Categorii

Amazonia, viri probati şi slujirea femeilor în documentul de lucru

Angajarea alături de popoarele indigene şi apărarea drepturilor lor umane, contrastarea exploatării ambientale din partea puterilor economice externe, însă fără a îmbrăţişa „conservatorismul ecologic”, aşadar necesitatea unei „convertiri ecologice” pentru Biserică, dar şi „convertirea sa pastorală”, este schiţată de Instrumentum laboris de la următoarea adunare sinodală despre Amazonia (6-27 octombrie 2019), publicat astăzi de Vatican, un text cu 146 de paragrafe care promovează „o Biserică «în ieşire», care lasă în urma ei o tradiţie colonială monoculturală, clericală şi imperativă”, capabilă să „se dezveţe, să înveţe şi să reînveţe”, şi, conştientă că a fost în trecut complice a colonialismului, deschisă astăzi la unele sugestii concrete indicate de documentul de lucru asupra căruia se vor confrunta părinţii sinodali: asumarea de rituri, simboluri şi stiluri de celebrare ale culturilor indigene „în ritualul liturgic şi sacramental”, promovarea de „vocaţii autohtone”, necesitatea de „a depăşi rigiditatea unei discipline” sacramentale „care exclude şi înstrăinează”, oportunitatea de a schimba „criteriile de selecţionare şi pregătire a slujitorilor autorizaţi” să celebreze Euharistia, „posibilitatea de hirotonire sacerdotală a bătrânilor, de preferinţă indigeni” (viri probati) pentru a asigura accesibilitatea sa în „zonele mai îndepărtate ale regiunii”, precum şi identificarea „tipului de slujire oficială care poate să fie conferită femeilor”. Pornind de la săraci şi de la îngrijirea creaţiei, se citeşte, „se deschid noi drumuri pentru Biserica locală care se lărgesc la Biserica universală”.

Documentul de lucru, intitulat „Amazonia: noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală” (Libreria Editrice Vaticana) şi publicat în spaniolă ca limbă originală, propune un „proces de convertire ecologică şi pastorală pentru a ne lăsa interogaţi cu seriozitate de periferiile geografice şi existenţiale” şi sprijină „ascultarea popoarelor şi a ţinutului din partea unei Biserici chemate să fie tot mai sinodale”. Instrumentum laboris al acestui Sinod extraordinar anunţat de papa la 15 octombrie 2017 şi inaugurat cu vizita sa la Puerto Maldonado în ianuarie 2018, se inserează în pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio pentru că, urmând propunerea Reţelei Ecleziale Panamazoniene (REPAM), „este structurat pe baza a trei convertiri la care ne invită papa Francisc: convertirea pastorală la care ne cheamă prin exortaţia apostolică Evangelii gaudium (a vedea – a asculta); convertirea ecologică prin enciclica Laudato si’ care orientează drumul (a evalua – a acţiona); şi convertirea la sinodalitatea eclezială prin constituţia apostolică Episcopalis communio care structurează drumul parcurs împreună (a evalua – a acţiona)”.

În prima parte dedicată „glasului Amazoniei”, documentul de lucru subliniază că „viaţa în Amazonia este ameninţată de distrugere şi de exploatarea ambientală, de încălcarea sistematică a drepturilor umane fundamentale ale populaţiei amazoniene”; explică faptul că teritoriul său „a devenit un spaţiu de ciocniri şi de exterminare de popoare, culturi şi generaţii”, relevând că „atât cosmoviziunile amazoniene cât şi cea creştină sunt în criză din cauza impunerii mercantilismului, a secularizării, a culturii rebutului şi a idolatriei banului”. Textul aminteşte că, după Conciliul al II-lea din Vatican şi reuniunile episcopatului latinoamerican, îndeosebi la Medelin în 1968, „Biserica continuă să încerce să încultureze Vestea Bună în faţa provocărilor teritoriului şi ale popoarelor sale într-un dialog intercultural”; urează, lărgind privirea dincolo de Amazonia, ca „această învăţare, dialog şi coresponsabilitate să poată fi extinse şi la toate colţurile planetei care aspiră la plinătatea integrală a vieţii în toate sensurile” şi doreşte ca „acel kairós al Amazoniei, ca timp al lui Dumnezeu, să convoace şi să provoace, să fie un timp de har şi eliberare, de amintire şi de convertire, de provocări şi de speranţă”; şi afirmă că „marile probleme ale omenirii care se evidenţiază în Amazonia nu vor găsi soluţii prin violenţă sau impunere, ci prin dialog şi comunicare”, subliniind îndeosebi că „papa Francisc a cerut «cu umilinţă iertare, nu numai pentru ofensele propriei Biserici, ci pentru delictele împotriva populaţiilor indigene în timpul aşa-numitei cuceriri a Americii»” şi că „în acest trecut Biserica a fost uneori complice a colonizatorilor şi asta a sufocat glasul profetic al Evangheliei”.

Partea a doua a documentului, dedicată „ecologiei integrale”, trece în revistă o serie de probleme şi, sub formă de „sugestii”, indică respectiva angajare pe care Biserica o poate pune în practică, amintind că situaţia actuală „cere cu urgenţă o convertire ecologice integrală”. Problemele indicate sunt distrugerea extractivă, popoarele indigene în izolare voluntară, migraţia, urbanizarea, problemele înfruntate de familie şi de comunitate, corupţia, necesitatea unei sănătăţi integrale, a unei educaţii integrale şi a unei convertiri integrale: „Procesul de convertire la care este chemată Biserica implică dezvăţarea, învăţarea şi reînvăţarea”, se citeşte în document, care propune „o Biserică instituţie de slujire non-autoreferenţială, coresponsabilă în îngrijirea casei comune şi în apărarea drepturilor popoarelor”.

Instrumentum laboris intră în sfârşit în miezul implicaţiilor pentru Biserică, în a treia parte, dedicată „provocărilor şi speranţelor” pentru o „Biserică ce are faţă amazoniană şi misionară”, pentru că, se citeşte, „faţa amazoniană a Bisericii îşi are exprimarea în pluralitatea popoarelor, culturilor şi ecosistemelor sale. Această diversitate cere o opţiune pentru o Biserică în ieşire şi misionară, întrupată în toate activităţile, exprimările şi limbajele sale”, se citeşte în documentul de lucru, care subliniază cum „faţa amazoniană este aceea a unei Biserici cu o opţiune clară pentru (şi cu) săracii şi pentru îngrijirea creaţiei. Pornind de la săraci şi de la atitudinea de îngrijire a bunurilor lui Dumnezeu, se deschid noi drumuri pentru Biserica locală care se lărgesc la Biserica universală”.

O Biserică ce are faţă amazoniană „lasă în urma ei o tradiţie colonială monoculturală, clericală şi imperativă şi ştie să discearnă şi să asume fără temeri diferitele expresii culturale ale popoarelor”, afirmă Instrumentum laboris, având conştiinţa că „a da formă unei Biserici cu faţă amazoniană are o dimensiune eclezială, socială, ecologică şi pastorală, adesea conflictuală. De fapt, organizarea politică şi juridică n-a ţinut cont mereu de faţa culturală a dreptăţii popoarelor şi a instituţiilor lor. Biserica nu este străină de această tensiune. Uneori există tendinţa de a impune o cultură străină de Amazonia care ne împiedică să înţelegem popoarele sale şi să apreciem cosmoviziunile lor”.

Documentul de lucru pleacă de la conştiinţa că, deşi „de secole Biserica încearcă să împărtăşească Evanghelia cu popoarele amazoniene, dintre care mulţi sunt membri ai comunităţii ecleziale” şi „misionarii şi misionarele au o istorie de relaţie profundă cu această regiune”, însă, „încă există o rană deschisă datorită abuzurilor din trecut. Pe bună dreptate, în 1912, papa Pius al X-lea a recunoscut cruzimea cu care indigenii au fost trataţi, în enciclica Lacrimabili statu indorum. Episcopatul latinoamerican la Puebla a acceptat existenţa «unul uriaş proces de denominaţiuni» plin de «contradicţii şi sfâşieri». La Aparecida, episcopii au cerut «să se decolonizeze minţile». La Întâlnirea cu popoarele din Amazonia la Puerto Maldonado, papa Francisc a amintit cuvintele sfântul Turibiu de Mogrovejo: «nu numai în timpurile trecute au fost făcute acestor săraci atâtea ofense şi violenţe cu atâtea excese, ci… şi astăzi mulţi continuă să facă aceleaşi lucruri». Deoarece încă persistă o mentalitate colonială şi patriarhală, este necesar să se aprofundeze un proces de convertire şi reconciliere”.

Pornind de la această conştiinţă, Instrumentum laboris schiţează o „liturgie înculturată”: „Necesitatea unui proces de discernământ cu privire la riturile, simbolurile şi stilurile de celebrare ale culturilor indigene în contact cu natura – se citeşte – trebuie să fie asumate în ritualul liturgic şi sacramental. Este necesar să fim atenţi să preluăm adevărata semnificaţie a simbolului care transcende ceea ce este pur estetic şi folcloric, îndeosebi în iniţierea creştină şi în căsătorie. Se sugerează ca toate celebrările să fie de tip festiv cu propria muzică şi propriul ddans, în limbile şi în veşmintele autohtone, în comuniune cu natura şi cu comunitatea. O liturgie care să răspundă propriei culturi pentru ca să fie izvor şi culme a vieţii lor creştine şi legată de luptele, suferinţele şi bucuriile lor”. Sacramentele „trebuie să fie izvor de viaţă şi remediu accesibil pentru toţi, în special pentru cei săraci. Trebuie depăşită rigiditatea unei discipline care exclude şi înstrăinează, printr-o sensibilitate pastorală care însoţeşte şi integrează”.

În afară de asta, cât priveşte comunităţile cărora le este greu să celebreze frecvent Euharistia datorită lipsei de preoţi”, documentul, citând Ecclesia de Eucharistia a lui Ioan Paul al II-lea, afirmă că „în loc de a lăsa comunităţile fără Euharistie, să se schimbe criteriile de selecţie şi pregătire a slujitorilor autorizaţi s-o celebreze”. De asemenea în vederea unei „descentralizări salutare” a Bisericii, „comunităţile cer ca să adapteze Conferinţele Episcopale ritul euharistic la culturile lor”.

Cât priveşte specificul slujirilor, Instrumentum laboris subliniază că trebuie „promovate vocaţii autohtone de bărbaţi şi femei ca răspuns la nevoile unei atenţii pastorale sacramentale; contribuţia lor decisivă se află în impulsul la o evanghelizare autentică din punct de vedere indigen, conform uzanţelor şi obiceiurilor lor. Este vorba despre indigeni care predică indigenilor cu o profundă cunoaştere a culturii lor şi a limbii lor, capabili să comunice mesajul Evangheliei cu forţa şi eficacitatea celui care are bagajul lor cultural. Este necesar să se treacă de la o „Biserică ce vizitează” la o „Biserică ce rămâne”, însoţeşte şi este prezentă prin slujitori care provin chiar din rândul locuitorilor lor. Afirmând că celibatul este un dar pentru Biserică, se cere ca, pentru zonele mai îndepărtate ale regiunii, să se studieze posibilitatea de hirotonire sacerdotală a bătrânilor, de preferinţă indigeni, respectaţi şi acceptaţi de comunitatea lor, deşi pot să aibă deja o familie constituită şi stabilă, cu scopul de a asigura sacramentele care însoţesc şi susţin viaţa creştină. A identifica tipul de slujire oficială care poate să fie conferită femeilor, ţinând cont de rolul central pe care ele îl desfăşoară astăzi în Biserica amazoniană”.

Documentul propune şi „să se garanteze femeilor conducerea lor, precum şi spaţii mai largi şi relevante în domeniul formării: teologie, cateheză, liturgie şi şcoli de credinţă şi de politică”. Instrumentum laboris se încheie cu o serie de alte recomandări, de necesitatea de a evangheliza în oraşe, unde se înregistrează „creşterea rapidă a recentelor Biserici evanghelice de origine penticostală, mai ales în periferii” la necesitatea dialogului ecumenic, fără a uita că „unele grupuri apără o teologie a prosperităţii şi a bunăstării pe baza propriei lecturi a Bibliei. Există tendinţe fataliste care încearcă să tulbure persoanele şi, cu o viziune negativă despre lume, oferă o punte pentru o mântuire sigură. Unii prin intermediul fricii şi alţii prin căutarea succesului, au un impact negativ asupra grupurilor amazoniene”; de la importanţa reţelelor de radio ecleziale, care „sunt şi spaţii pentru a informa despre ceea ce se întâmplă în Amazonia, mai ales cât priveşte consecinţele unui stil de viaţă care distruge şi pe care mass-media care sunt în mâinile marile corporaţii le ascund”, la importanţa de a fi alături de cel care îşi riscă propria viaţă pentru a apăra populaţiile indigene şi ambientul.

„Numărul de martiri din Amazonia este alarmant”, se citeşte. „Biserica nu poate să rămână indiferentă la asta; dimpotrivă, trebuie susţinută protejarea apărătorilor drepturilor umane şi amintiţi martirii săi, între care femei lider ca sora Dorothy Stang”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 17 iunie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.