Categorii

Angelus (8.12.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua şi sărbătoare frumoasă!

Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă astăzi o alternativă. În prima lectură este omul care la începuturi îi spune nu lui Dumnezeu, iar în Evanghelie este Maria care la buna vestire îi spune da lui Dumnezeu. În ambele lecturi Dumnezeu este cel care-l caută pe om. Însă în primul caz merge la Adam, după păcat, îl întreabă: „Unde eşti?” (Gen 3,9), şi el răspunde: „M-am ascuns” (v. 10). În schimb, în al doilea caz merge la Maria, fără păcat, care răspunde: „Iată slujitoarea Domnului” (Lc 1,38). Iată-mă este contrariul lui m-am ascuns. Acel iată-mă deschide la Dumnezeu, în timp ce păcatul închide, izolează, ne face să rămânem singuri cu noi înşine.

Iată-mă este cuvântul-cheie al vieţii. Marchează trecerea de la o viaţă orizontală, centrată pe noi înşine şi pe propriile nevoi, la o viaţă verticală, lansată spre Dumnezeu. Iată-mă înseamnă a fi disponibili faţă de Domnul, înseamnă îngrijirea pentru egoism, este antidotul pentru o viaţă nesatisfăcută, căreia îi lipseşte mereu ceva. Iată-mă este remediul împotriva îmbătrânirii păcatului, este terapia pentru a rămâne tineri înăuntru. Iată-mă înseamnă a crede că Dumnezeu contează mai mult decât eu-l meu. Înseamnă a alege să pariem pe Domnul, docili faţă de surprizele sale. De aceea a-i spune iată-mă este lauda cea mai mare pe care i-o putem oferi. De ce să nu începem aşa zilele, cu un „iată-mă, Doamne!”? Ar fi frumos să spunem în fiecare dimineaţă: „Iată-mă, Domane, astăzi să se împlinească în mine voinţa ta”. Vom spune asta în rugăciunea Angelus, însă putem să repetăm asta deja acum, împreună: Iată-mă, Doamne, astăzi să se împlinească în mine voinţa ta!

Maria adaugă: „Fie mie după cuvântul tău”. Nu spune: „fie după mine”, ci „după Tine”. Nu pune limite lui Dumnezeu. Nu se gândeşte: „mă dedic un pic Lui, mă grăbesc şi apoi fac ceea ce vreau”. Nu, Maria nu-l iubeşte pe Domnul atunci când îi convine ei, sughiţând. Trăieşte încrezându-se în Dumnezeu în toate şi pentru toate. Iată secretul vieţii. Poate totul cel care se încrede în Dumnezeu în toate. Însă Domnul, iubiţi fraţi şi surori, suferă atunci când îi răspundem ca Adam: „mi-e frică şi m-am ascuns”. Dumnezeu este Tatăl, cel mai duios dintre taţi, şi doreşte încrederea fiilor. În schimb de câte ori avem suspiciuni cu privire la El, avem suspiciuni cu privire la Dumnezeu! Ne gândim că poate să ne trimită vreo încercare, să ne priveze de libertate, să ne abandoneze. Însă aceasta este o mare înşelăciune, este ispita de la începuturi, ispita diavolului: a inspira neîncrederea în Dumnezeu. Maria învinge această primă ispită cu acel iată-mă al său. Şi astăzi privim la frumuseţea Sfintei Fecioare Maria, care s-a născut şi a trăit fără păcat, mereu docilă şi transparentă faţă de Dumnezeu.

Asta nu înseamnă că pentru ea viaţa a fost uşoară, nu. A fi cu Dumnezeu nu rezolvă în mod magic problemele. Aminteşte asta concluzia Evangheliei de astăzi: „Şi îngerul a plecat de la ea” (v. 38). A plecat de la ea: este un verb puternic. Îngerul o lasă pe Fecioară singură într-o situaţie dificilă. Ea cunoştea în ce mod deosebit avea să devină Născătoare de Dumnezeu – spusese asta îngerul –, însă îngerul nu a explicat asta celorlalţi, numai ei. Şi problemele au început imediat: să ne gândim la situaţia iregulară conform legii, la chinul sfântului Iosif, la planurile de viaţă distruse, la ce aveau să spună oamenii… Însă Maria pune încrederea în Dumnezeu în faţa problemelor. Este lăsată de înger, dar crede că Dumnezeu a rămas cu ea, în ea. Şi are încredere. Are încredere în Dumnezeu. Este sigură că, deşi în mod neaşteptat, cu Domnul totul va merge bine. Iată atitudinea înţeleaptă: a nu trăi depinzând de probleme – după ce s-a terminat una, se va prezenta alta! – însă încrezându-se în Dumnezeu şi încredinţându-se Lui în fiecare zi: iată-mă! „Iată-mă” este cuvântul. „Iată-mă” este rugăciunea. Să-i cerem Neprihănitei harul de a trăi aşa.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, la sanctuarul „Notre-Dame de Santa Cruz” la Oran, în Algeria, sunt proclamaţi fericiţi episcopul Petru Claverie şi optsprezece însoţitori călugări şi călugăriţe, ucişi din ură faţă de credinţă. 19 noi fericiţi! Aceşti martiri din timpul nostru au fost vestitori fideli ai Evangheliei, constructori umili ai păcii şi martori eroici ai carităţii creştine: un episcop, preoţi, călugăriţe, călugări şi laici. Mărturia lor curajoasă este izvor de speranţă pentru comunitatea creştină algeriană şi sămânţă de dialog pentru întreaga societate. Această beatificare să fie pentru toţi un stimulent de a construi împreună o lume de fraternitate şi de solidaritate. Să-i aplaudăm pe noii fericiţi, toţi împreună.

Asigur o amintire o rugăciunea mea pentru tinerii şi mama care au murit în această noapte într-o discotecă din Corinaldo, aproape de Ancona, precum şi pentru numeroşii răniţi. Cer pentru toţi mijlocirea Sfintei Fecioare Maria.

Vă salut cu afect pe voi, pelerini care provin din Italia şi din diferite ţări, în special familiile, grupurile parohiale şi asociaţiile. În această sărbătoare a Neprihănitei, în parohiile italiene se reînnoieşte adeziunea la Acţiunea Catolică, o asociaţie care de 150 de ani este un dar şi o resursă pentru drumul Bisericii din Italia. Încurajez articulaţiile sale diecezane şi parohiale să se angajeze pentru formarea de laici capabili să mărturisească Evanghelia, devenind plămadă a unei societăţi mai drepte şi solidare.

Binecuvântez din inimă credincioşii din Rocca di Papa şi flacăra cu care vor aprinde marea stea pe Fortăreaţa din frumosul lor orăşel, în cinstea Mariei Neprihănite.

Astăzi după-amiază voi merge la Santa Maria Maggiore ca să mă rog Sfintei Fecioare Maria şi după aceea voi merge în „Piazza di Spagnia” pentru a reînnoi tradiţionalul act de cinstire şi de rugăciune la picioarele monumentului dedicat Neprihănitei. Vă cer să vă uniţi spiritual cu mine în acest gest, care exprimă evlavia filială faţă de Mama noastră cerească.

Şi urez tuturor sărbătoare frumoasă şi drum bun de Advent cu conducerea Fecioarei Maria. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.