Categorii

Angelus (26.12.2016)

angelus-26122016Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Bucuria Crăciunului umple şi astăzi inimile noastre, în timp ce liturgia ne face să celebrăm martiriului sfântului Ştefan, primul martir, invitându-ne să primim mărturia pe care cu jertfa sa el ne-a lăsat-o. Este mărturia proprie a martiriului creştin, îndurat din iubire faţă de Isus Cristos; martiriu care continuă să fie prezent în istoria Bisericii, de la Ştefan până în zilele noastre.

Despre această mărturie ne-a vorbit Evanghelia de astăzi (cf. Mt 10,17-22). Isus le prevesteşte discipolilor refuzul şi persecuţia pe care le vor întâlni: „Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu” (v. 22). Dar pentru ce îi persecută lumea pe creştini? Lumea îi urăşte pe creştini pentru acelaşi motiv pentru care l-a urât pe Isus, pentru că El a adus lumina lui Dumnezeu şi lumea preferă întunericul pentru a ascunde faptele sale rele. Ne amintim că Isus însuşi, la Ultima Cină, l-a rugat pe Tatăl pentru ca să ne apere de spiritul lumesc rău. Există opoziţie între mentalitatea Evangheliei şi cea lumească. A-l urma pe Isus înseamnă a urma lumina sa, care s-a aprins în noaptea din Betleem, şi a abandona întunericul lumii.

Protomartirul Ştefan, plin de Duh Sfânt, a fost ucis cu pietre pentru că a mărturisit credinţa sa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Unicul Născut care vine în lume invită pe fiecare credincios să aleagă calea luminii şi a vieţii. Aceasta este semnificaţia venirii sale printre noi. Iubindu-l pe Domnul şi ascultând de glasul său, diaconul Ştefan l-a ales pe Cristos, Viaţă şi Lumină pentru orice om. Alegând adevărul, el a devenit în acelaşi timp victimă a misterului fărădelegii prezent în lume. Dar în Cristos, Ştefan a învins!

Şi astăzi Biserica, pentru a da mărturie despre lumină şi despre adevăr, experimentează în diferite locuri persecuţii dure, până la dovada supremă a martiriului. Câţi fraţi ai noştri şi surori ale noastre în credinţă îndură samavolnicii, violenţe şi sunt urâţi din cauza lui Isus! Eu vă spun un lucru, martirii de astăzi sunt în număr mai mare faţă de cei din primele secole. Când noi citim istoria primelor secole, aici, la Roma, citim atâta cruzime faţă de creştini; eu vă spun: aceeaşi cruzime există astăzi, şi în număr mai mare, faţă de creştini. Astăzi vrem să ne gândim la ei care îndură persecuţie, şi să fim aproape de ei cu afectul nostru, rugăciunea noastră şi chiar cu plânsul nostru. Ieri, în ziua de Crăciun, creştinii persecutaţi în Irak au celebrat Crăciunul în catedrala lor distrusă: este un exemplu de fidelitate faţă de Evanghelie. În pofida încercărilor şi a pericolelor, ei mărturisesc cu curaj apartenenţa lor la Cristos şi trăiesc Evanghelia angajându-se în favoarea celor din urmă, a celor mai neglijaţi, făcând bine tuturor fără deosebire; astfel mărturisesc caritatea în adevăr.

Făcând spaţiu înăuntrul inimii noastre Fiului lui Dumnezeu care ni se dăruieşte la Crăciun, reînnoim voinţa bucuroasă şi curajoasă de a-l urma cu fidelitate ca singură călăuză, perseverând în trăirea conform mentalităţii evanghelice şi refuzând mentalitatea dominatorilor din această lume.

Fecioarei Maria, Mama lui Dumnezeu şi Regina martirilor, înălţăm rugăciunea noastră, pentru ca să ne conducă şi să ne susţină mereu pe drumul nostru în urmarea lui Isus Cristos, pe care-l contemplăm în grota ieslei şi care este Martorul fidel al lui Dumnezeu Tatăl.

_______________

După Angelus

Exprim vii condoleanţe pentru vestea tristă a avionului rus prăbuşit în Marea Neagră. Domnul să mângâie iubitul popor rus şi rudele pasagerilor care erau la bord: jurnalişti, echipaj şi excelentul cor şi orchestra Forţelor Armate. Sfânta Fecioară Maria să susţină operaţiunile de căutare aflate actualmente în desfăşurare. În 2004, corul a cântat în Vatican pentru a 26-a aniversare a pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea.

Iubiţi fraţi şi surori,

În climatul de bucurie creştină care provine din Naşterea lui Isus, vă salut şi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră. Vouă tuturor, veniţi din Italia şi din diferite naţiuni, reînnoiesc urarea de pace şi de seninătate: aceste zile să fie, pentru voi şi pentru rudele voastre, zile de bucurie şi de fraternitate. Salut şi trimit urări tuturor persoanelor care se numesc Ştefan sau Ştefania!

În aceste săptămâni am primit atâtea mesaje de felicitare din toată lumea. Nefiindu-mi posibil să răspund la fiecare, exprim astăzi tuturor mulţumirea mea sinceră, în special pentru darul rugăciunii. Mulţumesc din inimă! Domnul să vă recompenseze cu generozitatea sa!

Sărbătoare frumoasă! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.