Categorii

Angelus (1.11.2015)

Papa-Toti-sfintiiIubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi sărbătoare frumoasă!

În celebrarea de astăzi, sărbătoarea tuturor sfinţilor, simţim deosebit de vie realitatea împărtăşirii sfinţilor, marea noastră familie, formată din toţi membrii Bisericii, fie cei care însă suntem pelerini pe pământ, fie cei – imens mai mulţi – care deja l-au părăsit şi au mers la cer. Suntem cu toţii uniţi şi asta se numeşte „împărtăşirea sfinţilor”, adică e comunitatea tuturor celor botezaţi.

În liturgie, cartea Apocalipsului aminteşte de o caracteristică esenţială a sfinţilor şi spune aşa: ei sunt persoane care aparţin total lui Dumnezeu. Îi prezintă ca o mulţime imensă de „aleşi”, îmbrăcaţi în haine albe şi însemnaţi de „sigiliul lui Dumnezeu” (cf. 7,2-4.9-14). Prin acest ultim amănunt, cu limbaj alegoric este subliniat că sfinţii aparţin lui Dumnezeu în mod deplin şi exclusiv, sunt proprietatea lui. Şi ce înseamnă a purta sigiliul lui Dumnezeu în propria viaţă şi în propria persoană? Ne spune tot apostolul Ioan: înseamnă că în Isus Cristos am devenit cu adevărat copii ai lui Dumnezeu (cf. 1In 3,1-3).

Suntem noi conştienţi de acest dar mare? Toţi suntem copii ai lui Dumnezeu! Ne amintim noi că la Botez am primit „sigiliul” Tatălui nostru ceresc şi am devenit copiii săi? Pentru a spune într-un mod simplu: avem prenumele lui Dumnezeu, prenumele nostru este Dumnezeu, pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Aici se află rădăcina vocaţiei la sfinţenie! Şi sfinţii pe care astăzi îi amintim sunt tocmai cei care au trăit în harul Botezului lor, au păstrat integru „sigiliul” comportându-se ca fii ai lui Dumnezeu, încercând să-l imite pe Isus; şi acum au ajuns la ţintă, pentru că în sfârşit „îl văd pe Dumnezeu aşa cum este”.

O a doua caracteristică proprie a sfinţilor este că sunt exemple de imitat. Să fim atenţi: nu numai cei canonizaţi, ci sfinţii, ca să spunem aşa, „de la uşa de alături”, care, cu harul lui Dumnezeu, s-au străduit să practice Evanghelia în caracterul obişnuit al vieţii lor. Am întâlnit şi noi aceşti sfinţi; probabil am avut vreunul în familie, sau printre prieteni şi cunoscuţi. Trebuie să le fim recunoscători şi mai ales trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu care ni i-a dăruit, care ni i-a pus aproape de noi, ca exemple vii şi contagioase ale modului de a trăi şi de a muri în fidelitate faţă de Domnul Isus şi faţă de Evanghelia sa. Câţi oameni buni am cunoscut şi cunoaştem şi noi spunem: „Dar această persoană este un sfânt!”, spunem asta, ne vine în mod spontan. Aceştia sunt sfinţii de la uşa de alături, cei necanonizaţi dar care trăiesc cu noi.

A imita gesturile lor de iubire şi de milostivire este cam ca a perpetua prezenţa lor în această lume. Şi de fapt acele gesturi evanghelice sunt singurele care rezistă la distrugerea morţii: o faptă de tandreţe, un ajutor generos, un timp petrecut pentru a asculta, o vizită, un cuvânt bun, un zâmbet… În ochii noştri aceste gesturi pot să pară nesemnificative, însă în ochii lui Dumnezeu sunt veşnice, pentru că iubirea şi compasiunea sunt mai puternice decât moartea.

Fecioara Maria, Regina tuturor sfinţilor, să ne ajute să ne încredem mai mult în harul lui Dumnezeu, pentru a merge cu elan pe calea sfinţeniei. Mamei noastre încredinţăm angajarea noastră zilnică şi o rugăm şi pentru răposaţii noştri dragi, având speranţa intimă că ne vom întâlni din nou într-o zi, toţi împreună, în comuniunea glorioasă din cer.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Episoadele dureroase care în aceste ultime zile au înăsprit situaţia delicată din Republica Centrafricană, trezesc în sufletul meu mare îngrijorare. Fac apel la părţile implicate pentru ca să se pună capăt acestui ciclu de violenţe. Sunt aproape în mod spiritual de părinţii combonieni din parohia „Stăpâna Noastră de la Fatima” din Bangui, care primesc numeroşi refugiaţi. Exprim solidaritatea mea faţă de Biserică, faţă de celelalte confesiuni religioase şi faţă de întreaga naţiune centrafricană, aşa de dur încercate în timp ce fac orice efort pentru a depăşi diviziunile şi a relua drumul păcii. Pentru a manifesta apropierea rugătoare a întregii Biserici faţă de această naţiune aşa de chinuită şi tulburată şi a-i îndemna pe toţi centrafricanii să fie tot mai mult martori ai milostivirii şi reconcilierii, duminică 29 noiembrie, am în suflet să deschid poarta sfântă a catedralei din Bangui, în timpul călătoriei apostolice pe care sper s-o pot realiza în acea naţiune.

Ieri, la Frascati, a fost proclamată fericită maica Tereza Casini, fondatoare a Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus. Femeie contemplativă şi misionară, a făcut din viaţa sa o ofrandă de rugăciune şi de caritate concretă în sprijinul preoţilor. Îi mulţumim Domnului pentru mărturia ei.

Vă salut pe voi toţi pelerini care provin din Italia şi din atâtea ţări; îndeosebi, pe cei din Malesia şi din Valencia (Spania).

Îi salut pe participanţii la Crosul Sfinţilor şi la Marşul Sfinţilor, promovate de Fundaţia „Don Bosco în lume”, respectiv de Asociaţia „Familia Mica Biserică”. Apreciez aceste manifestări care oferă o dimensiune de sărbătoare populară faţă de celebrarea tuturor sfinţilor. În afară de asta, salut corul „Sfântul Cataldo”, pe tinerii din Ruvo din Puglia şi pe cei din Papanice.

Astăzi după-amiază voi merge la cimitirul Verano, unde voi celebra Sfânta Liturghie pentru răposaţi. Vizitând cimitirul principal din Roma, mă unesc spiritual cu cei care în aceste zile merg să se roage la mormintele celor dragi ai lor, în orice parte a lumii.

Tuturor vă doresc pace şi seninătate în compania spirituală a sfinţilor. Duminică frumoasă şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.