Categorii

Antoine Courban: „Papa Francisc stâncă a credinţei”

După ce a citit interviul acordat de papa Francisc pentru La Stampa – Vatican Insider academicianul libanez Antoine Courban, nume de marcă al ortodoxiei medio-orientale, a relansat acel text pe Twitter adăugând: „Tu es Petrus” şi aclamaţia liturgică ortodoxă, „Păstrează-l pentru mulţi ani, o, Doamne”. Angajat de multe decenii în dialogul ecumenic, interreligios şi intercultural din Levante, Universitatea Saint Joseph din Beirut, unde predă.

Profesor Courban, nu este obişnuit ceea ce aţi făcut dumneavoastră şi faceţi să transpară ceva ce pentru dumneavoastră trebuie să fie de importanţă enormă.

Pentru mine asta este cu siguranţă, dar nu numai pentru mine: am vorbit despre acest interviu cu mulţi prieteni, toţi sunt impresionaţi. Însă ceea ce am scris vreau să explic pornind de la mine şi de la Declaraţia despre fraternitatea umană de la Abu Dhabi, care este un document de importanţă epocală. Cuvintele care leagă în mod explicit Declaraţia şi interviul sunt acelea în care papa spune că îi este frică de suveranisme pentru că aude mereu spunându-se „mai întâi noi, noi…”. Iată, citind m-am întrebat, „ce este creştinismul? Ce este Biserica?”. Biserica noastră este făcută din indivizi, din persoane. Adunarea creştină, Ecclesia, este compusă din indivizi, din fiinţe umane distincte şi suverane. Nu este o masă omogenă. Niciodată nu poate fi ca drepturile unui grup să le şteargă pe cele ale individului, pentru că fiecare individ este icoană a lui Dumnezeu, imaginea lui Dumnezeu. Citind acele cuvinte, acele afirmaţii, mi-am amintit de Declaraţia de la Abu Dhabi şi m-am gândit: când Isus i-a întrebat pe discipoli cine era El fiecare a răspuns în felul său, numai Simon a spus „Tu eşti Mesia”. Atunci Isus i-a spus: „Simon, tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Simon este Stânca credinţei pe care se zideşte Biserica lui Cristos. Este Biserica despre care tocmai v-am spus şi pe care episcopul de Roma a amintit-o lumii întregi cu cuvintele sale în acest moment foarte dificil. Acum pentru noi episcopul de Roma şi episcopul de Antiohia sunt succesorii lui Petru, din punct de vedere instituţional. Aşa cum Simon pescarul din Galileea l-a recunoscut pe Isus din Nazaret ca Mesia, tot aşa Francisc de la Roma recunoaşte în fiecare om o icoană a aceluiaşi Mesia. Deci proclamă credinţa lui Petru. Papa Francisc, în interviul său, a vorbit într-un mod „Urbi et Orbi”. Cu aceste cuvinte de valoarea universală, episcopul de Roma a demonstrat că este o stâncă a credinţei noastre. A noastre, pentru că eu sunt un creştin.

Dumneavoastră rostiţi cuvinte de valoare universală, dar în Italia mulţi le-au citit ca referite la situaţia italiană, la criza noastră.

Nu cred că episcopul de Roma, papa Bisericii catolice, adică universale, face declaraţii de aşa importanţă şi pregnanţă pentru lumea de astăzi, pentru toată lumea, referindu-se la un caz specific. Nu pot să spun eu asta, dar pot să spun că nu le-am citit aşa. Le-am citit ca referite la situaţia din toată lumea, fiecare le poate vedea şi citi mai mult pentru ceea ce se întâmplă în ţara sa, pentru că se referă la toţi. De exemplu, noi le-am citit ca nişte cuvinte care se referă îndeaproape la situaţia libaneză, ceea ce se întâmplă aici şi ceea ce interesează societatea noastră şi comunitatea creştină libaneză, zdruncinată de tendinţe şi pericole suprematiste. Problema de astăzi nu este o problemă propriu-zis rasistă. Papa vorbeşte despre suveranisme, eu văd în cuvintele sale şi în lectura sa foarte atentă a acestor tendinţe globale o preocupare faţă de suprematism. Ceea ce indică în aderenţă deplină şi totală la conţinuturile epocale ale Declaraţiei de la Abu Dhabi este pericolul de a considera „noi”, comunitatea cutare, care poate să fie naţională sau confesională, superiori altor. Aceasta este adevărata ameninţare care se leagă de creşterea extremei drepte în toată lumea cu privire la acest mesaj de supremaţie.

După părerea dumneavoastră există un discurs suprematist sau populist şi în lumea islamică?

Dar desigur, există fără umbră de îndoială şi acesta este unui din motivele pentru care Declaraţia de la Abu Dhabi este o piatră de hotar pe drumul umanităţii. Aşa cum v-am spus deja, acest interviu este o dezvoltare a sa sau o consecinţă a sa foarte importantă şi consecventă.

După ce a amintit că Declaraţia de la Abu Dhabi este semnată şi de marele imam de al-Azhar, imamul al-Tayyeb, profesorul Courban explică parcursul complex care a dus în situaţii diferite creştini şi musulmani în momentul semnării documentului. În reconstrucţia sa societăţile creştine, mai ales în Occident, au recunoscut de acum în laicitatea statului o valoare. În schimb în societăţile musulmane ar rămâne o dimensiune prioritar religioasă care le face să apară chiar în ochii lor ca o utopie escatologică. După ce a ilustrat această diferenţă adaugă că tocmai dacă se înţelege asta se înţelege enormitatea Declaraţiei de la Abu Dhabi, care deschide calea spre acceptarea laicităţii statului în lumea islamică, o alegere bazată pe valorile universale ale omului. Şi continuă: „Aşadar, pentru ei este vorba de a renunţa la acel suprematism islamic pe care mulţi îl promovează. Nu este o întâmplare că în aceste ore atâţia prieteni musulmani cu care am vorbit au citit acest interviu ca o dezvoltare naturală a Declaraţiei de la Abu Dhabi şi au exprimat auspiciul ca vorbe egale, sau asemănătoare, să vină de la o autoritate islamică. Vorbesc despre academicieni, jurnalişti, oameni politici, profesionişti care simt asta ca o necesitate, o urgenţă. Şi eu personal consider că asta se va întâmpla, că aceste cuvinte referite la ziua de astăzi şi la ameninţările globale care apasă asupra noastră vor veni în curând”.

De Riccardo Cristiano

(După Vatican Insider, 12 august 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.