Categorii

Angelus (13.9.2020)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În parabola pe care o citim în Evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine şi-ți voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talani, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane şi milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiaşi stăpân. Şi el este datornic, nu faţă de stăpânul său, ci faţă de acelaşi servitor care are acea datorie enormă. Şi datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.

Inima parabolei este indulgența pe care stăpânul o demonstrează faţă de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, așadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos faţă de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu-l ascultă, se năpusteşte asupra lui şi îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle şi, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău şi îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ți-am iertat aşa de mult şi tu eşti incapabil să ierţi acest puţin?”.

În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, şi cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forţa iertării, pentru că în viaţă nu se rezolvă totul cu dreptatea, ştim asta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este şi la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precede parabola. Întrebarea lui Petru sună aşa: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Şi Isus i-a răspuns: „Nu-ți spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemaţi să iertăm mereu!

Câtă suferinţă, câte sfâșieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre! Şi în familie, şi în familie: câte familii dezbinate care nu știu să se ierte, câți fraţi şi surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relațiile umane: între soți, între părinți şi copii, în cadrul comunităţilor noastre, în Biserică precum şi în societate şi în politică.

Astăzi, dimineața, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune aşa: „Aminteşte-ți de cele din urmă şi încetează să urăşti”. Frumoasă frază! Gândeşte-te la cele din urmă! Gândeşte-te că vei fi într-un sicriu… şi vei duce cu tine acolo ura? Gândeşte-te la cele din urmă, încetează să urăşti! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoționantă: „Aminteşte-ți de cele din urmă şi încetează să urăşti”.

Nu este ușor de a ierta, pentru că în momentele liniştite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate culorile dar şi eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat”. Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine şi revine şi revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm.

Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificaţia acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greșelile noastre precum şi noi iertăm greșiților noştri” (Mt 6,12). Aceste cuvinte conțin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiție: gândeşte-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, şi încetează să urăşti; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine şi revine. Dacă nu ne străduim să iertăm şi să iubim, nici noi nu vom fi iertați şi iubiți.

Să ne încredințăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem faţă de Dumnezeu, şi să ne amintim mereu de asta, aşa încât să avem inima deschisă la milostivire şi la bunătate.

_______________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori,

În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiaţi din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar şi precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo şi a apelului lansat împreună cu patriarhul Bartolomeu şi cu arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană şi demnă femeilor şi bărbaților migranţi, refugiaților şi celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate şi apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.

În afară de asta, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părţi – la numeroase manifestații populare de protest, care exprimă suferința crescândă a societății civile în faţa situațiilor politice şi social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranţi să-şi prezinte cererile lor în formă pașnică, fără a ceda în faţa tentației agresivităţii şi violenței, fac apel la toţi cei care au responsabilități publice şi de conducere să asculte glasul concetăţenilor lor şi să vină în întâmpinarea aspirațiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane şi a libertăților civile. În sfârşit, invit comunitățile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, şi în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.

Din cauza situației de pandemie, anul acest tradiţionala Colectă pentru Ţara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este şi mai mult un semn de speranţă şi de apropiere solidară de creştinii care locuiesc în Ţara unde Dumnezeu s-a făcut trup şi a murit şi a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginaţia, cu inima, la Ierusalim, unde, aşa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), şi să facem un gest de generozitate pentru acele comunităţi.

Vă salut pe voi toţi, credincioşi romani şi pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut bicicliştii afectați de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Aţi fost buni! Mulţumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este şi o comunitate Laudato si’: mulţumesc pentru ceea ce faceţi; şi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini şi toţi conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creației.

Vă salut pe voi toţi, pe toţi, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.