Categorii

An de har

An-de-harLa „Sfântul Ioan din Lateran” Pontiful îi întâlneşte pe preoţii romani şi vorbeşte despre jubileul milostivirii, iar la „Santa Maria Maggiore” încredinţează Fecioarei întâlnirea cu Kiril şi vizita în Mexic

Papa Francisc este foarte mulţumit de lucrurile care se întâmplă în acest an de har al jubileului extraordinar. A destăinuit asta el însuşi preoţilor din dieceza de Roma, întâlniţi joi, 11 februarie, înainte de amiază, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”.

La puţine ore de la plecarea pentru călătoria în Mexic, care va începe la Havana cu istorica întâlnire cu Patriarhul de Moscova, Francisc a voit să facă un „pelerinaj de Postul Mare” în inima Romei, mergând să-i viziteze pe preoţii săi. Şi astfel, la 10.30, a ajuns la bazilica „Santa Maria Maggiore” pentru a încredinţa vizita lui Salus populi Romani. Apoi, pe la 11.00, a mers la „Sfântul Ioan din Lateran”, unde era în curs tradiţionala întâlnire a clerului roman pentru începutul Postului Mare. În bazilică Papa a spovedit zece preoţi, spovedindu-se apoi la rândul său la unul dintre penitenţiarii din bazilica laterană.

Cardinalul vicar Agostino Vallini l-a primit pe Francisc şi i-a adresat un salut, asigurându-l de apropierea clerului roman în această călătorie şi în întâlnirea cu Patriarhul, „o cotitură în istoria unităţii”. Şi tocmai insistenţa asupra misiunii de episcop de Roma, a spus Vallini, a „uimit mult” şi pe mitropolitul ortodox Hilarion. Apoi cardinalul i-a mulţumit Papei pentru vizita care a menţinut astfel tradiţia întâlnirii cu clerul său. „Trăim jubileul cu mare angajare în parohii”, a asigurat în sfârşit cardinalul, „mai ales experimentând milostivirea prin spovezi şi pelerinaj”.

Într-un discurs liber, Francisc a cerut cu insistenţă preoţilor să trăiască până la capăt milostivirea, să înţeleagă şi să ierte pe oamenii care se apropie de confesional. A amintit că mângâierea unui preot face atât de mult bine, indicând exemplul Domnului care mereu este milostiv. Oamenii – a spus Papa – trebuie să găsească în confesor un tată care nu-l lasă pe fiul să meargă departe.

Întâlnirea la Lateran avea un caracter penitenţial. Înainte de sosirea Papei, episcopul auxiliar de Roma, mons. Angelo De Donatis, care conduce Serviciul pentru formarea permanentă a clerului, a sugerat o reflecţie centrată pe renegarea lui Petru. În afară de asta, ca semn al Postului Mare, ofertele adunate de la preoţi în timpul întâlnirii au fost destinate Caritas-ului diecezan. În sfârşit, cardinalul Vallini a donat, în numele Papei, cartea Numele lui Dumnezeu este Milostivire tuturor preoţilor romani. Pontiful s-a întors în Vatican pe la ora 13.00. Ideea jubileului milostivirii – a destăinuit el după aceea – este rod al unei inspiraţii spirituale şi vine de departe: dăinuie de la Paul al VI-lea, a afirmat el, amintind apoi magisteriul lui Ioan Paul al II-lea, mesajul sfintei Faustina Kowalska şi catehezele lui Benedict al XVI-lea. Aşadar dacă Domnul vrea un jubileu al milostivirii – a spus – este pentru ca să fie milostivire în Biserică, pentru ca să se ierte păcatele. De aici invitaţia adresată preoţilor de a fi generoşi în iertare şi de a înţelege diferitele limbaje ale penitenţilor: există de fapt limbajul cuvintelor, dar şi cel al gesturilor care exprimă voinţa de a lua din iertarea lui Dumnezeu.

În după-amiaza precedentă Papa Francisc a celebrat în bazilica „Sfântul Petru” liturghia din Miercurea Cenuşii, introducând Biserica în timpul Postului Mare. La sfârşitul celebrării Pontiful a conferit mandatul misionarilor milostivirii. Şi la omilie le-a cerut credincioşilor prezenţi să învingă ipocrizia, mondenitatea şi indiferenţa, pornind la drum şi lăsându-se reconciliaţi cu Tatăl.

(După L’Osservatore Romano, 12 februarie 2016)

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.