Categorii

Angelus (14.7.2019)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi Evanghelia prezintă parabola celebră a „bunului samaritean” (cf. Lc 10,25-37). Întrebat de un învăţat al legii despre ceea ce este necesar pentru a moşteni viaţa veşnică, Isus îl invită să găsească răspunsul în Scripturi şi spune: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 27). De fapt, acel om întreabă iarăşi: „Şi cine este aproapele meu?” (v. 29). În acest moment, Isus răspunde cu parabola, această parabolă frumoasă: vă invit pe voi toţi să luaţi Evanghelia astăzi, Evanghelia lui Luca, la capitolul 10, versetul 25. Este una dintre cele mai frumoase parabole din Evanghelie. Şi această parabolă a devenit paradigmatică a vieţii creştine. A devenit modelul acţiunii unui creştin. Graţie evanghelistului Luca, avem această comoară.

Protagonist al scurtei relatări este un samaritean, care întâlneşte de-a lungul drumului un om tâlhărit şi bătut de bandiţi şi se îngrijeşte de el. Ştim că iudeii îi tratau cu dispreţ pe samariteni, considerându-i străini de poporul ales. Aşadar nu este o întâmplare că Isus alege chiar un samaritean ca personaj pozitiv al parabolei. În acest mod vrea să depăşească prejudecata, arătând că şi un străin, şi unul care nu-l cunoaşte pe Dumnezeul adevărat şi nu frecventează templul său, este capabil să se comporte conform voinţei sale, simţind milă faţă de fratele nevoiaş şi ajutându-l cu toate mijloacele pe care le are la dispoziţie.

Tot pe acel drum, înainte de samaritean, au trecut un preot şi un levit, adică persoane dedicate cultului lui Dumnezeu. Însă, văzându-l pe sărman la pământ, au mers mai departe fără să se oprească, probabil pentru a nu se contamina cu sângele său. Puseseră mai înainte o regulă umană – să nu se contamineze cu sânge – legată de cult la marea poruncă a lui Dumnezeu, care vrea înainte de toate milostivirea.

Aşadar, Isus propune ca model pe samaritean, tocmai unul care nu avea credinţă! Şi noi ne gândim la atâţia oameni pe care-i cunoaştem, poate agnostici, care fac binele. Isus alege ca model pe unul care nu era un om al credinţei. Şi acest om, iubindu-l pe fratele ca pe sine însuşi, demonstrează că-l iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima şi cu toate puterile – pe Dumnezeul pe care nu-l cunoştea! –, şi exprimă în acelaşi timp adevărată religiozitate şi deplină umanitate.

După ce a relatat această parabolă atât de frumoasă, Isus se adresează din nou învăţatului legii care îl întrebase „Cine este aproapele meu?” şi îi spune: „Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” (v. 36). În acest mod face o răsturnare faţă de întrebarea interlocutorului său şi faţă de logica noastră a tuturor. Ne face să înţelegem că nu noi, pe baza criteriilor noastre, suntem cei care definim cine este aproapele şi cine nu este aproapele, ci este persoana aflată în situaţie de nevoie care trebuie să poată recunoaşte cine este aproapele său, adică „acela care a avut milă de el” (v. 37). A fi capabili de a avea milă: aceasta este cheia. Aceasta este cheia noastră. Dacă tu în faţa unei persoane nevoiaşe nu simţi milă, dacă inima ta nu se înduioşează, înseamnă că ceva nu merge. Fii atent, să fim atenţi. Să nu ne lăsăm târâţi de insensibilitatea egoistă. Capacitatea de compasiune a devenit piatra de comparaţie a creştinului, ba chiar a învăţăturii lui Isus. Isus însuşi este compasiunea Tatălui faţă de noi. Dacă tu mergi pe drum şi vezi pe unul fără adăpost întins acolo şi treci fără să-l priveşti sau te gândeşti: „Dar, efect al vinului. Este un beţiv”, întreabă-te nu dacă acel om este beţiv, întreabă-te dacă inima ta nu s-a împietrit, dacă inima ta n-a devenit gheaţă. Această concluzie arată că milostivirea faţă de o viaţă umană aflată în stare de necesitate este adevărata faţă a iubirii. Aşa devenim adevăraţi discipoli ai lui Isus şi manifestăm faţa Tatălui: „Fiţi milostivi, după cum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Şi Dumnezeu, Tatăl nostru, este milostiv, pentru că are compasiune; este capabil să aibă această compasiune, să se apropie de durerea noastră, de păcatul nostru, de viciile noastre, de mizeriile noastre.

Fecioara Maria să ne ajute să înţelegem şi mai ales să trăim tot mai mult legătura indisolubilă care există între iubirea faţă de Dumnezeu Tatăl nostru şi iubirea concretă şi generoasă faţă de fraţii noştri şi să ne dea harul de a avea compasiune şi a creşte în compasiune.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Încă o dată doresc să exprim apropierea mea de iubitul popor venezuelean, deosebit de încercat datorită continuării crizei. Să-l rugăm pe Domnul să inspire şi să lumineze părţile aflate în cauză, pentru ca să poată ajunge cât mai repede la un acord care să pună capăt suferinţelor oamenilor pentru binele ţării şi al întregii regiuni.

Vă salut din inimă pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din diferite părţi ale lumii: familiile, grupurile parohiale, asociaţiile.

Îndeosebi salut tinerii din dieceza de Pamplona y Tudela, cei de la cursul pentru formatori promovat de „Regnum Christi”, Surorile Sfintei Familii de la Nazaret care celebrează capitulul general şi tinerii de la mir din Bolgare (Bergamo).

Trimit un salut cordial credincioşilor polonezi, vouă [indică pe credincioşii din piaţă] şi celor care participă la Pelerinajul anual al Radio Maria la Sanctuarul din Czestochowa. Să-i salutăm toţi pe polonezii peregrini.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.