Categorii

Amoris laetitia şi Sinodul despre tineri. Sora Maria Teresa Spiga: Papa ne cere „să ieşim, să vedem, să chemăm”

În magisteriul Papei Francisc există o „mare continuitate” între familie şi tineri, sub semnul unei Biserici care vrea „să fie aproape” pornind de la ascultare. Este convinsă de acest lucru sora Maria Teresa Spiga, profesoară de sociologie şi educaţiei la Facultatea Pontificală de Ştiinţe ale Educaţiei „Auxilium”, care se opreşte asupra legăturii dintre Amoris laetitia şi documentul pregătitor al Sinodului tinerilor, şi între primele două adunări sinodale convocate de Bergoglio în patru ani de pontificat. „Firul roşu”: tema educaţiei. Pentru Francisc, tinerii sunt o resursă pentru Biserică şi nu o problemă: este „o răsturnare de perspectivă”, evidentă şi în „paralelismul” dintre verbele sugerate de Papa pentru a însoţi familiile şi cele pentru a-i însoţi pe tineri. Mai ales „cei de departe”, de care depinde viitorul Bisericii.

Este tema educaţiei „firul roşu” care leagă Amoris laetitia şi documentul pregătitor al Sinodului tinerilor?

Discursul despre educaţie este central în capitolele 6, 7 şi 8 din Amoris laetitia şi în capitolul al treilea din Documentul Pregătitor al Sinodului, unde se solicită să se plaseze toată acţiunea pastorală în cheie educativă. Premisa se află în faptul că, atât în Amoris laetitia cât şi în documentul următorului Sinod, Papa Francisc sugerează un discurs despre vocaţia la bucurie şi la iubire, printr-un parcurs început deja cu Evangelii gaudium: o vocaţie care trebuie redescoperită, găsită şi educată. În afară de asta, există o mare continuitate între familie şi tineri, vizibilă în ambele texte: atât Amoris laetitia cât şi documentul pregătitor pornesc de la analiză şi apoi articulează propunerea, şi ambele sunt însoţite de un chestionar (dublu în cazul tinerilor) care prevede implicarea întregii comunităţi ecleziale. Există un paralelism profund, o continuitate metodologică, de intenţionalitate şi de abordare între familie şi tineri, sub semnul dorinţei Bisericii de a fi aproape. Există o profundă armonie între gesturile lui Francisc, ceea ce spune şi ceea ce propune: cuvântul său devine proximitate prin itinerarii pastorale concrete.

Primul pas, pentru Papa, este ascultarea: în documentul Sinodului, tinerii sunt definiţi maeştri pentru „a întrevedea lumea de mâine”…

Este noutatea documentului pregătitor. Perspectiva aleasă – ca în cazul familiilor, în Amoris laetitia – este aceea de a-i considera pe tineri în centru: nu destinatari ai acţiunii educative, ci actori şi subiecţi care au ceva să înveţe Biserica despre modul în care să ajungă la ei. Aceasta este o temă foarte prezentă în scrisoarea Papei care însoţeşte documentul celui de-al doilea Sinod al său, în care Francisc le cere tinerilor să strige, să-şi facă auzit glasul la păstori. Tinerii, aşadar, nu ca problemă, ci ca resursă pentru Sinod. Este o altă metodologie pastorală, care vrea să pornească de la ei, prin intermediul lor şi cu ei pentru a indica Bisericii noi drumuri pentru a ajunge la lumea tineretului, în mod deosebit cea care stă departe de circuitul eclezial. O răsturnare de perspectivă.

„A întâlni, a însoţi, a se îngriji”, sunt verbele din documentul pregătitor al Sinodului: există o legătură cu verbele care sunt în centru în Amoris laetitia?

Aş spune că paralelismul este evident, e suficient să ne gândim la capitolul al treilea al documentului următorului Sinod. Papa propune Bisericii să meargă cu tinerii: cele trei verbe citate fac referinţă la altele trei – „a ieşi, a vedea, a chema” – prezente în partea finală a textului şi propuse deja de Francisc în timpul Întâlnirii internaţionale despre vocaţii. „A ieşi” înseamnă a ieşi din stereotipuri, din răspunsuri deja confecţionate la probleme; „a vedea” înseamnă a trăi experienţă cu tineri, a pierde timp cu ei; „a chema” înseamnă a invita să-şi pună întrebări profunde, întrebări de sens, care să trezească marile dorinţe ale tinerilor şi să-i ducă spre ţinte râvnite şi înalte ale vieţii noastre de creştini.

În documentul pregătitor al Sinodului tinerilor este centrală tema alegerii, făcută tot mai dificilă de contextul de „fluiditate, incertitudine şi precaritate” în care suntem cufundaţi. Cum pot fi ajutaţi tinerii să facă discernământ şi cu care portret robot al formatorului?

Problema alegerilor este legată astăzi cu dificultăţile structurale şi culturale ale contextului în care se trăieşte – foarte diferit în cele cinci continente – dar şi cu variabila experienţei individuale a tinerilor, în căutarea unor adulţi semnificativi şi unor figuri de referinţă. În documentul pregătitor al Sinodului, în această privinţă, se invocă necesitatea de credincioşi autoritari, cu o clară identitate umană, o solidă apartenenţă eclezială, o pasiune profundă faţă de tineri: într-un cuvânt, de adulţi „demni de credinţă” din partea tinerilor. Totul se joacă pe autoritatea vieţii adulte, din punctul de vedere creştin: aceasta este cheia pentru discernământ, care trebuie însoţit printr-un parcurs care să-i ajute pe tineri să depăşească dificultatea de a alege.

În documentul Sinodului se trasează un portret al tinerilor care nu mai sunt „împotriva” lui Dumnezeu, ci „fără” Dumnezeu, care cer o Biserică mai apropiată de oameni: este necesară o schimbare a pasului?

Este un punct foarte puternic, unul dintre cele mai puternice din document, care trebuie să fie supus atenţiei acţiunii pastorale. Cu siguranţă suntem în prezenţa unei schimbări de generaţii: tinerele generaţii nu mai sunt împotriva Bisericii, ci se lipsesc de Biserică şi de instituţii. Pe de altă parte, vor să regăsească sensul apartenenţei şi al participării. Însă este vorba despre o apartenenţă de jos, care acordă puţină atenţie vieţii instituţiilor, între care şi Biserica. A fi atenţi la cel care se lipseşte de Biserică şi de Isus este fără îndoială o misiune a Bisericii din viitor. Biserica trebuie să meargă în căutarea celor de departe, mai ales lor trebuie să li se adreseze.

De M. Michela Nicolais

(După agenţia SIR, 1 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.