari simţeau mult dificultatea credincioşilor de a participa la o liturgie din care nu mai înţelegeau limbajul, cuvintele şi semnele. Pentru a concretiza liniile fundamentale trasate de constituţie, au fost date Instrucţiuni, între care, întocmai, cea despre muzica sacră. De atunci, deşi n-au fost produse noi documente ale magisteriului despre această temă, au existat diferite şi semnificative intervenţii pontificale care au orientat reflecţia şi angajarea pastorală.

Este încă de mare actualitate premisa din menţionata Instrucţiune: „Acţiunea liturgică îmbracă o formă mai nobilă atunci când este celebrată în cântare, cu slujitorii din fiecare treaptă care-şi desfăşoară propria funcţie, şi cu participarea poporului. De fapt, în această formă celebrarea dobândeşte o exprimare mai bucuroasă, misterul Liturgiei sacre şi natura sa ierarhică şi comunitară sunt manifestată mai clar, unitatea inimilor este făcută mai profundă de unitatea glasurilor, sufletele se înalţă mai uşor la cele cereşti prin intermediul strălucirii celor sacre, şi toată celebrarea prefigurează mai clar liturgia care se desfăşoară în Ierusalimul ceresc” (nr. 5).

De mai multe ori documentul, urmând indicaţiile conciliare, evidenţiază importanţa participării întregii adunări a credincioşilor, definită „activă, conştientă, deplină”, şi subliniază foarte clar şi că „adevărata solemnitate a unei acţiuni liturgice nu depinde atât de forma mai bogată a cântului şi de aparatul mai fastuos al ceremoniilor, cât mai degrabă de modul demn şi religios al celebrării” (nr. 11). De aceea, este vorba, înainte de toate, de a participa intens la Misterul lui Dumnezeu, la „teofania” care se împlineşte la fiecare celebrare euharistică, în care Domnul devine prezent în mijlocul poporului său, chemat să participe realmente la mântuirea realizată de Cristos mort şi înviat. Aşadar, participarea activă şi conştientă constă în a şti să se intre profund în acest mister, în a şti să fie contemplat, adorat şi primit, în a-i percepe sensul, graţie îndeosebi tăcerii religioase şi „muzicalităţii limbajului cu care Domnul ne vorbeşte” (Omilia la „Sfânta Marta”, 12 decembrie 2013). În această perspectivă se mişcă reflecţia despre reînnoirea muzicii sacre şi despre aportul său preţios.

În această privinţă, reiese o dublă misiune pe care Biserica este chemată s-o urmărească, în special prin cei care acţionează, în diferite moduri, în acest sector. Pe de o parte, este vorba de a salvgarda şi a valoriza patrimoniul bogat şi multiform moştenit de la trecut, folosindu-l cu echilibru în prezent şi evitând riscul unei viziuni nostalgice sau „arheologice”. Pe de altă parte, este necesar să se facă în aşa fel încât muzica sacră şi cântul liturgic să fie pe deplin „înculturate” în limbajele artistice şi muzicale ale actualităţii; adică să ştie să întrupeze şi să traducă Cuvântul lui Dumnezeu în cântece, sunete, armonii care să facă să vibreze inima contemporanilor noştri, creând şi un climat emotiv oportun, care să dispună la credinţă şi să trezească primirea şi participarea deplină la misterul care se celebrează. Desigur, întâlnirea cu modernitatea şi introducerea în liturgie a limbilor vorbite a solicitat atâtea probleme: de limbaje, de forme şi de genuri muzicale. Uneori a prevalat o anumită mediocritate, superficialitate şi banalitate, în dauna frumuseţii şi intensităţii celebrărilor liturgice. Pentru aceasta diferiţii protagonişti din acest domeniu, muzicieni şi compozitori, dirijori şi corişti din scholae cantorum, animatori ai liturgiei, pot să dea o contribuţie preţioasă la reînnoirea, mai ales calitativă, a muzicii sacre şi a cântului liturgic. Pentru a favoriza acest parcurs, trebuie promovată o formare muzicală adecvată, şi în cei care se pregătesc să devină preoţi, în dialog cu curentele muzicale din timpul nostru, cu instanţele din diferitele zone culturale, şi în atitudine ecumenică.

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc iarăşi pentru angajarea voastră în domeniul muzicii sacre. Să vă însoţească Fecioara Maria, care în Magnificat a cântat sfinţenia milostivă a lui Dumnezeu. Vă încurajez să nu pierdeţi din vedere acest obiectiv important: a ajuta adunarea liturgică şi poporul lui Dumnezeu să perceapă şi să participe, cu toate simţurile, fizice şi spirituale, la misterul lui Dumnezeu. Muzica sacră şi cântul liturgic au misiunea de a ne dărui simţul gloriei lui Dumnezeu, al frumuseţii sale, al sfinţeniei sale care ne învăluie ca un „nor luminos”.

Vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine şi vă împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.