Categorii

Angelus (17.3.2019)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În această a doua duminică din Postul Mare, liturgia ne face să contemplăm evenimentul Schimbării la faţă, în care Isus le dă discipolilor Petru, Iacob şi Ioan să preguste gloria învierii: o breşă de cer deasupra pământului. Evanghelistul Luca (cf. 9,28-36) ni-l arată pe Isus transfigurat pe munte, care este locul luminii, simbol fascinant al experienţei singulare rezervate celor trei discipoli. Ei urcă împreună cu Învăţătorul pe munte, îl văd cufundându-se în rugăciune, şi la un moment dat „înfăţişarea feţei lui s-a schimbat” (v. 29). Obişnuiţi să-l vadă zilnic în aspectul omenităţii sale, în faţa acelei noi străluciri, care învăluie şi toată persoana sa, rămân uluiţi. Şi lângă Isus apar Moise şi Ilie, care vorbesc cu El despre apropiata sa „plecare”, adică despre Paştele său de moarte şi înviere. Este o anticipare a Paştelui. Atunci Petru exclamă: „Învăţătorule, e bine că suntem aici” (v. 33). Ar vrea ca acel moment de har să nu se mai termine!

Schimbarea la faţă se împlineşte într-un moment foarte precis al misiunii lui Cristos, adică după ce El le-a destăinuit discipolilor că trebuie „să sufere multe, […] să fie ucis şi a treia zi să învie” (v. 21). Isus ştie că ei nu acceptă această realitate – realitatea crucii, realitatea morţii lui Isus –, şi atunci vrea să-i pregătească să suporte scandalul pătimirii şi al morţii pe cruce, pentru ca să ştie că aceasta este calea pe care Tatăl ceresc îl va face pe Fiul său să ajungă la glorie, înviindu-l din morţi. Şi aceasta va fi şi calea discipolilor: nimeni nu ajunge la viaţa veşnică decât urmându-l pe Isus, purtând propria cruce în viaţa pământească. Fiecare dintre noi are propria cruce. Domnul ne arată sfârşitul acestui parcurs care este învierea, frumuseţea, purtând propria cruce.

Aşadar, Schimbarea la faţă a lui Cristos ne arată perspectiva creştină a suferinţei. Suferinţa nu este un sado-masochism: ea este o trecere necesară dar tranzitorie. Punctul de sosire la care suntem chemaţi este luminos ca faţa lui Cristos transfigurată: în El este mântuirea, fericirea, lumina, iubirea lui Dumnezeu fără limite. Arătând astfel gloria sa, Isus ne asigură că crucea, încercările, dificultăţile în care ne zbatem au soluţia lor şi depăşirea lor în Paşte. De aceea, în acest Post Mare, să urcăm şi noi pe munte cu Isus! Dar în ce mod? Cu rugăciunea. Să urcăm pe munte rugăciunea: rugăciunea silenţioasă, rugăciunea inimii, rugăciunea mereu căutându-l pe Domnul. Să rămânem câteva momente în reculegere, în fiecare zi un picuţ, să ne îndreptăm privirea interioară spre faţa sa şi să lăsăm ca lumina sa să ne pătrundă şi să se iradieze în viaţa noastră.

De fapt evanghelistul Luca insistă asupra faptului că Isus s-a schimbat la faţă „în timp ce se ruga” (v. 29). S-a cufundat într-un colocviu intim cu Tatăl, în care răsunau şi Legea şi Profeţii – Moise şi Ilie – şi în timp ce adera cu toată fiinţa sa la voinţa de mântuire a Tatălui, inclusiv crucea, gloria lui Dumnezeu l-a invadat apărând şi în exterior. Aşa este, fraţi şi surori: rugăciunea în Cristos şi în Duhul Sfânt transformă persoana din interior şi poate să-i lumineze pe alţii şi lumea înconjurătoare. De câte ori am găsit persoane care luminează, care emană lumină din ochi, care au acea privire luminoasă! Se roagă, şi rugăciunea face asta: ne face luminoşi cu lumina Duhului Sfânt.

Să continuăm cu bucurie itinerarul nostru de Postul Mare. Să dăm spaţiu rugăciunii şi Cuvântului lui Dumnezeu, pe care din belşug liturgia ni-l propune în acest zile. Fecioara Maria să ne înveţe să rămânem cu Isus şi atunci când nu-l pricepem şi nu-l înţelegem. Pentru că numai rămânând cu El vom vedea gloria sa.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

În aceste zile, la durerea datorită războaielor şi conflictelor care nu încetează să chinuiască toată omenirea, s-a adăugat aceea datorită victimelor atentatului oribil făcut împotriva a două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă. Mă rog pentru cei morţi şi pentru cei răniţi şi pentru rudele lor. Sunt aproape de fraţii noştri musulmani şi de toată comunitatea aceea. Reînnoiesc invitaţia de a ne uni cu rugăciunea şi cu gesturile de pace pentru a contrasta ura şi violenţa. Să ne rugăm împreună, în tăcere, pentru fraţii noştri musulmani care au fost ucişi.

Adresez un salut cordial vouă tuturor, prezenţi aici: credincioşi din Roma şi din atâtea părţi ale lumii. Salut pelerinii din Polonia, cei din Valencia din Spania şi cei din Cajazeiras din Brazilia şi Benguela din Angola. Câţi angolezi!

Salut grupurile parohiale care provin din Verona, Quarto din Napoli şi Castel del Piano din Perugia; studenţii din Corleone, ministranţii din Brembo in Dalmine şi asociaţia „Uno a Cento” din Padova.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.