Categorii

Angelus (26.12.2019)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Se celebrează astăzi sărbătoarea sfântului Ștefan, primul martir. Cartea Faptele Apostolilor ne vorbește despre el (cf. cap. 6-7) şi în pagina liturgiei de astăzi ni-l prezintă în momentele finale ale vieţii sale, când este prins şi ucis cu pietre (cf. 6,12; 7,54-60). În climatul bucuros al Crăciunului, această comemorare a primului creştin ucis pentru credinţă ar putea să apară nepotrivită. Totuşi, tocmai în perspectiva credinţei, celebrarea de astăzi se pune în sintonie cu adevărata semnificație a Crăciunului. De fapt, în martiriul lui Ștefan, violenţa este înfrântă de iubire, moartea de viaţă: el, în ora mărturiei supreme, contemplă cerurile deschise şi le dăruiește persecutorilor iertarea sa (cf. v. 60).

Acest tânăr slujitor al Evangheliei, plin de Duh Sfânt, a știut să-l relateze pe Isus cu cuvintele şi mai ales cu viaţa sa. Privind la el, vedem realizându-se promisiunea lui Isus făcută discipolilor săi: „Când vă vor maltrata din cauza mea, Duhul Tatălui vă va da forţa şi cuvintele pentru a da mărturie” (cf. Mt 10,19-20). La școala sfântului Ștefan, devenit asemenea Învățătorului său fie în viaţă fie în moarte, şi noi ne îndreptăm privirea spre Isus, martor fidel al Tatălui. Învățăm că gloria cerului, aceea care durează pentru viaţa veșnică, nu este făcută din bogății şi putere, ci din iubire şi dăruire de sine.

Avem nevoie să ținem privirea îndreptată spre Isus, „începutul şi desăvârșirea credinţei” (Evr 12,2), pentru a putea da cont de speranţa care ne-a fost dăruită (cf. 1Pt 3,15), prin intermediul provocărilor şi încercărilor pe care trebuie să le înfruntăm zilnic. Pentru noi creştinii, cerul nu mai este departe, separat de pământ: în Isus, cerul a coborât pe pământ. Şi grație Lui, cu puterea Duhului Sfânt, noi putem asuma tot ceea ce este uman şi să-l orientăm spre cer. Aşa încât prima mărturie este tocmai modul nostru de a fi umani, un stil de viaţă plăsmuit după Isus: blând şi curajos, umil şi nobil, nonviolent.

Ștefan era diacon, unul dintre primii şapte diaconi ai Bisericii (cf. Fap 6,1-6). El ne învaţă să-l vestim pe Cristos prin gesturi de fraternitate şi de caritate evanghelică. Mărturia sa, culminată în martiriu, este izvor de inspirație pentru reînnoirea comunităţilor noastre creştine. Ele sunt chemate să devină tot mai misionare, îndreptate toate spre evanghelizare, hotărâte să ajungă la bărbații şi femeile din periferiile existențiale şi geografice unde este mai multă sete de speranţă şi de mântuire. Comunităţi care nu urmează logica mondenă, care nu se pun în centru pe ele însele, propria imagine, ci numai gloria lui Dumnezeu şi binele oamenilor, în special al celor mici şi al celor săraci.

Sărbătoarea acestui prim martir Ștefan ne cheamă să ne amintim de toţi martirii de ieri şi de astăzi – astăzi sunt atâția! –, să ne simţim în comuniune cu ei şi să le cerem harul de a trăi şi a muri cu numele lui Isus în inimă şi pe buze. Maria, Mama Răscumpărătorului, să ne ajute să trăim acest timp al Crăciunului îndreptându-ne privirea spre Isus, pentru a deveni în fiecare zi mai asemănători cu El.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Mă unesc cu durerea care s-a abătut asupra iubitei populaţii din Filipine din cauza taifunului Phanfone. Mă rog pentru numeroasele victime, pentru răniți şi pentru familiile lor. Îi invit pe toţi să recite cu mine Bucură-te Marie pentru acest popor pe care îl iubesc mult.

Bucură-te Marie,…

Vă salut pe voi toţi, pelerini care provin din Italia şi din toate țările. Bucuria Crăciunului care umple şi astăzi inimile noastre, să trezească în toţi dorința de a-l contempla pe Isus în grota ieslei, pentru a-l sluji şi a-l iubi după aceea în fraţii noştri, în special cei mai nevoiași.

În aceste zile am primit atâtea mesaje de urări din Roma şi din alte părţi ale lumii. Nu-mi este posibil să răspund fiecăruia dar mă rog pentru fiecare. De aceea exprim astăzi vouă şi tuturor mulțumirea mea sinceră, în special pentru darul rugăciunii pe care atâția dintre voi au promis să o facă: multe mulțumiri.

Sărbătoare frumoasă de sfântul Ștefan. Vă rog, continuați să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.