Categorii

Asia Bibi este liberă dar rămâne în închisoare

Asia Bibi, deocamdată, rămâne în Pakistan şi rămâne în închisoare. Dar nu este pierdut totul. O nouă, delicată fază de aşteptare se deschide în evenimentul femeii creştine condamnate la moarte în 2010 pentru blasfemie, pe baza unor acuze false, şi în urmă cu trei zile achitată de Curtea Supremă din Pakistan, al treilea şi ultimul grad de judecată.

Guvernul condus de premierul Imran Khan şi mişcarea radicală islamică Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP) – care a organizat trei zile de proteste de stradă în toată ţara, după verdictul de achitare – au ajuns la un acord pentru a pune capăt marşurilor care au paralizat principalele oraşe pakistaneze.

Protestele lansate de partidele religioase şi de militanţii lor, conduşi de TLP, au izbucnit miercurea trecută 31 octombrie, după ce Curtea Supremă a ordonat eliberarea lui Asia Bibi, ţărancă de 51 de ani din Punjab închisă în închisoarea pentru femei din Multan, eliberând-o de acuzele de blasfemie.

Ca urmare a acordului, liderul TLP-ului, maulana Khadim Hussain Rizvi, a cerut manifestanţilor să se retragă paşnic şi să părăsească manifestaţiile de protest. Ministrul federal al afacerilor religioase, Noorul Haq Qadri, unul dintre semnatarii documentului în cinci puncte, a fost cel care a confirmat că executivul a găsit o cale de ieşire paşnică – şi nebazată pe intervenţia militară, ceea ce ar fi însemnat un război civil – pentru a readuce ţara la normalitate.

Acordul, pe care unii observatori îl consideră „o capitulare a guvernului în faţa extremiştilor”, se deapănă după căile prevăzute de statul de drept: in primis prezintă că, după ceea ce este permis de constituţie, acuzarea a prezentat deja Curţii Supreme o instanţă de „revizuire a sentinţei”. Şi, în al doilea rând, va fi demarat un proces pentru a cere Tribunalului Suprem să includă numele lui Asia Bibi în „Exit control list”, adică lista acelor cetăţeni pakistanezi cărora nu le este permis să părăsească ţara. În sfârşit, se negociază sfârşitul protestului şi eliberarea militanţilor arestaţi în aceste zile.

„Mişcarea extremistă pare să fi obţinut ceea ce cerea şi asta poate să pară o înfrângere a guvernului Imran Khan”, afirmă într-un colocviu cu Vatican Insider preotul dominican James Channan, care de la Lahore confirmă cu alinare că „situaţia a revenit la normalitate şi nu au fost atacuri sau represalii împotriva comunităţii creştine din Pakistan”. Şi ştirea, care a circulat ieri, despre presupusa ucidere a trei creştini la Karachi s-a dovedit o fake news.

Totuşi, acordul reprezintă şi un soi de exit strategy pentru guvernul pakistanez. De fapt, pe de o parte era urgent să se liniştească protestele şi să se readucă naţiunea pe făgaşul convieţuirii sociale şi economice paşnice. Şi a încerca să se facă asta folosind mijloace violente sau forţa militară ar fi putut să însemne o baie de sânge şi o gherilă prelungită. Pe de altă parte, afirmă Channan, „cele două puncte ale acordului care se referă la soarta lui Asia Bibi lasă deschise breşe de lumină. Fie instanţa de revizuire a sentinţei, fie cererea de includere a ei în «Lista de ieşire controlată» cer, de fapt, timp pentru ca să fie analizate de tribunal. Şi, în acest timp, nu este exclus ca Asia să poată fi eliberată: nimic nu împiedică asta”.

Aşadar, cu faruri stinse, în timp îşi fac cursul cele două proceduri juridice, s-ar putea organiza expatrierea lui Asia Bibi: de fapt, tehnic Asia este deocamdată o persoană liberă şi, dacă încă n-a ieşit din închisoare, este numai pentru a garanta siguranţa ei şi pentru a împiedica să devină victimă uşoară a unei execuţii extrajudiciare.

„Până acum n-am putut s-o îmbrăţişăm din nou, dat fiind că străzile erau blocate”, comentează la Vatican Insider Joseph Nadeem, tutorele care se află cu familia femeii într-un loc secret, în Pakistan. Familia nu ascunde o anumită dezamăgire faţă de soluţia găsită de guvern, dar, pe de altă parte, exprimă alinare pentru că, dacă în Pakistan revine normalitatea, totul va fi mai simplu fie pentru ea, fie pentru familia sa.

Ideea de fond este oricum aceea a expatrierii, unica soluţie posibilă pentru a face în aşa fel încât Asia să-şi poată reface o existenţă, împreună cu cei dragi ai săi. În zilele trecute se răspândise ştirea, neconfirmată, că Asia s-ar afla deja în Canada cu ai săi. Destinul său este într-o naţiune occidentală care să-i poată da azil politic.

A părăsi temporar ţara este soluţia deja aleasă şi de avocatul musulman al lui Asia, Saiful Malook, care în această dimineaţă a preferat să zboare în străinătate, temându-se pentru siguranţa sa personală. Oricum Malook a specificat că vrea să se întoarcă în patrie pentru eventuala apărare a femeii, în instanţa de revizuire a sentinţei. Cazul lui Asia Bibi încă nu are un sfârşit fericit.

(După Vatican Insider, 3 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.