Categorii

Angelus (11.11.2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Episodul evanghelic de astăzi (cf. Mc 12,38-44) încheie seria de învăţături date de Isus în templul din Ierusalim şi scoate în evidenţă două figuri contrapuse: cărturarul şi văduva. Dar de ce sunt contrapuse? Cărturarul reprezintă persoanele importante, bogate, influente; cealaltă – văduva – îi reprezintă pe cei din urmă, pe săraci, pe cei slabi. În realitate, evaluarea fermă a lui Isus faţă de cărturari nu se referă la toată categoria, ci este referită la cei dintre ei care arată ostentativ poziţia lor socială, se împopoţonează cu titlul de „rabbi”, adică învăţător, le place să fie salutaţi şi să ocupe primele locuri (cf. v. 38-39). Ceea ce este mai rău este că ostentaţia lor este mai ales de natură religioasă, pentru că se roagă – spune Isus – „îndelung pentru ca să fie văzuţi” (v. 40) şi se folosesc de Dumnezeu pentru a se acredita ca apărători ai legii sale. Şi această atitudine de superioritate şi de vanitate îi duce la dispreţul faţă de cei care contează puţin sau se află într-o poziţie economică dezavantajoasă, precum cazul văduvelor.

Isus demască acest mecanism pervers: denunţă asuprirea celor slabi făcută în mod instrumental pe baza motivaţiilor religioase, spunând clar că Dumnezeu este de partea celor din urmă. Şi pentru a imprima bine această lecţie în mintea discipolilor le oferă un exemplu viu: o văduvă săracă, a cărei poziţie socială era irelevantă pentru că era lipsită de un soţ care să poată apăra drepturile sale şi care devenea pentru asta pradă uşoară a vreunui creditor fără scrupule, pentru că aceşti creditori îi persecutau pe cei slabi pentru ca să-i plătească. Această femeie, care merge să depună în visteria templului numai două monede mici, tot ceea ce îi rămânea şi face ofranda sa încercând să treacă neobservată, aproape ruşinându-se. Însă, tocmai în această umilinţă, ea face o faptă încărcată de mare semnificaţie religioase şi spirituală. Acel gest plin de jertfă nu scapă privirii lui Isus, care dimpotrivă vede strălucind în el dăruirea totală de sine la care vrea să-i educe pe discipolii săi.

Învăţătura pe care ne-o oferă Isus astăzi ne ajută să recuperăm ceea ce este esenţial în viaţa noastră şi favorizează o relaţie concretă şi cotidiană cu Dumnezeu. Fraţi şi surori, cântarele Domnului sunt diferite de ale noastre. El cântăreşte diferit persoanele şi gesturile lor: Dumnezeu nu măsoară cantitatea ci calitatea, scrutează inima, priveşte la curăţia intenţiilor. Asta înseamnă că „a da” lui Dumnezeu în rugăciune şi celorlalţi în caritate ar trebui mereu să ne scape de ritualism şi de formalism, precum şi de logica de a calcula, şi trebuie să fie exprimare de gratuitate, aşa cum a făcut Isus cu noi: ne-a mântuit gratuit; nu ne-a pus să plătim răscumpărarea. Ne-am mântuit gratuit. Şi noi, trebuie să facem lucrurile ca exprimare de gratuitate. Iată de ce Isus o indică pe acea văduvă săracă şi generoasă ca model de viaţă creştină de imitat. Nu ştim numele ei, însă cunoaştem inima ei – o vom găsi în cer şi vom merge s-o salutăm, cu siguranţă –; şi este ceea ce contează în faţa lui Dumnezeu. Când suntem ispitiţi de dorinţa de apare şi de a contabiliza gesturile noastre de altruism, când suntem prea interesaţi de privirea altora şi – permiteţi-mi cuvântul – când ne „împăunăm”, să ne gândim la femeia aceasta. Ne va face bine: ne va ajuta să ne despuiem de surplus pentru a merge la ceea ce contează cu adevărat şi să rămânem umili.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri, la Barcelona, a avut loc beatificarea părintelui Teodoro Illera del Olmo şi cincisprezece însoţitori martiri. Este vorba despre treisprezece consacraţi şi trei credincioşi laici. Congregaţiei „Sfântul Petru în Lanţuri” aparţineau nouă călugări şi laicii; trei călugăriţe erau Capucine ale Mamei Păstorului Divin şi una era Franciscană a Preasfintei Inimi. Aceşti noi fericiţi au fost ucişi toţi pentru credinţa lor, în locuri şi date diferite, în timpul războiului şi persecuţiei religioase din secolul trecut din Spania. Să-l lăudăm pe Domnul pentru aceşti martori curajoşi ai săi şi aplauze pentru ei!

Astăzi este centenarul sfârşitului primului război mondial, pe care predecesorul meu Benedict al XVI-lea l-a definit „măcel inutil”. Pentru aceasta astăzi, la 13.30 ora italiană, vor suna clopotele în toată lumea, şi cele de la bazilica „Sfântul Petru”. Pagina istorică a primului conflict mondial este pentru toţi un avertisment sever de a respinge cultura războiului şi de a căuta orice mijloc legitim pentru a pune capăt conflictelor care încă însângerează multe regiuni din lume. Se pare că noi nu învăţăm. În timp ce ne rugăm pentru toate victimele acelei tragedii uriaşe, să spunem cu putere: să investim pe pace, nu pe război! Şi, ca semn emblematic, să-l luăm pe cel al marelui sfânt Martin din Tours, pe care-l amintim astăzi: el a tăiat în două mantia sa pentru a o împărţi cu un sărac. Acest gest de solidaritate umană să indice tuturor calea pentru a construi pacea.

Duminica viitoare se va celebra Ziua Mondială a Săracilor, cu atâtea iniţiative de evanghelizare, de rugăciune şi de împărtăşire. Şi aici în Piaţa „Sfântul Petru” a fost instalat un post sanitar care timp de o săptămână va oferi îngrijiri celor care sunt în dificultate. Doresc ca această Zi să favorizeze o atenţie crescândă faţă de necesităţile celor din urmă, ale celor marginalizaţi, ale celor înfometaţi.

Vă mulţumesc vouă tuturor care aţi venit din Roma, din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Salut credincioşi din Mengíbar (Spania), cei din Barcelona, grupul Inimii Neprihănite a Mariei care provine din Brazilia şi cel al Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici. Salut Centrul Turistic ACLI din Trento, credincioşii din San Benedetto Po şi candidaţii la mir din Chiuppano. Salut şi polonezii mulţi pe care-i văd aici. Sunt mulţi!

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.