Categorii

Angelus (24.2.2019)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (cf. Lc 6,27-38) se referă la un punct central şi caracterizant al vieţii creştine: iubirea faţă de duşmani. Cuvintele lui Isus sunt clare: „Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează!” (v. 27-28). Şi acesta nu este un optional, este o poruncă. Nu este pentru toţi, ci pentru discipoli, pe care Isus îi numeşte „voi care mă ascultaţi”. El ştie foarte bine că a-i iubi pe duşmani merge dincolo de posibilităţile noastre, însă pentru aceasta s-a făcut om: nu pentru a ne lăsa aşa cum suntem, ci pentru a ne transforma în bărbaţi şi femei capabili de o iubire mai mare, aceea a Tatălui său şi al nostru. Aceasta este iubirea pe care Isus o dăruieşte celui care „îl ascultă”. Şi atunci devine posibilă! Cu El, graţie iubirii sale, Duhului său, noi putem iubi şi pe cel care nu ne iubeşte, şi pe cel care ne face rău.

În acest mod, Isus vrea ca în fiecare inimă iubirea lui Dumnezeu să triumfeze asupra urii şi asupra supărării. Logica iubirii, care culmină în Crucea lui Cristos, este semnul distinctiv al creştinului şi ne induce să mergem în întâmpinarea tuturor cu inimă de fraţi. Dar cum este posibil de depăşit instinctul uman şi legea lumească a represiunii? Răspunsul îl dă Isus în aceeaşi pagină evanghelică: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (v. 36). Cine îl ascultă pe Isus, cine se străduieşte să-l urmeze chiar dacă asta costă, devine fiu al lui Dumnezeu şi începe să se asemene cu adevărat cu Tatăl care este în ceruri. Devenim capabili de lucruri pe care niciodată nu ne-am fi gândit că le putem spune sau face şi de care chiar ne-am fi ruşinat, dar care în schimb acum ne dau bucurie şi pace. Nu mai avem nevoie să fim violenţi, cu cuvintele şi gesturile; ne descoperim capabili de duioşie şi de bunătate; şi simţim că toate acestea nu vin de la noi ci de la El, aşadar nu ne mândrim de asta, ci suntem recunoscători pentru asta.

Nu există nimic mai mare şi mai rodnic decât iubirea: ea conferă persoanei toată demnitatea sa, în timp ce, dimpotrivă, ura şi răzbunarea o diminuează, desfigurează frumuseţea creaturii făcute după chipul lui Dumnezeu.

Această poruncă, de a răspunde la insultă şi la ofensă cu iubire, a generat în lume o nouă cultură: „cultura milostivirii – trebuie s-o învăţăm bine şi s-o practicăm bine această cultură a milostivirii – care dă viaţă unei adevărate revoluţii” (Scrisoarea apostolică Misericordia et misera, 20). Este revoluţia iubirii, ai cărei protagonişti sunt martirii din toate timpurile. Şi Isus ne asigură că nu va fi zadarnic comportamentul nostru, impregnat de iubirea faţă de cei care ne fac rău. El spune: „Iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da […], căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!” (v. 37-38). Este frumos acest lucru. Va fi un lucru frumos pe care Dumnezeu ni-l va da dacă noi suntem generoşi, milostivi. Trebuie să iertăm pentru că Dumnezeu ne-a iertat şi ne iartă mereu. Dacă nu iertăm complet, nu putem pretinde să fim iertaţi complet. În schimb, dacă inimile noastre se deschid la milostivire, dacă se pecetluieşte iertarea cu o îmbrăţişare fraternă şi se creează legăturile comuniunii, proclamăm în faţa lumii că este posibil să învingem răul cu binele. Uneori pentru noi este mai uşor să ne amintim de greşelile pe care ni le-au făcut şi de relele pe care ni le-au făcut şi nu lucrurile bune; până acolo încât există oameni care au această obişnuinţă şi devine o boală. Sunt „colecţionari de nedreptăţi”: îşi amintesc numai de lucrurile urâte pe care le-au făcut lor. Şi acesta nu este un drum. Trebuie să facem contrariul, spune Isus. Să ne amintim de lucrurile bune şi atunci când vine cineva cu o bârfă şi vorbeşte rău despre altul, să spunem: „Eh da, poate că… dar are acest aspect bun…”. A răsturna discursul. Aceasta este revoluţia milostivirii.

Fecioara Maria să ne ajute să ne lăsăm atinşi la inimă de acest cuvânt sfânt al lui Isus, arzător ca focul, care ne transformă şi ne face capabili să săvârşim binele fără răsplată, să săvârşim binele fără răsplată, mărturisind peste tot victoria iubirii.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

În această dimineaţă s-a încheiat aici în Vatican o întâlnire foarte importantă despre tema protecţiei minorilor. Erau convocaţi patriarhii, preşedinţii tuturor Conferinţelor Episcopale, conducătorii Bisericilor orientale catolice, reprezentanţii superiorilor şi superioarelor congregaţiilor călugăreşti şi diferiţi colaboratori ai mei din Curia Romană.

Aşa cum ştiţi, problema abuzurilor sexuale faţă de minori din partea membrilor clerului a provocat de mult timp scandal grav în Biserică şi în opinia publică, fie datorită suferinţelor dramatice ale victimelor, fie datorită neatenţiei nejustificabile faţă de ei şi a acoperirii vinovaţilor din partea persoanelor responsabile în Biserică.

Deoarece este o problemă răspândită în fiecare continent, am voit ca s-o tratăm împreună, în mod coresponsabil şi colegial, noi, păstori ai comunităţilor catolice din toată lumea. Am ascultat glasul victimelor, ne-am rugat şi am cerut iertare lui Dumnezeu şi persoanelor ofensate, am conştientizat responsabilităţile noastre, obligaţia noastră de a face dreptate în adevăr, de a refuza în mod radical orice formă de abuz de putere, de conştiinţă şi sexual.

Vrem ca toate activităţile şi locurile Bisericii să fie mereu pe deplin sigure pentru minori; să se ia toate măsurile posibile pentru ca asemenea delicte să nu se repete; Biserica să redevină absolut credibilă şi de încredere în misiunea sa de slujire şi de educaţie pentru cei mici conform învăţăturii lui Isus.

În acest mod vom şti să colaborăm cu toată inima noastră şi cu eficacitate, împreună cu toate persoanele de bunăvoinţă şi cu toate componentele şi forţele pozitive ale societăţii, în toate ţările şi la nivel internaţional, pentru ca să se combată până la capăt, în orice formă a sa, plaga foarte gravă a violenţei faţă de sute de milioane de minori, fete şi băieţi, tinere şi tineri, în toată lumea.

Adresez un salut cordial vouă tuturor pelerini din Roma, din Italia şi din diferite ţări.

Salut credincioşii din dieceza de Sevilla; pe cei din Trieste, Agropoli şi Venegono Inferiore.

Salut grupul venit cu ocazia „Zilei bolilor rare” şi doresc ca pacienţii şi familiilor lor să fie susţinuţi cum se cuvine în parcursul greu, atât la nivel medical cât şi legislativ.

Şi vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.