Categorii

Admiterea seminariștilor din anul III printre candidații la ordinele sacre

Duminică, 18 noiembrie comunitatea seminarului a fost alături de cei cinci studenți ai anului III care în acest an, fiind primul an pentru ei din cadrul ciclului teologic, au spus primul „Iată-mă” chemării pe care le-a oferit-o Dumnezeu. Astfel ei au fost primiți printre candidații la ordinele sacre și au îmbrăcat în mod oficial haina acestei sfinte vocații sacerdotale, reverenda. Cei cinci protagoniști ai evenimentului sunt: Balint Marian Alecsandru, Bortă Adrian Alexandru, Cocheor-Balan Adrian-Ciprian, Fechetă Ciprian și Laslău Andrei.

Acest eveniment a fost pregătit în inimile acestora în ziua precedentă în cadrul unui moment special de reculegere ce a constat într-un pelerinaj la Cacica. Pe acest drum spiritual către Maica Domnului au fost însoțiți de pr. Eduard Soare (vicerector al seminarului), pr. Petru Pius Iancu (formator responsabil de anul III) și pr. Cristinel Fodor (director spiritual). Cei care au fost gazdele acestui moment de reculegere au fost părinții franciscani de la Cacica.

După de pregătire a urmat și momentul mult așteptat când în cadrul Sfintei Liturghii de duminică la ora 11:00, în prezența corpului formativ, a familiilor, a prietenilor, acești tineri au declarat față de Cristos și Biserica sa că vor să continue drumul lor de formare pentru a ajunge să slujească altarul prin Sfânta Preoție.

Fechetă Ciprian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.