Categorii

Angelus (2.8.2020)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică ne prezintă minunea înmulţirii pâinilor (cf. Mt 14,13-21). Scena se desfășoară într-un loc pustiu, unde Isus s-a retras cu discipolii săi. Însă oameni ajung la El pentru a-l asculta şi pentru a fi vindecați: de fapt, cuvintele sale şi gesturile sale vindecă şi dau speranţă. La apusul soarelui, mulțimile încă erau acolo şi discipolii, oameni practici, îl invită pe Isus să le dea drumul pentru ca să poată merge ca să-şi procure de mâncare. Însă El răspunde: „Dați-le voi să mănânce” (v. 16). Să ne imaginăm fețele discipolilor! Isus ştie bine ce urmează să facă, însă vrea să schimbe atitudinea lor: să nu spună „dă-le drumul, ca să se descurce, ca să găsească ei de mâncare”, nu, ci „ce anume ne oferă Providenţa de împărtășit?”. Două atitudini contrare. Şi Isus vrea să-i ducă la a doua atitudine, pentru că prima propunere este propunerea unui om practic, dar nu este generoasă: „dă-le drumul, ca să meargă pentru a găsi, pentru a se descurca”. Isus gândeşte într-un alt mod. Isus, prin această situaţie, vrea să-i educe pe prietenii săi de ieri şi de astăzi la logica lui Dumnezeu. Şi care este logica lui Dumnezeu pe care o vedem aici? Logica de a ne îngriji de celălalt. Logica de a nu ne spăla pe mâini, logica de a nu privi în altă parte. Logica de a ne îngriji de celălalt. Acel „să se descurce” nu intră în vocabularul creştin.

Imediat ce unul din cei doisprezece spune, cu realism: „Aici nu avem decât cinci pâini şi doi pești!”, Isus răspunde: „Aduceți-mi-le aici” (v. 17-18). Ia acea hrană în mâinile sale, îşi ridică ochii spre cer, recită binecuvântarea şi începe să frângă şi să dea discipolilor porţiile pentru a le distribui. Şi acele pâini şi acei pești nu se termină, sunt îndeajuns şi chiar prisosesc pentru mii de persoane.

Cu acest gest Isus manifestă puterea sa, însă nu în mod spectaculos, ci ca semn al carității, al generozității lui Dumnezeu Tatăl faţă de fiii săi obosiți şi nevoiași. el este cufundat în viaţa poporului său, îi înţelege oboselile, îi înţelege limitele, dar nu lasă ca nimeni să se piardă sau să dispară: hrănește cu al său Cuvânt şi dăruiește hrană îmbelșugată pentru întreținere.

În această relatare evanghelică se percepe şi referința la Euharistie, mai ales acolo unde descrie binecuvântarea, frângerea pâinii, încredințarea ei discipolilor, împărţirea ei mulțimii (v. 19). Şi trebuie notat că de strânsă este legătura între pâinea euharistică, hrana pentru viaţa veșnică, şi pâinea cea de toate zilele, necesară pentru viaţa pământească. Înainte de a se oferi pe sine însuși Tatălui ca Pâine a mântuirii, Isus se îngrijește de hrană pentru cei care-l urmează şi care, numai pentru a rămâne cu El, au uitat să-şi ia provizii. Uneori se contrapune spirit şi materie, însă în realitate spiritualismul, ca şi materialismul, este străin de Biblie. Nu este un limbaj al Bibliei.

Compasiunea, duioșia pe care Isus a arătat-o faţă de mulțimi nu este sentimentalism, ci manifestarea concretă a iubirii care se îngrijește de necesităţile persoanelor. Şi noi suntem chemaţi să ne apropiem de masa euharistică având aceleași atitudini ale lui Isus: [înainte de toate] compasiune faţă de nevoile celuilalt. Acest cuvânt care se repetă în Evanghelie atunci când Isus vede o problemă, o boală sau acești oameni fără hrană. „I s-a făcut milă”. Mila nu este un sentiment pur material; adevărata compătimire este a pătimi cu, a lua asupra noastră durerile altuia. Probabil că ne va face bine astăzi să ne întrebăm: eu am compătimire? Când citesc știrile despre războaie, despre foamete, despre pandemii, atâtea lucruri, am compătimire faţă de acei oameni? Eu am compătimire faţă de oamenii care sunt aproape de mine? Sunt capabil să pătimesc cu ei, sau privesc în altă parte sau spun „să se descurce ei”? Să nu uităm acest cuvânt „compătimire”, care este încredere în iubirea providențială a Tatălui şi înseamnă împărtășire curajoasă.

Maria Preasfântă să ne ajute să parcurgem drum pe care Domnul ni-l indică în Evanghelia de astăzi. Este parcursul fraternității, care este esenţial pentru a înfrunta sărăciile şi suferinţele din această lume, în special în acest moment grav, şi care ne proiectează dincolo de lumea însăși, pentru că este un drum care începe de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu.

_______________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori,

Mă gândesc la poporul din Nicaragua care suferă datorită atentatului la catedrala din Managua, unde a fost foarte dăunată – aproape distrusă – imaginea atât de venerată a lui Cristos, care a însoţit şi a susținut în timpul secolelor viaţa poporului credincios. Iubiți fraţi nicaraguani, sunt aproape de voi şi mă rog pentru voi.

De ieri şi până la miezul nopții de astăzi este „Iertarea de la Assisi”, darul spiritual pe care sfântul Francisc l-a obţinut de la Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei Maria. Este vorba de o indulgență plenară care se poate primi apropiindu-ne de sacramentele Spovezii şi Euharistiei şi vizitând o biserică parohială sau franciscană, recitând Crezul, Tatăl Nostru şi rugându-ne pentru papa şi intențiile sale. Indulgența poate să fie destinată şi unei persoane răposate. Cât de important să se repună mereu în centru iertarea lui Dumnezeu, care „generează paradis” în noi şi în jurul nostru, această iertare care vine din inima lui Dumnezeu care este milostiv!

Vă salut cu afect pe voi prezenţi aici, romani – atâția! – şi pelerini: văd alpinii din Palasco acolo, îi salut! Şi atâția brazilieni acolo, cu steagurile. Îi salut pe toţi, şi pe cinstitorii Neprihănitei, mereu prezenți.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.