Categorii

Angelus (4.11.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În centrul Evangheliei din această duminică (cf. Mc 12,28b-34) este porunca iubirii: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Un cărturar îl întreabă pe Isus: „Care este prima dintre toate poruncile?” (v. 28). El răspunde citând acea mărturisire de credinţă cu care fiecare israelit începe şi încheie ziua sa şi care începe cu cuvintele: „Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Dt 6,4). În acest mod Israelul păstrează credinţa sa în realitatea fundamentală din tot crezul său: există un singur Domn şi acel Domn este „al nostru” în sensul că s-a legat cu noi cu un pact indisolubil, ne-a iubit, ne iubeşte şi ne va iubi pentru totdeauna. Din acest izvor, această iubire a lui Dumnezeu, derivă pentru noi dubla poruncă: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta! […] Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 30-31).

Alegând aceste două cuvinte adresate de Dumnezeu poporului său şi punându-le împreună, Isus a învăţat o dată pentru totdeauna că iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele sunt inseparabile, dimpotrivă, mai mult, se susţin una pe alta. Deşi sunt puse una după alta, ele sunt cele două feţe ale unei singure medalii: trăite împreună sunt adevărata forţă a credinciosului! A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a trăi din El şi pentru El, pentru ceea ce este El şi pentru ceea ce face El. Şi Dumnezeul nostru este dăruire fără rezerve, este iertare fără limite, este relaţie care promovează şi face să crească. De aceea, a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a investi în fiecare zi propriile energii pentru a fi colaboratorii săi în slujirea fără rezerve a aproapelui nostru, în încercarea de a ierta fără limite şi în cultivarea de relaţii de comuniune şi de fraternitate.

Evanghelistul Marcu nu se preocupă să specifice cine este aproapele, pentru că aproapele este persoana pe care eu o întâlnesc pe drum, în zilele mele. Nu este vorba de a pre-selecţiona pe aproapele meu: acesta nu e creştin. Eu cred că aproapele meu este acela pe care eu l-am pre-selecţionat: nu, acesta nu e creştin, e păgân; ci este vorba de a avea ochi pentru a-l vedea şi inimă pentru a voi binele său. Dacă ne antrenăm să vedem cu privirea lui Isus, ne vom pune mereu în ascultare şi alături de cel care are nevoie. Necesităţile aproapelui cer desigur răspunsuri eficace, dar mai întâi cer împărtăşire. Cu o imagine putem spune că înfometatul are nevoie nu numai de o farfurie de supă, ci şi de un zâmbet, de a fi ascultat şi chiar de o rugăciune, eventual făcută împreună. Evanghelia de astăzi ne invită pe noi toţi să fim proiectaţi nu numai spre urgenţele fraţilor mai săraci, ci mai ales să fim atenţi faţă de necesităţile lor de apropiere fraternă, de sens al vieţii, de duioşie. Asta interpelează comunităţile noastre creştine: este vorba de a evita riscul de a fi comunităţi care trăiesc din multe iniţiative dar din puţine relaţii; riscul de comunităţi „staţii de servicii” dar de puţină companie, în sensul deplin şi creştin al acestui termen.

Dumnezeu, care este iubire, ne-a creat din iubire şi pentru ca să-i putem iubi pe ceilalţi rămânând uniţi cu El. Ar fi iluzoriu să pretindem că-l iubim pe aproapele fără a-l iubi pe Dumnezeu; şi ar fi la fel de iluzoriu să pretindem că-l iubim pe Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele. Cele două dimensiuni ale iubirii, faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, în unitatea lor îl caracterizează pe discipolul lui Cristos. Fecioara Maria să ne ajute să primim şi să mărturisim în viaţa de fiecare zi această învăţătură luminoasă.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Exprim durerea mea pentru atentatul terorist care în urmă cu două zile a lovit Biserica coptă-ortodoxă din Egipt. Mă rog pentru victime, pelerini ucişi numai pentru faptul că erau creştini, şi cer Mariei Preasfinte să mângâie familiile şi întreaga comunitate. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria: Bucură-te Marie…

Ieri, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, a fost proclamată fericită maica Clelia Merloni, fondatoare a Sfintelor Apostole ale Preasfintei Inimi a lui Isus. O femeie pe deplin abandonată voinţei lui Dumnezeu, zeloasă în caritate, răbdătoare în adversităţi şi eroică în iertare. Să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru mărturia evanghelică luminoasă a noii fericite şi să urmăm exemplul său de bunătate şi de milostivire. Aplauze pentru noua fericită.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini, îndeosebi studenţii care provin din Viena, tinerii de la „Opera Giorgio La Pira” din Firenze, tinerele familii din Raldon (Verona), credincioşii din Milano, Petosino, Civitanova Marche, din dieceza de Ozieri, Oratoriul din Carugate, tinerii de la mir din Longare şi Modena.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.