Categorii

Angelus (6.12.2015)

Papa-angelus-06decembrie2015Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această a doua duminică din Advent, liturgia ne pune la şcoala lui Ioan Botezătorul, care predica „un botez de convertire pentru iertarea păcatelor” (Lc 3,3). Şi noi probabil ne întrebăm: „De ce ar trebuie să ne convertim? Convertirea se referă la cel care din ateu devine credincios, din păcătos se face drept, dar noi nu avem nevoie, noi suntem deja creştini? Deci suntem în ordine”. Şi acest lucru nu este adevărat. Gândind astfel, nu ne dăm seama că tocmai din această prezumţie – că suntem creştini, toţi buni, că suntem în ordine – trebuie să ne convertim: din supoziţia că, până la urmă, este bine aşa şi nu avem nevoie de nicio convertire. Dar să încercăm să ne întrebăm: chiar este adevărat că în diferitele situaţii şi circumstanţe ale vieţii avem în noi aceleaşi sentimente ale lui Isus? Este adevărată că simţim cum simte Isus? De exemplu, când îndurăm vreo greşeală sau vreun afront, reuşim să reacţionăm fără animozitate şi să iertăm din inimă pe cel care ne cere iertare? Cât de dificil este să ierţi! Cât de dificil! „Ai să mi-o plăteşti!”: acest cuvânt vine dinăuntru! Când suntem chemaţi să împărtăşim bucurii sau dureri, ştim cu sinceritate să plângem cu cel care plânge şi să ne bucurăm cu cel care se bucură? Când trebuie să exprimăm credinţa noastră, ştim să facem asta cu curaj şi simplitate, fără să ne ruşinăm de Evanghelie? Şi astfel putem să ne punem atâtea întrebări. Nu suntem în ordine, mereu trebuie să ne convertim, să avem sentimentele pe care le avea Isus.

Glasul Botezătorului încă strigă în pustiurile actuale ale omenirii, care sunt – care sunt pustiurile de astăzi? – minţile închise şi inimile împietrite, şi ne provoacă să ne întrebăm dacă efectiv parcurgem drumul corect, trăind o viaţă conform Evangheliei. Astăzi ca şi atunci, el ne avertizează cu cuvintele profetului Isaia: „Pregătiţi calea Domnului!” (v. 4). Este o invitaţie urgentă să deschidem inima şi să primim mântuirea pe care Dumnezeu ne-o oferă neîncetat, aproape cu încăpăţânare, pentru că ne vrea eliberaţi din sclavia păcatului. Însă textul profetului dilată glasul, prevestind că „orice om va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (v. 6). Şi mântuirea este oferită oricărui om şi oricărui popor, nefiind exclus nimeni, fiecăruia dintre noi. Niciunul dintre noi nu poate spune: „Eu sunt sfânt, eu sunt perfect, eu sunt deja mântuit”. Nu. Mereu trebuie să primim această ofertă a mântuirii. Şi pentru aceasta Anul Milostivirii: pentru a merge mai înainte pe acest drum al mântuirii, acel drum pe care ni l-a învăţat Isus. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască prin intermediul lui Isus Cristos, unicul mediator (cf. 1Tim 2,4-6).

De aceea fiecare dintre noi este chemat să-l facă cunoscut pe Isus celor care încă nu-l cunosc. Însă asta nu înseamnă a face prozelitism. Nu, înseamnă a deschide o poartă. „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Cor 9,16), declara sfântul Paul. Dacă nouă Domnul Isus ne-a schimbat viaţa şi ne-o schimbă ori de câte ori mergem la El, cum să nu simţim pasiunea de a-l face cunoscut celor pe care-i întâlnim la locul de muncă, la şcoală, în bloc, în spital, în locurile de întâlnire? Dacă privim în jurul nostru, găsim persoane care ar fi disponibile să înceapă sau să reînceapă un drum de credinţă, dacă ar întâlni creştini îndrăgostiţi de Isus. N-ar trebui şi n-am putea să fim noi acei creştini? Vă las întrebarea: „Dar eu sunt cu adevărat îndrăgostit de Isus? Sunt convins că Isus îmi oferă şi îmi dă mântuirea?”. Şi, dacă sunt îndrăgostit, trebuie să-l fac cunoscut. Dar trebuie să fim curajoşi: să nivelăm munţii orgoliului şi ai rivalităţii, să umplem găurile săpate de indiferenţă şi de apatie, să îndreptăm cărările lenei noastre şi ale compromisurilor noastre.

Să ne ajute Fecioara Maria, care este Mamă şi ştie cum să facă asta, să dărâme barierele şi obstacolele care împiedică a noastră convertire, adică drumul nostru în întâmpinarea Domnului. El singur, numai Isus poate da împlinire tuturor speranţelor omului!

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Urmăresc cu atenţie vie lucrările Conferinţei despre climă care se desfăşoară la Paris şi îmi revine în mine o întrebare pe care am pus-o în enciclica Laudato si’: „Ce tip de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi, copiilor care cresc?” (nr. 160). Pentru binele casei comune, al nostru al tuturor şi al viitoarelor generaţii, la Paris orice efort ar trebui să se îndrepte spre atenuarea impactelor schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, spre contrastarea sărăciei şi spre înflorirea demnităţii umane. Cele două alegeri merg împreună: oprirea schimbărilor climatice şi contrastarea sărăciei pentru ca să înflorească demnitatea umană. Să ne rugăm pentru ca Duhul Sfânt să lumineze pe cei care sunt chemaţi să ia decizii aşa de importante şi să le dea curajul de a ţine mereu drept criteriu de alegere cel mai mare bine pentru întreaga familie umană.

Mâine este a cincizecea aniversare a unui eveniment memorabil dintre catolici şi ortodocşi. La 7 decembrie 1965, în ajunul încheierii Conciliului al II-lea din Vatican, cu o Declaraţie comună a lui Papa Paul al VI-lea şi a Patriarhului ecumenic Atenagora, erau şterse din amintire sentinţele de excomunicare făcute între Biserica din Roma şi cea din Constantinopol în 1054. Este cu adevărat providenţial că acel istoric gest de reconciliere, care a creat condiţiile pentru un nou dialog între ortodocşi şi catolici în iubire şi în adevăr, să fie amintit chiar la începutul Jubileului Milostivirii. Nu există drum autentic spre unitate fără cerere de iertare adresată lui Dumnezeu şi între noi pentru păcatul dezbinării. Să-l amintim în rugăciunea noastră pe iubitul Patriarh ecumenic Bartolomeu şi pe ceilalţi conducători ai Bisericilor ortodoxe, şi să cerem Domnului ca relaţiile dintre catolici şi ortodocşi să fie mereu inspirate de iubirea fraternă.

Ieri la Chimbote (Peru), au fost proclamaţi fericiţi Mihai Tomaszek şi Zbigniew Strzałkowski, franciscani conventuali, şi Alessandro Dordi, preot fidei donum, ucişi din ură faţă de credinţă în 1991. Fidelitatea acestor martiri în urmarea lui Isus să ne dea forţă nouă tuturor, dar în special creştinilor persecutaţi în diferite părţi ale lumii, să mărturisim cu curaj Evanghelia.

Vă salut pe voi toţi, pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări – există multe steaguri – îndeosebi corul liturgic din Milherós de Poiares şi pe credincioşii din Casal de Cambra, Portugalia. Salut participanţii la întâlnirea Mişcării de Angajare Educativă a Acţiunii Catolice, credincioşii din Biella, Milano, Cusano Milanino, Nettuno, Rocca di Papa şi Foggia; pe miruiţii din Roncone şi pe cei ce urmează să primească mirul din Settimello, orchestra muzicală din Calangianus şi corul din Taio.

Urez tuturor o duminică frumoasă şi o bună pregătire pentru începutul Anului Milostivirii. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.