Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

   S-a încheiat de puţin timp, în bazilica „Sfântul Petru”, celebrarea euharistică prin care am început Adunarea Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor. Părinţii sinodali, care provin din toate părţile lumii şi reuniţi în jurul Succesorului lui Petru, vor reflecta timp de trei săptămâni despre vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în societate, pentru un atent discernământ spiritual şi pastoral. Vom ţine privirea îndreptată spre Isus pentru a găsi, pe baza învăţăturii sale de adevăr şi de milostivire, căile cele mai oportune pentru o angajare adecvată a Bisericii cu familiile şi pentru familii, pentru ca planul originar al Creatorului cu privire la bărbat şi la femeie să se poată realiza şi acţiona în toată frumuseţea sa şi forţa sa în lumea de astăzi.

   Liturgia din această duminică propune tocmai textul fundamental din Cartea Genezei despre complementaritatea şi reciprocitatea dintre bărbat şi femeie (cf. Gen 2,18-24). Pentru aceasta – spune Biblia – bărbatul îl lasă pe tatăl său şi pe mama sa şi se uneşte cu soţia sa şi cei doi devin un singur trup, adică o singură viaţă, o singură existenţă (cf. v. 24). În această unitate, soţii transmit viaţa noilor fiinţe umane: devin părinţi. Sunt părtaşi de puterea creatoare a lui Dumnezeu însuşi. Dar atenţie! Dumnezeu este iubire şi se participă la lucrarea sa când se iubeşte cu El şi ca El. În acest scop – spune sfântul Paul – iubirea a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit (cf. Rom 5,5). Şi aceasta este şi iubirea care este dăruită soţilor în sacramentul Căsătoriei. Iubirea e cea care alimentează raportul lor, prin bucurii şi dureri, momente senine şi dificile. Iubirea e cea care trezeşte dorinţa de a da naştere la copii, de a-i aştepta, de a-i primi, de a-i creşte, de a-i educa. Este aceeaşi iubire care, în Evanghelia de astăzi, Isus o manifestă copiilor: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!” (Mc 10,14).

   Astăzi îi cerem Domnului ca toţi părinţii şi educatorii din lume, precum şi întreaga societate, să devină instrumente ale acelei primiri şi ale acelei iubiri cu care Isus îi îmbrăţişează pe cei mai mici. El priveşte în inimile lor cu duioşia şi grija unui tată şi în acelaşi timp ale unei mame. Mă gândesc la atâţia copii înfometaţi, abandonaţi, exploataţi, constrânşi la război, refuzaţi. Este dureros a vedea imaginile copiilor nefericiţi, cu privirea rătăcită, care fug de sărăcie şi conflicte, bat la uşile noastre şi la inimile noastre implorând ajutor. Domnul să ne ajute să nu fim societate-fortăreaţă, ci societate-familie, capabili să primim, cu reguli adecvate, dar să primim, să primim mereu, cu iubire!

   Vă invit să susţineţi cu rugăciunea lucrările Sinodului, pentru ca Duhul Sfânt să-i facă pe părinţii sinodali pe deplin docili faţă de inspiraţiile sale. Să invocăm mijlocirea maternă a Fecioarei Maria, unindu-ne spiritual cu cei care, în acest moment, în Sanctuarul din Pompei recită „Rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria a Rozariului”.


   După Angelus

   Iubiţi fraţi şi surori,

   Ieri, la Santander, în Spania, au fost proclamaţi fericiţi Pius Heredia şi şaptesprezece însoţitori şi însoţitoare din Ordinul Cistercin cu regulă strictă şi al Sfântului Bernard, ucişi pentru credinţa lor în timpul războiului civil spaniol şi al persecuţiei religioase din anii Treizeci din secolul trecut. Să-l lăudăm pe Domnul pentru aceşti martori curajoşi ai săi şi, prin mijlocirea lor, să-l implorăm să elibereze lumea de flagelul războiului.

   Doresc să adresez o rugăciune Domnului pentru victimele alunecărilor de teren care au distrus un sat întreg în Guatemala, precum şi pentru cele ale inundaţiilor care au fost în Franţa, pe Coasta de Azur. Să fim aproape de populaţiile lovite dur, şi cu solidaritatea concretă.

   Vă mulţumesc vouă tuturor care aţi venit numeroşi din Roma, din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Îi salut pe credincioşii din arhidieceza de Paderborn (Germania), pe cei din Porto (Portugalia) şi grupul de la colegiul mekhitarist din Roma.

   În ziua sfântului Francisc din Assisi, patron al Italiei, salut cu deosebit afect pelerinii italieni, îndeosebi pe credincioşii din Reggio Calabria, Bollate, Mozzanica, Castano Primo, Nule şi Parabita. Salut tinerii din Belvedere di Spinello şi Asociaţia Drepturilor Pietonilor din Roma şi din Lazio.

   Tuturor urez o duminică frumoasă. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

 Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu