Categorii

Angelus (24.7.2016)

Angelus-24072016Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (Lc 11,1-13) se deschide cu scena lui Isus care se roagă singur, deoparte; când termină, discipolii îi cer: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (v. 1); şi El răspunde: „Când vă rugaţi, spuneţi: «Tată…»” (v. 2). Acest cuvânt este „secretul” rugăciunii lui Isus, este cheia pe care El însuşi ne-o dă pentru ca să putem intra şi noi în acel raport de dialog confidenţial cu Tatăl care a însoţit şi a susţinut toată viaţa sa.

La apelativul „Tată” Isus asociază două cereri: „sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta” (v. 2). Rugăciunea lui Isus, deci rugăciunea creştină, înseamnă înainte de toate a face loc lui Dumnezeu, lăsându-l să-şi manifeste sfinţenia în noi şi făcând să înainteze împărăţia sa, pornind de la posibilitatea de a exercita domnia sa iubire în viaţa noastră.

Alte trei cereri completează această rugăciune pe care Isus ne-o învaţă, „Tatăl Nostru”. Sunt trei cereri care exprimă necesităţile noastre fundamentale: pâinea, iertarea şi ajutorul în ispite (cf. v. 3-4). Nu se poate trăi fără pâine, nu se poate trăi fără iertare şi nu se poate trăi fără ajutorul lui Dumnezeu în ispite. Pâinea pe care Isus ne face s-o cerem este cea necesară, nu superfluul; este pâinea pelerinilor, cea corectă, o pâine care nu se acumulează şi nu se iroseşte, care nu îngreunează drumul nostru. Iertarea este, înainte de toate, aceea pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu: numai conştiinţa că suntem păcătoşi iertaţi de milostivirea divină infinită poate ne poate face capabili să săvârşim gesturi concrete de reconciliere fraternă. Dacă o persoană nu se simte păcătos iertat, niciodată nu va putea face un gest de iertare sau de reconciliere. Se începe de la inimă unde unul se simte păcătos iertat. Ultima cerere, „şi nu ne duce în ispită”, exprimă conştiinţa condiţiei noastre, mereu expusă curselor răului şi corupţiei. Toţi cunoaştem ce este o ispită!

Învăţătura lui Isus despre rugăciune continuă cu două parabole, cu care El ia ca model atitudinea unui prieten faţă de un alt prieten şi aceea a unui tată faţă de fiul său (cf. v. 5.12). Ambele vor să ne înveţe să avem încredere deplină în Dumnezeu, care este Tată. El cunoaşte mai bine decât noi înşine necesităţile noastre, dar vrea ca să i le prezentăm cu îndrăzneală şi cu insistenţă, pentru că acesta este modul nostru de a participa la opera sa de mântuire. Rugăciunea este primul şi principalul „instrument de lucru” în mâinile noastre! A insista cu Dumnezeu nu foloseşte pentru a-l convinge, ci pentru a întări credinţa noastră şi răbdarea noastră, cu alte cuvinte capacitatea noastră de a lupta împreună cu Dumnezeu pentru lucrurile cu adevărat importante şi necesare. În rugăciune suntem în doi: Dumnezeu şi eu care luptăm împreună pentru lucrurile importante.

Între acestea, este unul, marele lucru important pe care Isus îl spune astăzi în Evanghelie, dar pe care noi aproape niciodată nu-l cerem, şi este Duhul Sfânt. „Dăruieşte-mi-l pe Duhul Sfânt!”. Şi Isus o spune: „Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?” (v. 13). Duhul Sfânt! Trebuie să cerem ca Duhul Sfânt să vină în noi. Dar la ce foloseşte Duhul Sfânt? Foloseşte pentru a trăi bine, pentru a trăi cu înţelepciune şi iubire, făcând voinţa lui Dumnezeu. Ce rugăciune frumoasă ar fi, în această săptămână, ca fiecare dintre noi să-i ceară Tatălui: „Tată, dă-mi-l pe Duhul Sfânt!”. Sfânta Fecioară Maria ne demonstrează asta cu existenţa sa, în întregime însufleţită de Duhul lui Dumnezeu. Să ne ajute ea să ne rugăm Tatălui uniţi cu Isus, pentru a trăi nu în manieră lumească, ci după Evanghelie, conduşi de Duhul Sfânt

____________________

APEL

În aceste ore sufletul nostru este încă o dată zdruncinat de ştiri triste referitoare la acte deplorabile de terorism şi de violenţă, care au cauzat durere şi moarte. Mă gândesc la evenimentele dramatice din München în Germania şi din Kabul în Afganistan, unde şi-au pierdut viaţa numeroase persoane nevinovate.

Sunt aproape de rudele victimelor şi de răniţi. Vă invit să vă uniţi cu rugăciunea mea, pentru ca Domnul să inspire tuturor propuneri de bine şi de fraternitate. Cu cât par mai insurmontabile dificultăţile şi întunecate perspectivele de siguranţă şi de pace, cu atât mai insistentă trebuie să devină rugăciunea noastră.

______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În aceste zile atâţia tineri, din orice parte a lumii, se îndreaptă spre Cracovia, unde va avea loc a treizeci şi una Zi Mondială a Tineretului. Şi eu voi pleca miercurea viitoare, pentru a-i întâlni pe aceşti tineri şi tinere şi a celebra cu ei şi pentru ei Jubileul Milostivirii, cu mijlocirea sfântului Ioan Paul al II-lea. Vă cer să mă însoţiţi cu rugăciunea. Încă de acum salut şi mulţumesc celor care lucrează pentru a-i primi pe tinerii pelerini, cu numeroşi episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, laici. Un gând special adresez foarte multor tineri care, neputând să fie prezenţi personal, vor urmări evenimentul prin intermediul mijloacelor de comunicare. Vom fi uniţi cu toţi în rugăciune!

Şi acum vă salut pe voi, dragi pelerini care proveniţi din Italia şi din alte ţări. Îndeosebi pe cei din São Paulo şi din São João de Boa Vista din Brazilia; corul „Giuseppe Denti” din Cremona; şi pe participanţii la pelerinajul pe bicicletă de la Piumazzo la Roma, îmbogăţit de angajarea de solidaritate. Salut tinerii din Valperga şi Pertusio Canavese, Torino: continuaţi să încercaţi să trăiţi şi nu să vegetaţi, aşa cum aţi scris pe tricoul vostru.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.