Categorii

Angelus (18.11.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În textul Evangheliei din această duminică (cf. Mc 13,24-32), Domnul vrea să-i instruiască pe discipolii săi cu privire la evenimentele viitoare. Nu este în primul rând un discurs despre sfârşitul lumii, mai degrabă este invitaţia de a trăi bine prezentul, de a fi vigilenţi şi mereu gata pentru momentul în care vom fi chemaţi să dăm cont de viaţa noastră. Spune Isus: „În zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer” (v. 24-25). Aceste cuvinte ne fac să ne gândim la prima pagină din cartea Genezei, relatarea creaţiei: soarele, luna, stelele, care de la începutul timpului strălucesc în ordinea lor şi aduc lumină, semn de viaţă, aici sunt descrise în decăderea lor, în timp ce se prăbuşesc în întuneric şi în haos, semn al sfârşitului. În schimb lumina care va străluci în acea ultimă zi va fi unică şi nouă: va fi aceea a Domnului Isus care va veni în glorie cu toţi sfinţii. În acea întâlnire vom vedea în sfârşit Faţa sa în lumina deplină a Treimii; o Faţă strălucitoare de iubire, în faţa căreia va apare în adevăr total şi fiecare fiinţă umană.

Istoria umanităţii, ca şi istoria personală a fiecăruia dintre noi, nu poate să fie înţeleasă ca o simplă înşiruire de cuvinte şi de fapte care nu au un sens. Nici nu poate fi interpretată în lumina unei viziuni fataliste, ca şi cum totul ar fi deja prestabilit conform unui destin care sustrage orice spaţiu de libertate, împiedicând să facă alegeri care să fie rod al unei adevărate decizii. Mai degrabă, în Evanghelia de astăzi Isus spune că istoria popoarelor şi cea a fiecăruia au un scop şi o ţintă la care trebuie să ajungă: întâlnirea definitivă cu Domnul. Nu cunoaştem timpul şi nici modalităţile în care va avea loc asta; Domnul a reafirmat că „nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul” (v. 32); totul este păstrat în secretul misterului Tatălui. Totuşi cunoaştem un principiu fundamental cu care trebuie să ne confruntăm: „Cerul şi pământul vor trece – spune Isus –, dar cuvintele mele nu vor trece” (v. 31). Adevăratul punct crucial este acesta. În acea zi, fiecare dintre noi va trebui să înţeleagă dacă Cuvântul Fiului lui Dumnezeu a luminat propria existenţă personală, sau dacă i-a întors spatele preferând să se încreadă în propriile cuvinte. Va fi mai mult ca oricând momentul în care să ne abandonăm definitiv în iubirea Tatălui şi să ne încredinţăm milostivirea sa.

Nimeni nu poate scăpa de acest moment, niciunul dintre noi! Viclenia, pe care adesea o punem în comportamentele noastre pentru a acredita imaginea pe care vrem s-o oferim, nu va mai fi de folos; în acelaşi mod, puterea banului şi a mijloacelor economice cu care pretindem cu îngâmfare să cumpărăm totul şi pe toţi, nu va mai putea fi folosită. Vom avea cu noi nimic altceva decât ceea ce am realizat în această viaţă crezând în Cuvântul său: totul şi  nimicul din ceea ce am trăit sau am neglijat să facem. Cu noi vom duce numai ceea ce am dăruit.

Să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria, aşa încât constatarea caracterului nostru provizoriu pe pământ şi a limitei noastre să nu ne facă să ne prăbuşim în nelinişte, ci să ne amintească de responsabilitatea faţă de noi înşine, faţă de aproapele, faţă de întreaga lume.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, am celebrat astăzi în bazilica „Sfântul Petru” o Liturghie în prezenţa săracilor, însoţiţi de asociaţiile şi de grupurile parohiale. Peste puţin timp voi participa la prânz în Aula „Paul al VI-lea” cu multe persoane sărace. Iniţiative asemănătoare de rugăciune şi de împărtăşire sunt promovate în diecezele din lume, pentru a exprima apropierea comunităţii creştine de cei care trăiesc în condiţie de sărăcie. Această Zi, care implică tot mai multe parohii, asociaţii şi mişcări ecleziale, vrea să fie un semn de speranţă şi un stimulent de a deveni instrumente de milostivire în ţesutul eclezial.

Cu durere am aflat ştirea despre măcelul făcut în urmă cu două zile într-un lagăr de evacuaţi în Republica Centrafricană, în care au fost ucişi şi doi preoţi. Acestui popor atât de drag mie, unde am deschis prima Poartă Sfântă în Anul Milostivirii, exprim toată apropierea mea şi iubirea mea. Să ne rugăm pentru morţi şi răniţi şi pentru ca să înceteze orice violenţă în acea ţară iubită care are atâta nevoie de pace. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria… [Bucură-te, Marie]

O rugăciune specială se îndreaptă spre cei care sunt loviţi de incendiile care biciuiesc California şi acum şi spre victimele gerului de pe coasta de est a Statelor Unite. Domnul să-i primească în pacea sa pe răposaţi, să-i întărească pe cei din familie şi să-i susţină pe cei care se angajează în ajutoare.

Şi acum vă salut pe voi, familii, parohii, asociaţii şi pe fiecare credincios, care aţi venit din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Îndeosebi salut pelerinii din Union City şi Brooklyn, cei din Puerto Rico împreună episcopul de Ponce şi grupul de preoţi din Campanha (Brazilia) cu episcopul lor; precum şi însoţitorii la sanctuarele mariane din lume, Confederaţia italiană foşti-elevi din şcolile catolice, credincioşii din Crotone şi corul din Roncegno Terme.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.