Categorii

Angelus (26.03.2017)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În centrul Evangheliei din această a patra duminică din Postul Mare se află Isus şi un om orb din naştere (cf. In 9,1-41). Cristos îi redă vederea şi face această minune cu un soi de rit simbolic: mai întâi amestecă pământ cu salivă şi unge ochii orbului; apoi îi porunceşte să meargă să se spele în piscina Siloe. Acel om merge, se spală şi dobândeşte vederea. Era un orb din naştere. Cu această minune Isus se manifestă şi ni se manifestă ca lumină a lumii; şi orbul din naştere ne reprezintă pe fiecare dintre noi, care am fost creaţi pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, însă din cauza păcatului suntem ca nişte orbi, avem nevoie de o lumină nouă; toţi avem nevoie de o lumină nouă: cea a credinţei, pe care Isus ne-a dăruit-o. De fapt, acel orb din Evanghelie dobândind vederea se deschide la misterul lui Cristos. Isus îl întreabă: „Tu crezi în Fiul Omului?” (v. 35). „Şi cine este, Doamne, pentru ca să cred în el?”, răspunde orbul vindecat (v. 36). „L-ai văzut: este cel care vorbeşte cu tine” (v. 37). „Cred, Doamne!” şi se prosternă în faţa lui Isus.

Acest episod ne induce să reflectăm asupra credinţei noastre, credinţa noastră în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp se referă şi la Botez, care este primul sacrament al credinţei: sacramentul care ne face „să venim la lumină”, prin renaşterea din apă şi din Duhul Sfânt; aşa cum s-a întâmplat cu orbul din naştere, căruia i s-au deschis ochii după ce s-a spălat în apa din piscina din Siloe. Orbul din naştere şi vindecat ne reprezintă atunci când nu ne dăm seama că Isus este lumina, este „lumina lumii”, când privim în altă parte, când preferăm să ne încredem în lumini mici, când bâjbâim în întuneric. Faptul că acel orb nu are un nume ne ajută să ne oglindim cu faţa noastră şi cu numele nostru în istoria sa. Şi noi am fost „iluminaţi” de Cristos la Botez, deci suntem chemaţi să ne comportăm ca fii ai luminii. Şi a ne comporta ca fii ai luminii cere o schimbare radicală de mentalitate, o capacitate de a judeca oamenii şi lucrurile după o altă scară de valori, care vine de la Dumnezeu. De fapt, sacramentul Botezului cere alegerea de a trăi ca fii ai luminii şi de a umbla în lumină. Dacă acum v-aş întreba: „Credeţi că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Credeţi că vă poate schimba inima? Credeţi că poate arăta realitatea aşa cum o vede El, nu cum o vedem noi? Credeţi că El este lumină, că ne dă lumina adevărată?”, ce aţi răspunde? Fiecare să răspundă în inima sa.

Ce înseamnă a avea lumina adevărată, a umbla în lumină? Înainte de toate înseamnă a abandona luminile false: lumina rece şi efemeră a prejudecăţii împotriva altora, pentru că prejudecata deformează realitatea şi ne încarcă de aversiune împotriva celor pe care-i judecăm fără milostivire şi-i condamnăm fără apel. Aceasta este pâine de toate zilele! Când sunt bârfiţi alţii, nu se merge în lumină, se merge în umbre. O altă lumină falsă, pentru că este seducătoare şi ambiguă, este cea a interesului personal: dacă evaluăm oamenii şi lucrurile pe baza criteriului utilului nostru, al plăcerii noastre, al prestigiului nostru, nu facem adevărul în relaţii şi în situaţii. Dacă mergem pe acest drum al căutării numai a interesului personal, umblăm în întuneric.

Sfânta Fecioară, care cea dintâi l-a primit pe Isus, lumină a lumii, să ne dobândească harul de a primi din nou în acest Post Mare lumina credinţei, redescoperind darul inestimabil al Botezului, pe care noi toţi l-am primit. Şi această nouă iluminare să ne transforme în atitudini şi în acţiuni, pentru a fi şi noi, pornind de la sărăcia noastră, de la puţinul nostru, purtători ai unei raze a luminii lui Cristos.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri la Almería (Spania) au fost proclamaţi fericiţi José Álvarez-Benavides y de la Torre şi o sută paisprezece însoţitori martiri. Aceşti preoţi, călugări şi laici au fost martori eroici ai lui Cristos şi ai Evangheliei sale de pace şi de reconciliere fraternă. Exemplul lor şi mijlocirea lor să susţină angajarea Bisericii în edificarea civilizaţiei iubirii.

Vă salut pe voi toţi, care proveniţi din Roma, din Italia şi din diferite ţări, îndeosebi pelerinii din Córdoba (Spania), tinerii de la colegiul Saint-Jean de Passy din Paris, credincioşii din Loreto, credincioşii din Quartu Sant’Elena, Rende, Maiori, Poggiomarino şi adolescenţii din decanatul „Romana-Vittoria” din Milano. Şi cu privire la Milano, aş vrea să-i mulţumesc cardinalului arhiepiscop şi întregului popor milanez pentru primirea călduroasă de ieri. Într-adevăr m-am simţit ca acasă, şi asta cu toţi cei care cred şi cei care nu cred. Vă mulţumesc mult, dragi milanezi, şi vă voi spune un lucru: am constatat că e adevărat ceea ce se spune: „A Milan si riceve col coeur in man!” [„La Milano eşti primit cu inima în mână”].

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.