Categorii

Angelus (11.8.2019)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În pagina evanghelică de astăzi (cf. Lc 12,32-48), Isus îi cheamă pe discipolii săi la veghere continuă. De ce? Pentru a percepe trecerea lui Dumnezeu în propria viaţă, deoarece Dumnezeu trece încontinuu în viaţă. Şi indică modalităţile pentru a trăi bine această veghere: „Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse” (v. 35). Aceasta este modalitatea. Înainte de toate „coapsele încinse”, o imagine care aminteşte de atitudinea pelerinului, gata să pornească la drum. Este vorba de a nu înfige rădăcini în locuinţe comode şi asiguratoare, ci de a ne abandona, de a fi deschişi cu simplitate şi încredere la trecerea lui Dumnezeu în viaţa noastră, la voinţa lui Dumnezeu, care ne conduce spre ţinta următoare. Domnul merge mereu cu noi şi de atâtea ori ne însoţeşte luându-ne de mână, pentru a ne conduce, pentru ca să nu greşim pe acest drum aşa de dificil. De fapt, cine se încrede în Dumnezeu ştie bine că viaţa de credinţă nu este ceva static, ci este dinamică! Viaţa de credinţă este un parcurs continuu, pentru a ne îndrepta spre etape mereu noi, pe care însuşi Domnul le indică zi după zi. Pentru că El este Stăpânul surprizelor, Stăpânul noutăţilor, dar al noutăţilor adevărate.

Şi după aceea – prima modalitate era „coapsele încinse” – după aceea ni se cere să menţinem „luminile aprinse”, pentru a fi în măsură să luminăm întunericul nopţii. Adică suntem invitaţi să trăim o credinţă autentică şi matură, capabilă să lumineze multele „nopţi” ale vieţii. Ştim asta, cu toţii am avut zile care erau adevărate nopţi spirituale. Candela credinţei cere ca să fie alimentată încontinuu, cu întâlnirea inimă la inimă cu Isus în rugăciune şi în ascultarea Cuvântului său. Reiau un lucru pe care vi l-am spus de atâtea ori: purtaţi mereu o mică Evanghelie în buzunar, în geantă, pentru a o citit. Este o întâlnire cu Isus, cu Cuvântul lui Isus. Această candelă a întâlnirii cu Isus în rugăciune şi în Cuvântul său ne este încredinţată pentru binele tuturor: aşadar, nimeni nu se poate retrage în mod intimist în certitudinea propriei mântuiri, dezinteresându-se de ceilalţi. Este o fantezie a crede că unul poate să se lumineze înăuntru singur. Nu, este o fantezie. Adevărata credinţă deschide inima spre aproapele şi stimulează spre comuniunea concretă cu fraţii, mai ales cu aceia care trăiesc în nevoie.

Şi Isus, pentru a ne face să înţelegem această atitudine, relatează parabola servitorilor care aşteaptă întoarcerea stăpânului când se întoarce de la nuntă (v. 36-40), prezentând astfel un alt aspect al vegherii: a fi gata pentru întâlnirea ultimă şi definitivă cu Domnul. Fiecare dintre noi se va întâlni, se va afla în acea zi a întâlnirii. Fiecare dintre noi are propria dată a întâlnirii definitive. Spune Domnul: „Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind!… Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei!” (v. 37-38). Cu aceste cuvinte, Domnul ne aminteşte că viaţa este un drum spre veşnicie; de aceea, suntem chemaţi să facem să rodească toţi talanţii pe care-i avem, fără a uita vreodată că „noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină” (Evr 13,14). În această perspectivă, fiecare clipă devine preţioasă, motiv pentru care trebuie să trăim şi să acţionăm pe acest pământ având nostalgia cerului: picioarele pe pământ, a merge pe pământ, a lucra pe pământ, a face binele pe pământ, şi inima nostalgică de cer.

Noi nu putem înţelege cu adevărat în ce constă această bucurie supremă, totuşi Isus ne face să intuim asta cu asemănarea stăpânului care găsind încă treji pe servitori la întoarcerea sa, „se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi” (v. 37). Bucuria veşnică a paradisului se manifestă astfel: situaţia se va răsturna şi nu servitorii, adică noi, vor fi cei care îl servesc pe Dumnezeu, ci însuşi Dumnezeu se va pune în slujirea noastră. Şi asta o face Isus încă de acum: Isus se roagă pentru noi, Isus ne priveşte şi îl roagă pe Tatăl pentru noi, Isus ne slujeşte acum, este servitorul nostru. Şi aceasta va fi bucuria definitivă. Gândul întâlnirii finale cu Tatăl, bogat în milostivire, ne umple de speranţă şi ne stimulează la angajarea constantă pentru sfinţirea noastră şi pentru a construi o lume mai dreaptă şi fraternă.

Fecioara Maria, cu mijlocirea sa maternă, să susţină această angajare a noastră.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Mâine este a 70-a aniversare a Convenţiilor de la Geneva, instrumente juridice internaţionale importante care impun limite folosirii forţei şi sunt menite pentru protejarea civililor şi prizonierilor în timp de război. Fie ca această aniversare să facă tot mai conştiente statele de necesitatea indispensabilă de a tutela viaţa şi demnitatea victimelor conflictelor armate. Toţi sunt ţinuţi să respecte limitele impuse de dreptul internaţional umanitare, protejând populaţiile lipsite de apărare şi structurile civile, în special spitale, şcoli, locuri de cult, lagăre de refugiaţi. Şi să nu uităm că războiul şi terorismul sunt mereu o gravă pierdere pentru întreaga omenire. Sunt marea înfrângere umană!

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii.

Şi astăzi sunt prezenţi numeroşi adolescenţi şi tineri. Vă salut cu afect! Îndeosebi, adolescenţii din Saccolongo precum şi cei din Creola; şi grupul din pastoraţia tineretului din Verona; şi tinerii din Cittadella.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.