Categorii

Angelus (17.7.2016)

Angelus-170720016Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Evanghelia de astăzi evanghelistul Luca relatează despre Isus care, în timp ce este în drum spre Ierusalim, intră într-un sat şi este primit în casa a două surori: Marta şi Maria (cf. Lc 10,38-42). Ambele oferă primire Domnului, dar o fac în moduri diferite. Maria stă aşezată la picioarele lui Isus şi ascultă cuvântul său (cf. v. 39), în schimb Marta este complet cuprinsă de lucrurile care trebuie pregătite; şi la un moment dat îi spune lui Isus: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” (v. 40). Şi Isus îi răspunde: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată” (v. 41-42).

În preocuparea sa şi dedicarea sa, Marta riscă să uite – şi aceasta este problema – lucrul cel mai important, adică prezenţa oaspetelui, care era Isus în acest caz. Se uită de prezenţa oaspetelui. Şi oaspetele nu trebuie pur şi simplu servit, hrănit, îngrijit în orice manieră. Mai ales trebuie ascultat. Amintiţi-vă bine de acest cuvânt: a asculta! Pentru că oaspetele trebuie primit ca persoană, cu istoria sa, cu inima sa bogată în sentimente şi în gânduri, aşa încât să se poată simţi cu adevărat în familie. Dar dacă tu primeşti un oaspete în casa ta şi continui să faci lucrurile, îl aşezi acolo, mut el şi mut tu, este ca şi cum ar fi de piatră: oaspetele de piatră. Oaspetele trebuie ascultat. Desigur, răspunsul pe care îl dă Isus lui Marta – când îi spune că este nevoie de un singur lucru – îşi află semnificaţia sa deplină cu referinţă la ascultarea cuvântului lui Isus însuşi, acel cuvânt care luminează şi susţine tot ceea ce suntem şi ceea ce facem. Dacă noi – de exemplu – mergem să ne rugăm în faţa Răstignitului, şi vorbim, vorbim şi apoi plecăm, nu-l ascultăm pe Isus! Nu-l lăsăm pe El să vorbească inimii noastre. A asculta: acesta este cuvântul-cheie. Nu uitaţi! Şi nu trebuie să uităm că în casa lui Marta şi Maria, Isus, înainte de a fi Domn şi Învăţător, este pelerin şi oaspete. Aşadar, răspunsul său are această primă şi cea mai imediată semnificaţie: „Marta, Marta, pentru ce te preocupi aşa de mult pentru oaspete ajungând să uiţi de prezenţa sa? – Oaspetele de piatră! – Pentru a-l primi nu sunt necesare multe lucruri; mai mult, este necesar un singur lucru: a-l asculta – iată cuvântul: a-l asculta –, a-i demonstra o atitudine fraternă, în aşa fel încât să-şi dea seama că este în familie şi nu într-un loc provizoriu”.

Înţeleasă astfel, ospitalitatea, care este una dintre faptele de milostenie, apare într-adevăr ca o virtute umană şi creştină, o virtute care în lumea de astăzi riscă să fie neglijată. De fapt, se înmulţesc azilele şi ospiciile, dar în aceste locuri nu întotdeauna se practică o ospitalitate reală. Se dă viaţă la diferite instituţii care se îngrijesc de multe forme de boală, de singurătate, de marginalizare, dar se diminuează probabilitatea pentru cel care este străin, marginalizat, exclus de a găsi pe cineva dispus să-l asculte: pentru că este străin, refugiat, migrant, a asculta această istorie dureroasă. Chiar şi în propria casă, printre propriile rude, se poate întâmpla să se găsească mai uşor servicii şi îngrijiri de diferite genuri decât ascultare şi primire. Astăzi suntem aşa de cuprinşi, cu frenezie, de atâtea probleme – dintre care unele neimportante – încât ne lipseşte capacitatea de ascultare. Suntem preocupaţi încontinuu şi astfel nu avem timp pentru a asculta. Şi eu aş vrea să vă întreb pe voi, să vă pun o întrebare, fiecare să răspundă în inima sa: tu, soţule, ai timp pentru a o asculta pe soţia ta? Şi tu, soţie, ai timp pentru a-l asculta pe soţul tău? Voi, părinţi, aveţi timp, timp de „pierdut”, pentru a-i asculta pe copii voştri? Sau pe bunicii voştri, pe bătrâni? – „Dar bătrânii spun mereu aceleaşi lucruri, sunt plictisitori…” – Dar au nevoie să fie ascultaţi! A asculta. Vă cer să învăţaţi să ascultaţi şi să dedicaţi pentru asta mai mult timp. În capacitatea de ascultare este rădăcina păcii.

Fecioara Maria, Mama ascultării şi a slujirii grijulii, să ne înveţe să fim primitori şi ospitalieri faţă de fraţii noştri şi faţă de surorile noastre.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În inimile noastre este vie durerea datorită măcelului care, în seara de joi, la Nisa, a secerat atâtea vieţi nevinovate, chiar şi atâţia copii. Sunt aproape de fiecare familie şi de întreaga naţiune franceză aflată în doliu. Dumnezeu, Tată bun, să primească toate victimele în pacea sa, să-i susţină pe cei răniţi şi să întărească rudele; El să risipească orice proiect de teroare şi de moarte, pentru ca niciun om să nu mai îndrăznească să verse sângele fratelui. O îmbrăţişare paternă şi fraternă tuturor locuitorilor din Nisa şi întregii naţiuni franceze. Şi acum, toţi împreună, să ne rugăm gândindu-ne la acest măcel, la victime, la rude. Să ne rugăm mai întâi în tăcere…

Bucură-te Marie…

Vă salut cu afect pe voi toţi, credincioşi din Roma şi din diferite ţări. Îndeosebi, din Irlanda, îi salut pe pelerinii din diecezele de Armagh şi Derry şi pe candidaţii la diaconatul permanent din dieceza de Elphin, cu soţiile lor.

Salut rectorul şi studenţii din al doilea an de la Seminarul Teologic Pontifical Calabrez „Sfântul Pius al X-lea”; pe tinerii din Spinadesco (dieceza de Cremona); pe tinerii din Comunitatea Pastorală a Sfinţilor Apostoli din Milano; pe ministranţii din Postioma şi Percellengo (dieceza de Treviso). Şi văd acolo şi pe pricepuţii fraţi chinezi: un mare salut vouă, chinezilor!

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.