Categorii

Advent marian. Interviu luat părintelui Raniero Cantalamessa

Nu se poate „zbura fără aripi”. Parafrazându-l pe Dante Alighieri, părintele Raniero Cantalamessa, în acest interviu dat la „L’Osservatore Romano”, explică tema „Au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui (Mt 2,11)”, aleasă pentru cele trei predici de la 6 decembrie pe care le va ține în vinerile din Advent în Vatican, în capela Redemptoris Mater, în prezența papei.

De ce alegerea de a dedica predicile Născătoarei de Dumnezeu?

Din timpul sfântului Ioan Paul al II-lea, mai precis ca urmare a enciclicei sale Redemptoris Mater, nu mai dedicam un ciclu de predici Născătoarei de Dumnezeu. Mi s-a părut că a venit momentul de a o pune din nou pe Maria în centrul momentelor noastre de reflecţie în capela care odinioară se numea capela Matilda şi acum, tocmai ca urmare a acelei enciclice, se numește Redemptoris Mater. Dar sunt şi alte motive mai profunde. Climatul ecumenic în care trăim şi care motivează atâtea inițiative ale lui Francisc ne permite să facem din Născătoarea de Dumnezeu un factor de unitate şi nu unul de dezbinare între creştinii de diferite denominațiuni. În predicile mele eu mă voi strădui să evidențiez acel nucleu esenţial al cultului Mariei care unește pe toţi cei care cred în Cristos. Acest nucleu constă în a vorbi despre Maria pornind de la Scriptură şi de la dogma conciliului din Efes din 431, care a proclamat-o „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos). În acest titlu sunt cuprinse toată măreția Mariei şi motivația cultului său. În Redemptoris Mater, sfântul Ioan Paul al II-lea insistă îndeosebi asupra titlului Mariei ca „prima credincioasă”, aceea care „a mers în credinţă” şi acum este „Mama noastră în credinţă”. Un mod de a vorbi despre Maria pe care fraţii protestanți nu pot să nu-l simtă în acord cu spiritualitatea lor.

Cum putem face un parcurs de viaţă însoţiţi de Maria?

Liturgia din Advent ne pregătește pentru Crăciun prin trei figuri, Isaia, Ioan Botezătorul şi Maria; profetul care de departe a vestit nașterea lui Emanuel, precursorul care l-a arătat lumii ca Mielul lui Dumnezeu şi Mama care l-a purtat în sân. Maria este singura care n-a celebrat Adventul, ci l-a trăit în trupul său. Ca orice femeie însărcinată – şi ea în mod unic în istorie – ştie ce înseamnă a fi „în așteptare”. Privirea sa era îndreptată mai mult înlăuntrul său decât în afară şi în asta este icoana vie a unei Biserici contemplative. În zgomotul asurzitor al consumismului neînfrânat care caracterizează de acum acest timp, Maria aminteşte în mod tăcut lumii că nu există Crăciun fără Isus, că Crăciunul pe care Occidentul secularizat se pregătește să-l celebreze este o sărbătoare fără cel sărbătorit şi de aceea este o sărbătoare tristă. Fețele persoanelor din ziua de după Crăciun sunt dovada vie că nu lucrurile pot să facă fericirea fiinţei umane. Cu Isus, darurile chiar şi cele mai mici adaugă bucurie la bucurie; fără El, lucrurile create sunt „cisterne crăpate, care nu pot să țină apă”, ar spune profetul Ieremia.

Care a fost rolul Mariei în nașterea Bisericii?

Preluând o tradiție neîntreruptă, deosebit de vie în Biserica latină, Maria este proclamată de Conciliul al II-lea din Vatican „figură a Bisericii”. Sfinții Părinți au învățat că ceea ce se spune despre Maria este valabil în mod universal despre Biserică şi în mod singular despre suflet. Alte imagini cu care se exprimă acest raport intim sunt Maria „primă celulă a Bisericii” sau „Biserica în starea se de naștere”, de asemenea „oglindă a Bisericii”.

Adventul este un timp marian?

În centrul Adventului, ca al oricărui timp al anului liturgic, este Cristos ca mediator între Dumnezeu şi om. Adventul este un timp cristologic şi trinitar, dar este şi mariologic în sensul că misterul Întrupării care este în centrul acestui timp, s-a realizat în ea. Şi Cuvântul lui Dumnezeu care ne însoţeşte în timpul Adventului şi al Crăciunului îl vede aproape întotdeauna protagonistă. Maria, spunea sfântul Bernard, este „ușa prin care Dumnezeu a intrat în lume şi acum este ușa prin care noi putem să intrăm în Dumnezeu”. Cel care dorește un har şi nu recurge la el – spune Dante Alighieri al nostru – este un naiv care „vrea să zboare fără aripi”.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 6 decembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.