Categorii

Angelus (11.9.2016)

angelus-11092016Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Liturgia de astăzi ne propune capitolul 15 din Evanghelia lui Luca, considerat capitolul milostivirii, care cuprinde trei parabole cu care Isus răspunde la murmurările cărturarilor şi fariseilor. Ei critică comportamentul său şi spun: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi stă la masă cu ei” (v. 2). Cu aceste trei relatări, Isus vrea să ne facă să înţelegem că Dumnezeu Tatăl este primul care are faţă de păcătoşi o atitudine primitoare şi milostivă. Dumnezeu are această atitudine. În prima parabolă Dumnezeu este prezentat ca un păstor care lasă cele nouăzeci şi nouă de oi pentru a merge în căutarea celei pierdute. În a doua este asemănat cu o femeie care a pierdut o monedă şi o caută până o găseşte. În a treia parabolă Dumnezeu este imaginat ca un tată care-l primeşte pe fiul care se îndepărtase; figura tatălui dezvăluie inima lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu milostiv, manifestată în Isus.

Un element comun pentru aceste trei parabole este cel exprimat de verbele care înseamnă a se bucura împreună, a face sărbătoare. Nu se vorbeşte despre a face doliu. Se bucură, se face sărbătoare. Păstorul cheamă prieteni şi vecini şi le spune: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută” (v. 6); femeia cheamă prietenele şi vecinele spunând: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem” (v. 9); tatăl îi spune celuilalt fiu: „trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!” (v. 32). În primele două parabole accentul este pus pe bucuria aşa de mare încât trebuie împărtăşită cu „prieteni şi vecini”. În a treia parabolă este pus pe sărbătoarea care porneşte din inima tatălui milostiv şi se extinde la toată casa lui. Această sărbătoare a lui Dumnezeu pentru cei care se întorc la El căiţi este mai în ton ca oricând cu Anul Jubiliar pe care-l trăim, aşa cum spune însuşi termenul „jubileu”! Adică, jubilare.

Cu aceste trei parabole, Isus ne prezintă adevărata faţă a lui Dumnezeu: un Tată cu braţele deschise, care-i tratează pe păcătoşi cu duioşie şi compasiune. Parabola care înduioşează mai mult – îi înduioşează pe toţi –, pentru că manifestă iubirea infinită a lui Dumnezeu, este cea a tatălui care-l strânge la sine, îl îmbrăţişează pe fiul regăsit. Şi ceea ce uimeşte nu este atât istoria tristă a unui tânăr care se prăbuşeşte în degradare, ci cuvintele sale decisive: „Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu” (v. 18). Calea întoarcerii spre casă este calea speranţei şi a vieţii noi. Dumnezeu aşteaptă mereu să pornim din nou la drum, ne aşteaptă cu răbdare, ne vede atunci când încă suntem departe, ne aleargă în întâmpinare, ne îmbrăţişează, ne sărută, ne iartă. Aşa este Dumnezeu! Aşa este Tatăl nostru! Şi iertarea sa şterge trecutul şi ne regenerează în iubire. Uită trecutul: aceasta este slăbiciunea lui Dumnezeu. Când ne îmbrăţişează şi ne iartă, pierde memoria, nu are memorie! Uită trecutul. Când noi păcătoşii ne convertim şi ne lăsăm regăsiţi de Dumnezeu nu ne aşteaptă reproşuri şi durităţi, pentru că Dumnezeu mântuieşte, reprimeşte acasă cu bucurie şi face sărbătoare. Isus însuşi, în Evanghelia de a astăzi, spune aşa: „tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7). Şi vă pun o întrebare: v-aţi gândit vreodată că de fiecare dată când ne apropiem de confesional, este bucurie şi sărbătoare în cer? V-aţi gândit la asta? Este frumos!

Acest lucru ne insuflă mare speranţă, pentru că nu există păcat în care am căzut din care, cu harul lui Dumnezeu, să nu putem învia; nu există o persoană irecuperabilă, nimeni nu este irecuperabil! Pentru că Dumnezeu nu încetează niciodată să vrea binele nostru, chiar şi atunci când păcătuim! Şi Fecioara Maria, Scăparea păcătoşilor, să facă să apară în inimile noastre încrederea care s-a aprins în inima fiului risipitor: „Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit” (v. 18). Pe acest drum, noi putem să-i dăm bucurie lui Dumnezeu, şi bucuria sa poate deveni sărbătoarea sa şi a noastră.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Aş vrea să vă invit la o rugăciune specială pentru Gabon, care trece printr-un moment de gravă criză politică. Încredinţez Domnului victimele ciocnirilor şi pe rudele lor. Mă asociez cu episcopii din acea iubită ţară africană pentru a invita părţile să refuze orice violenţă şi să aibă mereu ca obiectiv binele comun. Îi încurajez pe toţi, îndeosebi pe catolici, să fie constructori de pace în respectarea legalităţii, în dialog şi în fraternitate.

Astăzi, la Karaganda, în Kazahstan, este proclamat fericit Ladislau Bukowinski, preot şi paroh, persecutat pentru credinţa sa. Cât a suferit acest om! Cât a suferit! În viaţa sa a demonstrat mereu mare iubire faţă de cei mai slabi şi nevoiaşi şi mărturia sa apare ca un condensat al faptelor de milostenie sufletească şi trupească.

Vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini care provin din diferite ţări: familiile, grupurile parohiale, asociaţiile.

Salut credincioşii din România, pe cei din dieceza de Ferrara-Comacchio, Mişcarea Fides Vita, grupurile din Veneţia, Cologna Veneta, Caprino Veronese, Serravalle Scrivia şi Novara; precum şi pe cicliştii veniţi din Borgo Val di Taro şi pe tinerii de la mir din Rocco Sambuceto.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.